Connect with us

Life Style

Regula celor 5 secunde – mit sau realitate?

Published

on

Cercetătorii americani au condus câteva experiemente pentru a demonstra care este adevărul în cazul acestei aşa-zise reguli de doar 5 secunde. Astfel au testat mai multe tipuri de pardoseală şi mai multe tipuri de alimente., iar rezultatele sunt surprinzătoare.

Aceștia au testat 3 tipuri de podea, gresie, parchet şi lemn masiv, precum şi mai multe tipuri de alimente – uscate, umede şi lipicioase – și au ajuns la câteva concluzii:

  • Alimentele de natură umedă (bomboane, pâine cu dulceaţă, paste fierte, etc) se contaminează cu bacteriile de pe podea mai repede decât alimentele de natură uscată (pâine prăjită, fructe, biscuiţi, etc).
  • Toate alimentele scăpate pe podea se contaminează cu bacteriile existente pe suprafaţă încă din PRIMA secundă.
  • Există unele tipuri de podele care favorizează apariţia şi menţinerea bacteriilor.
  • Indiferent de suprafaţa sau de timpul de contact, alimentul contaminat are posibilitatea să provoace daune, adică, să îmbolnăvească organismul.

Unul dintre cercetători a realizat chiar și o comparație. Profesorul care a condus experimentul a declarat că scăpatul alimentelor pe podea este similar cu mersul cu maşina fără centură de siguranţă. Așadar poţi să faci asta, dar o faci pe riscul tău. Este știu că există oameni care au condus maşina fără să poarte centură de siguranţă şi nu au păţit nimic, la fel cum există oameni care mănâncă de pe jos şi nu au de suferit. Totuşi, eşti dispus/ă să îţi asumi acest risc atunci când vorbim despre sănătatea ta?

Care e soluţia salvatoare?

Curăţenie, curăţenie și iar curăţenie. Evident, nu poţi face curăţenie de 3 ori pe zi. Dar poţi avea 3 complici, 3 muşchetari moderni, gata să te salveze. Laboratoarele Pons Romania îţi declară devotament pe viaţă cu gama Asevi pardoseli. Vrei o soluţie concentrată potrivită pentru orice tip de pardoseală? Noul Asevi Cian e gata să-ţi vină în ajutor. Vrei o îngrijire delicată cu suprafeţele dar eficientă încă din prima secundă? Poţi conta pe eficientă inegalabilă a lui AseviMio. Iar dacă îți doreşti super-putere de eliminare a bacteriilor încă din primul moment, Asevi Portocală te va fermeca, pt că parfumul său delicat împrospătează ambientul iar formula să unică igienizează suprafeţele.

Trebuie să lucrezi eficient, nu trebuie să te ostenești spălând pe jos de două ori în aceeiaşi zi. Trebuie doar să foloseşti produsele potrivite. Ce zici, regula celor 5 secunde este mit sau realitate?

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Life Style

Este argintul o investiție bună? 8 motive pentru a investi acum în argint

Published

on

Dacă vorbim despre argint, India este cu siguranță locul de unde trebuie să pornim. Referindu-ne la tradiție și obiceiuri, India a fost și este locul în care oamenii pun foarte mare preț pe metalele prețioase cum sunt aurul și argintul. Dintre toate metalele prețioase, argintul – datorită faptului că este mult mai accesibil – a fost alegerea de top a majorității pentru bijuterii, ornamente și lingouri. 

În opinia specialiştilor în macro-economie, prețul argintului este influențat de mulți factori globali, însă India este unul dintre cei mai mari contribuabili la cererea de argint și orice schimbare care are loc în structura cererii în această ţară, are o influență directă asupra prețurilor internaționale. Cu toate acestea, este argintul o investiţie bună în momentul de faţă? Potrivit Roxanei Muntean, Director General al magazinului online de bijuterii din argint Roxannes.ro, cu o experienţă pe piaţă de peste 10 ani, a avut loc o remarcabilă revenire a cererii industriei internaţionale de argint în anul 2017, care a crescut pentru prima data dupa anul 2013, ceea ce i-a mobilizat pe toţi comercianţii de metale preţioase şi bijuterii să parieze masiv pe argint, chiar mai mult decât pe aur.

