Connect with us

Evenimente

Alexandra Ușurelu îmbină muzica indie-folk cu cea simfonică într-un spectacol alături de Mircea Vintilă, Blue Noise și Dan Byron

Published

on

În doar câteva zile, Alexandra Ușurelu va urca pe scena Sălii Mari a Teatrului Național, unde va susține concertul simfonic #PUR, printr-un spectacol unic în România, ce va include cele mai cunoscute cântece ale artistei, dar și câteva melodii complet noi, ce se vor regăsi pe viitorul ei album.

Artista va avea alături de ea invitați speciali precum Mircea Vintilă și Dan Byron. Blue Noise, grupul vocal a cappella supranumit ”laboratorul de voci”, finalist la Eurovision și premiant al mai multor concursuri muzicale, vocale sau de jazz, va deschide concertul-eveniment. Blue Noise este povestea unei formații care vrea să bucure, să emoționeze, să impresioneze printr-un univers artistic inedit și prin virtuozitate muzicală. Membrii grupului te vor cuceri prin pasiunea pe care o pun în muzică, prin carisma lor și prin plăcerea pe care o au de a cânta impreună.

Despre noul ei concert simfonic de pe 18 ianuarie, susținut împreună cu Muse Orchestra, Alexandra Ușurelu mărturisește: “Cativa oameni care nu au mai fost la concertele mele, m-au întrebat de ce se numește #PUR concertul simfonic de la Teatrul Național, ce inseamnă? E un acronim? Le-am răspuns că inseamnă emoția, căldura și fericirea în starea lor pură. Emoția dată de instrumentele celor 19 muzicieni de pe scenă, căldura publicului meu și fericirea mea de a putea dărui toate acestea impreună cu invitații mei speciali.”

Mircea Vintilă, unul dintre cei mai iubiți cântăreți de muzică folk și invitat special la concertul #PUR, povestește: “Când am descoperit acest glas minunat, acest glas extraordinar al Alexandrei Ușurelu, m-a cucerit din prima. Mi-am dorit pe loc să cânt ceva cu ea, să facem o colaborare și iată că am făcut cântecul “Ceva se întâmplă cu noi”, pe care l-a scris și l-a orchestrat Bobby Stoica. Totul s-a întâmplat foarte repede, am repetat un pic și în aceeași zi l-am și înregistrat în studio, a fost pur și simplu un moment de inspirație pentru fiecare dintre noi”.

Dan Byron, liderul și vocalistul trupei byron, care a lansat până acum 6 albume de studio și 3 DVD-uri live, adaugă: “Ii mulțumesc Alexandrei Ușurelu pentru invitația de a cânta alături de ea la Teatrul Național și mă bucur că există din ce în ce mai multe proiecte muzicale în România ce îmbină pop-ul și muzica simfonică.”

Așa cum și-a obișnuit fanii, Alexandra Ușurelu pregătește și de data aceasta o surpriză pentru cei care vor fi prezenți în Sala Mare a TNB pe 18 ianuarie, pe lângă întâlnirea cu fanii care va avea loc în lounge-ul Teatrului Național la finalul concertului.

Pe ultima sută de metri, bilețele mai pot fi cumpărate  de la Agenția de bilete a Teatrului Național, myticket.ro.

Foto Credit: Aurel Stanica

Culinar

Pan Food lansează napolitanele spirală cu gust de copilărie

Published

on

Sibiu, 4 Noiembrie 2019. Pan Food anunță lansarea unui nou produs, alături de finalizarea lucrărilor de extindere spațiu depozitare și producție.

Cu o investiție de 1.5 milioane euro făcută cu fonduri europene, Pan Food a reușit să reitereze un produs cu  puternice rădăcini în tradiția sibiană care făcea senzație acum 30 ani în România: napolitanele spirale! Brandul SPIRALINE a fost lansat recent, cele 3 tipuri de napolitane fiind umplute cu cremă de cacao, cocos și vanilie. Acestea se pot găsi în magazinele din comerțul tradițional, urmând a fi listate în curând și în lanțurile moderne.

Compania este pregătită să lanseze și alte variante de cremă: lapte și cacao, alune de pădure, fructe de pădure, lămâie sau rom – acestea fiind în topul preferințelor românilor, conform sudiilor și degustărilor efectuate. Pachetul de napolitane spirale ambalate individual cântărește 48g sau la cutie 256g, varianta vrac a acestora fiind la 1.8 kg, preferată de magazinele mici și mijlocii.

