Ozana Barabancea a slăbit 17 kilograme, în decurs de două luni

Ozana Barabancea, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor revedea la masa juriului, în cel de-al 12-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, care va avea premiera sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.00, a slăbit 17 kilograme, în decurs de două luni de la operația de micșorare a stomacului pe care a suferit-o. Și nu se va opri aici, căci Ozana și-a propus să ajungă la o greutate de 65 de kilograme. O dată cu noua siluetă, jurata de la “Te cunosc de undeva!” și-a schimbat garderoba și a renunțat la breton.

 

Am dăruit hainele mari persoanelor dragi și, de curând, am renunțat definitiv la breton. Pentru că am frumtea lată și ochii puternici, m-am gândit să îmi pun astfel trăsăturile în evidență”, spune aceasta.

 

Ozana mărturisește că se simte bine și este foarte mulțumită de faptul că a ales să facă această operație. “Pentru mine, această operație este o binecuvântare și îi mulțumesc domnului doctor Rubin Munteanu că m-a convins să mă operez, fără să mă forțeze în vreun fel. Eu am intrat în sala de operație perfect convinsă că va fi bine. Am spus Tatăl Nostru cu voce tare și am știut că intervenția va fi o reușită. Mi-am programat psihicul pentru ca totul să fie foarte bine. Mă bucur din toată inima că am făcut această operație de micșorare de stomac!”, adaugă ea.

 

Jurata de la “Te cunosc de undeva!” spune că are voie să mănânce orice, de trei ori pe zi, însă fiecare porție să nu depășească 100 de grame. “Am pofte, dar mănânc puțin și mestec mult și bine. Mi-am schimbat gusturile. Dar accept cu bucurie orice schimbare provocată de operație. Voi trece cu bine peste toate. Sunt optimistă. Sunt credincioasă. Sunt fericită”, conchide aceasta.

 

Care sunt primele transformări pe care Ozana Barabancea le va  juriza alături de colegii ei, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.00, în prima ediție “Te cunosc de undeva!” a actualului sezon.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

 

Lasa un comentariu aici!

Lasă un răspuns