 

Iată cele mai importante 8 motive pentru care argintul este în prezent cea mai bună investiție

  1. Argintul reprezintă bani reali. “Argintul nu este o monedă, dar se poate folosi asemenea banilor. Argintul, împreună cu aurul, reprezintă forma finală de bani, deoarece aceste două metale prețioase nu pot fi depreciate asemenea hârtiei sau a formelor digitale de plată. Argintul fizic reprezintă valoare la fel ca și aurul, deoarece nu există riscul de contrapartidă, nu a fost niciodată o investiție riscantă, poate fi utilizat pe termen lung ca și bani”, explică Roxana Muntean, Director General, al magazinului online de bijuterii din argint www.roxannes.ro.
  2. Argintul fizic reprezintă un bun imobil. “Într-o lume a profiturilor de hârtie, a tranzacțiilor digitale, argintul fizic este un contrast, este unul dintre puținele active pe care le puteți purta în buzunar oriunde, chiar și în altă țară. Argintul fizic este de asemenea un ‘gard viu’ împotriva tuturor formelor de hacking și criminalitate cibernetică. Nicio moneda de argint Eagle nu a fost ‘ștearsă’, dar acest lucru cu siguranță se poate întâmplă la un activ digital”, afirmă antreprenorul.
  3. Argintul este un metal prețios ieftin. “Este mult mai accesibil pentru investitorul mediu, dar totuşi, este un metal prețios care vă va ajuta să vă mențineți nivelul de trai la fel de bun precum o face aurul. Dacă nu va permiteți să cumpărați o uncie completă de aur, argintul este metalul prețios în care să investiți! Acest lucru este valabil și în momentul în care dorim să oferim un cadou. Nu vrei să cheltui mii de lei pe un cadou cu însemnătate, dar totuși vrei ceva valoros, argintul este alegerea ideală. Argintul a devenit un metal prețios foarte căutat și utilizat mai ales în industria de bijuterii. Dacă în trecut bijuteriile din aur erau favorizate, în prezent, industria de bijuterii din argint câștigă tot mai mult teren”, continuă Roxana Muntean.
  4. Argintul este mai practic pentru achiziții mici. “Argintul, pe lângă faptul că este mult mai accesibil ca preț, este foarte practic și pentru partea de vânzări. Dacă nu doreşti să vinzi o uncie plină de aur pentru a-ți satisface o nevoie financiară, argintul este cea mai bună soluție. Deoarece argintul se poate deține în diferite cantități, puteți vinde numai cât doriți și exact pentru ceea ce aveți nevoie. Monedele și lingourile de argint pot fi vândute oriunde în lume și reprezintă un schimb practic de bunuri”, declară directorul magazinului online de bijuterii din argint Roxannes.ro
  5. Stocurile de argint sunt în scădere. Specialistul mai afirmă că guvernele și alte instituții dețin în mod tradițional stocuri de argint, însă astăzi, majoritatea nu mai dețin stocuri de metale prețioase. Singurele țări care depozitează argint sunt SUA, India și Mexic. Motivația guvernelor care nu dețin argint este cauzata de faptul că monedele nu mai sunt fabricate din metale prețioase. Dar în prezent, argintul este utilizat în industrie într-o măsură mult mai mare, iar dacă nevoile industriale viitoare vor fi greu de îndeplinit, guvernele nu vor reuși să susțină aceste nevoi.
  6. Utilizarea în industrie este în creștere. “Argintul este folosit în aproape orice industrie, de la aplicații electronice și medicale, până la baterii și panouri solare. Argintul este peste tot, indiferent dacă îl vedem sau nu! Michael Malonei spune în cartea sa ‘Ghidul pentru a investi în aur și argint’ că: ‘Dintre toate elementele, argintul este un metal indispensabil. Este cel mai conductiv din punct de vedere electric, conductiv termic și reflectorizant. Viața modernă, așa cum o știm, nu ar există fără argint!’ Industria reprezintă în prezent mai mult de jumătate din cererea de argint. Iată câteva exemple: un telefon mobil conține aproximativ o treime dintr-un gram de argint, iar utilizarea telefonului mobil continuă să urce neobosit la nivel mondial sau institutul de argint estimează că utilizarea argintului în celulele fotovoltaice (constituenți principali ai panourilor solare) este cu 75% mai mare în 2018 față de cum a fost acum 3 ani”, spune Roxana Muntean, Director General al Roxannes.
  7. Cererea mondială este în creștere. “Cererea globală de argint crește. Toate monetariile guvernamentale au înregistrat niveluri record de vânzări, cele mai multe fiind deja active la producția de vârf. China și India prezintă cele mai reprezentative cereri în acest sens, aceste două piețe mondiale au istorii lungi de afinitate culturală față de metalele prețioase. Mai devreme sau mai târziu, vor exista consecințe când cererea serioasă de aprovizionare va crește, dar dacă dețineți acest metal prețios, consecințele vor fi unele pozitive și insemnate”, declară Roxana Muntean.
  8. Raportul de aur/argint înclină în favoarea argintului. “Raportul aur/argint (prețul aurului împărțit la prețul argintului) poate da indicii despre care metal ar putea fi mai bine cumpărat la un moment dat, mai ales când raportul ajunge la o extremă. Acest raport a avut o medie de 47:1 în sec. XX, iar în sec. XXI, media este de 61:1. În prezent, cu un raport de 70% sau mai mare, face că argintul să fie o bună investiție în raport cu prețul aurului. Subevaluat în comparație cu aurul, un bun cu o distorsiune mai mare între preț și fundamente cum greu mai găseşti, argintul reprezintă metalul prețios în care merită să investeșți ACUM”, conchide Roxana Muntean, Director General al lanţului de magazine de bijuterii din argint Roxannes.ro.
Continue Reading

