Cristi Brancu lansează cartea „La granița dintre viață și moarte”

„Această carte este nevoia jurnalistului din mine de a povesti momente unice din viața unor mari artiști, cu scopul de a ne înțelege pe noi mai bine”, declară Cristi Brancu, autorul cărții „La granița dintre viață și moarte” (Grupul editorial Corint), care se găsește deja în librării.

Cu doar 48 de ore înainte de momentul în care i s-a oprit inima, Gabriel Cotabiță și Cristi Brancu s-au întâlnit pentru că Oana Turcu urma să îi ia ceea ce este până astăzi ultimul interviu al artistului. Impresionat de ceea ce s-a întâmplat, în clipele cruciale în care Gabriel Cotabiță se lupta pentru viața lui, Cristi și-a amintit întâlnirile pe care le-a avut de-a lungul timpului cu personalități marcante: Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Adrian Păunescu, Dumitru Rucăreanu, Anca Parghel și Ernest Maftei.

„Ei au oferit declarații extraordinare, care arată modul în care au luptat înainte de a părăsi această lume. Vorbele lor, din cadrul unor interviuri luate pentru Antena Stars, sunt cea mai frumoasă pledoarie pentru viață. Am adunat toate aceste povești în noua mea carte, care se încheie cu vorbele premonitorii ale lui Gabriel Cotabiță. Cartea asta este o terapie, iar acest gen de terapie v-o poate explica pe deplin doar Gabriel Cotabiță, pentru că el a supraviețuit pentru a o povesti”, a mai povestit Cristi Brancu.

Realizatorul de televiziune se află la al cincilea volum publicat, după „Vânătorii de staruri” (1999), „Ochelarii miraculoși” (2000), „12 personaje în căutarea unui destin” (2005) și „Viața ca o întâlnire” (2006).

 

Lasa un comentariu aici!

Lasă un răspuns