Life Style

Câteva idei despre blocarea inconștientă a propriilor obiective. Salvatoarea negație „nu”

Published

on

În ultimii ani deseori întâlnesc persoane cunoscute care declară că sunt foarte fericite că și-au format un obicei extrem de util și de important, anume ce de a spune „nu”. Și pot afirma cu certitudine că aceste persoane într-adevăr s-au schimbat într-un mod pozitiv, au devenit mult mai libere în exprimare, sunt mai sigure pe sine, înregistrează succes după succes și au o stimă mult mai ridicată față de propria lor persoană.

 

Oare e atât de important să poți refuza?

De 3 ori, DA! Specialiștii în dezvoltare personală (dar și cei care analizează dezvoltarea profesională, la fel), confirmă faptul că viteza de creștere în carieră, relațiile cu colegii și dezvoltarea profesională individuală are la bază mai mulți factori psihologici, iar unul dintre ele este capacitatea de a stabili limite clare în orice situație. Mulți oameni evită să spună „nu” și acceptă să facă pentru alții lucruri pe care, în sinea lor, nu doresc să le facă. Fără abilitatea de a trasa limite și a spune „nu” celorlalți (și „da” ție însuți) ajungi inevitabil să lucrezi pro-bono pentru alții. Să-ți abandonezi obiectivele și să le îndeplinești pe ale celorlalți.

Cel mai frecvent, neglijarea (și, ulterior, blocarea) propriilor obiective are loc în mod inconștient. Suprapunerile de activități, acceptarea de noi sarcini doar din amabilitate, dar care nu aduc nicio valoare personală sau profesională, amânarea realizării propriilor sarcini, fragmentarea activităților din cauza unor solicitări colegiale etc., conduc la dezamorsarea propriei direcții de dezvoltare și scăderea ritmului de îndeplinire a propriilor obiective.

Rezultă că incapacitatea de a spune „nu” determină, în mod indirect, renunțarea la sau blocarea, pe un termen nedeterminat, a propriilor obiective și preferințe. Exemplificând, atunci când aflându-te în fața unui raft intenționezi să procuri o cremă pentru ten uscat, ți se propune o „mai bună” ofertă de cremă pentru orice tip de piele, se încearcă manipularea propriului interes în favoarea unei strategii comerciale. În aceste cazuri este foarte important să poți refuza oferta dată, pentru a nu te trezi cu o achiziție care cu certitudine nu-ți va răspunde necesității.

O altă idee ce demonstrează modul în care putem deveni „proprietari” ai negației salvatoare este identificarea și stabilirea propriilor valori morale, spirituale, etice etc. Să fii „de treabă” pentru toată lumea nu este nici posibil și nici necesar. Învață-te să-ți traduci ezitările în „nu” și fii sincer(ă). Dacă vei începe să impui anumite limite unor persoane care abuzează în mod conștient sau inconștient de timpul, resursele, bunăvoința ta, vei obține mai mult respect din partea acestor persoane și a comunității din jurul tău. Este un lucru verificat și are și o logică simplă la baza sa: fiecare om este o personalitate cu drepturi, cu dorințe, cu ambiție și cu sentimente. Respectarea lor înseamnă bună-cuviință și o relație interpersonală sănătoasă.

În cazul în care ești o persoană care ți-ai dori să poți spune „nu” mai mult decât o faci la moment, îți recomandăm exercițiile prezentate pe larg pe internet despre antrenarea voinței și modului de exprimare. Totodată e bine de reținut că o persoană de succes nu-și va abandona niciodată prioritățile și va evita pe cât posibil momentele în care să devină prea accesibil pentru toată lumea.

Continue Reading

Life Style

Ela Crăciun ajută gravidele sărace din România să își cunoască drepturile și să aibă asistență medicală gratuită

Published

on

Ela Crăciun se implică din nou în informarea corectă a publicului prin intermediul blogului său, de această dată venind în ajutorul gravidelor din zonele sărace ale țării, care nu obișnuiesc să se prezinte la controlul medical.

Vedeta TV a mers, alături de specialiști, într-o localitate din județul Vâlcea, pentru a descoperi poveștile îngrijorătoare ale unor femei care, din lipsă de informație și de resurse financiare, nu se prezintă aproape deloc la medic în perioada sarcinii.

“În România, 1 din 4 femei nu are asigurare medicală, 20% dintre gravide nu au fost la medic până la naștere, 30% dintre gravide au fost la medic doar după primul trimestru de sarcină, 42% din populația României are risc de sărăcie și excluziune.  Una  din cinci femei însărcinate din România nu merge la doctor pentru control; una  din zece mame care naște în România este minoră; una din patru românce nu are asigurare medicală. Și toate sunt cu UNA prea multe.

Mortalitatea maternă în România este cu cel puțin de două ori mai mare decât media Uniunii Europene, la fel ca și rata avorturilor. De altfel, România este pe prima poziție în UE privind sarcina și rata de avort la adolescente”, se destăinuie vedeta pe blogul său.

La inițiativa fundației World Vision, Ela Crăciun a mers în comuna vâlceană Stoilești să afle chiar din gura unei mame cum arată cele 9 luni de sarcină pentru o femeie care este departe de tot ce înseamnă asistență medicală, chiar și gratuită și care nu merge la controalele obligatorii pentru că nu își permite drumul până la spitalul din oraș.

“Am ajuns și primul lucru pe care l-am văzut a fost că drumul de acces era blocat de o inundație.

<<Am făcut 6 copii și nu am văzut doctorul decât când am născut>>, îmi spune aproape mândră o mămică. Are și de ce. Are 6 copii sănătoși, deși nu a făcut niciodată vreo analiză relaționată cu sarcina. Spune că s-a lăsat la mâna lui Dumnezeu. Fata ei de 21 de ani nu a avut același noroc. A pierdut un copil în a treia lună de sarcină, deși, spune ea, a mers la toate controalele posibile. Nici acum nu merge cu cei 3 copii mici care au rămas sub acoperișul ei la analizele periodice pentru că nu își permite cei 14 lei de persoană cât ar costa drumul. În plus, nu de puține ori, odată ajunsă la spital, i s-a spus că nu mai sunt fonduri.

La fel se întâmplă și la laboratoare, unde mai niciodată nu există fonduri. La asta se adaugă și numărul insuficient de cabinete de specialitate care au contract cu Casele de Asigurări.

De aceea cred că femeile ar trebui să știe care le sunt drepturile.

În primul rând femeile însărcinate și lăuzele beneficiază de asigurare și fără plata contribuției, deci de servicii gratuite de supraveghere și monitorizare a sarcinii. În plus, trimestrial, pot merge la obstretică-ginecologie. Pachetul de servicii de bază, decontat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale, cuprinde:

 

1.Monitorizarea evoluției sarcinei și lăuziei în asistența medicală primară:

a.Luarea în evidență în primul trimestru, când se acordă și o consultație

b.Supravegherea din luna a 3-a până în luna a 7-a. O consultație pe lună.

c.Supravegherea, de 2 ori pe lună, din luna a 7-a, până în a 9-a, inclusiv

d.Urmărirea lăuzei la externarea din maternitate. O consultație.

 

Plus o altă consultație la 4 săptămâni de la naștere. În cadrul supravegherii se face și promovarea alimentației exclusive la sân a copilului.

2.Servicii de supraveghere a sarcinii și lăuzei în ambulatoriu de specialitate, câte o consultație pentru fiecare trimestru de sarcină

3.Pachetul de servicii medicale de bază în asistență medicală ambulatorie pentru specialități paraclinice. Gravidele beneficiază în plus față de restul persoanelor asigurate de o serie de analize de laborator foarte sofisticate, inclusiv ecografii.

Serviciile medicale spitalicești în cazul nașterii se acordă fără bilet de internare, indiferent de statutul de asigurat al pacientei.

Aș vrea să reamintesc că toate femeile însărcinate și lăuzele sunt scutite de la coplată pentru servicii medicale legate de ecoluția sarcinii, iar cele care un au niciun venit sau venituri sub salarial de bază minim brut, pentru toate serviciile medicale. Legea spune că sunt prevăzute consultații chiar și pentru planificare familială pentru aceste persoane. De la indicarea unei metode contraceptive, la tratamentul complicațiilor.

Asta ne arată și că una dintre principalele probleme este lipsa de informare. Asta, și aparatul birocratic atunci când o gravidă trebuie înscrisă în sistemul de asigurări.

Deci: pentru o sarcina normală o gravidă are dreptul, gratuit, la 8 consultații prenatale la medicul de familie și la 2 la medicul obstetrician, ecografii, dar și analize specifice. Iar pentru o gravidă cu risc crescut, atâtea consultații cât sunt nevoie pentru remedierea problemei”, scrie vedeta pe www.elacraciun.ro.

Continue Reading
Advertisement
Life Style2 zile ago

Este argintul o investiție bună? 8 motive pentru a investi acum în argint

Frumusete3 zile ago

Povestea de succes a Biancăi Pop, care a cucerit piaţa de cosmetice din România

Sanatate4 zile ago

Alege un SINBIOTIC pentru sănătatea florei tale intestinale

Sanatate4 zile ago

Ela Crăciun îți spune lista analizelor pe care trebuie să le faci pe toată durata sarcinii

Sanatate6 zile ago

Un reputat doctor oncolog turc vine în România pentru a oferi gratuit a doua opinie medicală

SpiritualitateO săptămână ago

Legătura între Feng Shui şi relaţiile romantice

Relatii&SexO săptămână ago

Cine suntem noi în cadrul relaţiilor noastre?

Life Style2 săptămâni ago

Câteva idei despre blocarea inconștientă a propriilor obiective. Salvatoarea negație „nu”

Sanatate2 săptămâni ago

Musli Sano Vita – dublu campion anul acesta

Spiritualitate2 săptămâni ago

Bucuraţi-vă! Ştiai că în Biblie scrie de 820 de ori “bucuraţi-vă”?

Terapii2 săptămâni ago

Traumele ne “rescriu” mintea. Cum ne reechilibrăm greutatea corporală?

Psiho2 săptămâni ago

7 sfaturi practice pentru a preveni atacurile de panică

Life Style2 săptămâni ago

Ela Crăciun ajută gravidele sărace din România să își cunoască drepturile și să aibă asistență medicală gratuită

Relatii&Sex2 săptămâni ago

Lipsa definirii emoţiilor, precum fericirea sau iubirea, aduce suferinţă

Psiho2 săptămâni ago

Pe ce „sol” construim relaţia de cuplu?

Antreprenoriat2 săptămâni ago

Cum transmiţi energie organizaţiei pe care o conduci?

Life Style2 săptămâni ago

Plaja Terapeutica pentru persoanele cu dizabilităţi se află în staţiunea Mamaia

Naturiste2 săptămâni ago

CEAPA, UN MIRACOL la indemna oricui! Iată aici cum poţi avea o sănătate de fier în orice anotimp!

Sport2 săptămâni ago

Florin Neby: „Beneficiile oferite de sport copiilor sunt incomensurabile”

Culinar2 săptămâni ago

Reteta unica de papanasi

Spiritualitate2 săptămâni ago

Bucuraţi-vă! Ştiai că în Biblie scrie de 820 de ori “bucuraţi-vă”?

Culinar2 săptămâni ago

Reteta unica de papanasi

Sanatate3 săptămâni ago

Toman Diet, cea mai eficienta dieta in 2018

Naturiste2 săptămâni ago

CEAPA, UN MIRACOL la indemna oricui! Iată aici cum poţi avea o sănătate de fier în orice anotimp!

Psiho2 săptămâni ago

Citatele motivaţionale ne pot afecta negativ

Culinar2 săptămâni ago

Reteta delicioasa de broccoli gratinat

Frumusete2 săptămâni ago

Sfaturi simple de îngrijire a tenului pentru bărbaţi

Naturiste3 săptămâni ago

VITAMINE ŞI MINERALE într-un pahar: Suc de morcovi şi portocale

Psiho3 săptămâni ago

Cum ajungem să uităm de noi?

Sport2 săptămâni ago

Florin Neby: „Beneficiile oferite de sport copiilor sunt incomensurabile”

Psiho3 săptămâni ago

8 sfaturi pentru a ne combate slăbiciunile

Culinar2 săptămâni ago

Plăcinte raw-vegane preparate de actriţă Jojo şi Anca Alungulesei

Relatii&SexO săptămână ago

Cine suntem noi în cadrul relaţiilor noastre?

Sanatate2 săptămâni ago

Musli Sano Vita – dublu campion anul acesta

Life Style2 săptămâni ago

Câteva idei despre blocarea inconștientă a propriilor obiective. Salvatoarea negație „nu”

Psiho2 săptămâni ago

Pe ce „sol” construim relaţia de cuplu?

Terapii2 săptămâni ago

Traumele ne “rescriu” mintea. Cum ne reechilibrăm greutatea corporală?

Life Style2 săptămâni ago

Plaja Terapeutica pentru persoanele cu dizabilităţi se află în staţiunea Mamaia

Antreprenoriat2 săptămâni ago

Cum transmiţi energie organizaţiei pe care o conduci?

SpiritualitateO săptămână ago

Legătura între Feng Shui şi relaţiile romantice

Trending