Am pornit dornici să facem cea mai bună ciocolată de casă și, iată-ne, după 19 ani, surprinși plăcut de amploarea luată de afacerea noastră și de faptul că ne numărăm printre puținele firme producătoare și nu doar importatoare de produse zaharoase în România. Ca orice om de afaceri la începutul antreprenoriatului, am tras învățăminte din propriile greșeli, am îmbunătățit constant procesul de producție și procedurile interne, ne-am adaptat cerințelor partenerilor noștri și am ajuns ca de la făbricuța noastră, care producea 2-3 variante de ciocolată, să lansăm zeci de noi produse. Am clădit afacerea de la zero pe criterii solide, cum ar fi calitatea produselor și respectul față de consumatori. Este un vis devenit realitate și știu că mă număr printre puținii români norocoși care, după atât de multă muncă, se pot și bucura de rezultate. O contribuție esențială la dezvoltarea firmei a avut-o în ultimii 15 ani ing. Florina Braulik, în prezent director executiv, care și-a pus amprenta pe activitatea de producție, optimizând rețetele și lansând produse de succes. Sunt fericit că fiul meu îmi calcă pe urme și dezvoltă în direcția potrivită destinul Pan Food, adăugând noi produse în portofoliu, dezvoltând relațiile cu partenerii și punând accent pe promovarea și comunicarea brandurilor. Am toate motivele să fiu mândru de oamenii care alcătuiesc astăzi familia Pan Food și să privesc cu încredere în viitor!”, declară Ioan Stânea, administratorul Pan Food.

Creșterea cifrei de afaceri în ultimii ani – estimată anul acesta a depăși 20 milioane lei -, și a colectivului-numărul de angajați ajungând la 100, unii prezenți încă de la înființare  -, au adus cu sine și creșterea capacității de producție și depozitare, motiv pentru care spațiul a fost extins în această vară  – fiind dotat conform ultimelor standarde europene și certificat IFS și BRC – pentru a oferi clienților produse de calitate și pentru a servi prompt cererile primite de la rețeaua de distribuție în continuă expansiune.

În 2001 fondatorii – inginerii Ioan Stânea din Sibiu și Gheorghe Pristavu din Câmpulung Muscel – inspirați de gustul copilăriei de fiecare dată când preparau ciocolată de casă pentru cei mici, și-au făcut curaj și au deschis fabrica de produse zaharoase PAN FOOD, cu capital 100% românesc. Până în 2006 activitatea companiei s-a desfășurat în 2 spații închiriate în Sibiu. În 2007 au construit din temelii o fabrică, proprietate a firmei, care măsoară actualmente peste 3000mp în Parcul Industrial P2 din Șura Mică, județul Sibiu – unde își desfășoară și azi activitatea. Permanent căutând să-și îmbunătățească rețetele, în fabrica construită acum 19 ani încă se mai prepară manual mare parte dintre produse, obiectivul principal fiind acela de a obține gustul perfect cu cele mai simple și tradiționale ingrediente.

Astfel, îmbinând cu succes valorile tradiției cu ideile inovatoare ale prezentului, Pan Food a creat o gamă variată de produse care țin pasul cu calitatea și diversitatea produselor din domeniu. A început cu ciocolata “Batonul copilariei” (și astăzi preparată manual în proporție de 90%), cunoscută în toată țara și peste hotare. Nu peste mult timp gama de produse a fost diversificată, apărând astfel prăjitura Lica cu foi de napolitană și zahăr caramel, nuga Cindrel și Bliss cu delicioase arome, umpluturi și miere de la crescătorii de albine din județul Sibiu, alături de Biscuiții și Nucile umplute cu multă cremă, prăjiturile asortate Şureanca și Dorothea preparate din pandișpan cu diferite creme și arome și Salamul de biscuiți.

 

Pe plan național rețeaua de distribuție este alcătuită din cel puțin câte un distribuitor în fiecare județ. Cu o creștere accelerată în ultimii 3 ani, astăzi 30% din producția Pan Food este distribuită în țări din Europa, Statele Unite și Canada, în România ocupând încă din 2013 locul 1 la producția de ciocolată de casă.

Continue Reading

Evenimente

Când vrei să faci lumea puțin mai frumoasă, donează!

Published

on

Să ajuți când poți și cum poți semeni aflați în dificultate ori să încerci să le faci viața mai ușoară este poate lucrul care ne face pe unii dintre noi să ne simțim cel mai bine. Nimic nu este prea puțin atunci când oferi celui care nu are nimic, pentru că puținul tău este mult pentru el. Faptele bune nu sunt greu de făcut. Trebuie doar să privești în jur cu ochii larg deschiși, să îi vezi pe cei aflați în nevoie și să ai inima deschisă. Să îți pese. Și pentru nimic din ce faci să nu aștepți vreodată răsplată sau ceva la schimb.

Așa au gândit și cei de la Podravka atunci când au decis să facă o donație consistentă de produse Horeca pentru Organizația Umanitară CONCORDIA, organizație independentă, neguvernamentală și non-profit. Ce merită o organizație umanitară care de 28 de ani are ca misiune susținerea și (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă? Cu siguranță că foarte mult respect. Pentru ajutorul oferit anual unui număr de peste 2.000 de persoane din București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (Prahova), ajutor care îmbracă cele mai variate forme, cu certitudine merită întregul nostru respect. Sigur, nu-i puțin lucru, însă respectul e bine să mai fie și palpabil. Să fie cel care dă savoarea unui bol cu mâncare caldă sau desertul care vine pe masă ca o bucurie. Și pentru că exact așa au simțit cei de la Podravka, așa au și făcut, donând Organizației Umanitare CONCORDIA Vegeta Fond de pește, Vegeta sos gravy, Vegeta concentrat de pui, Vegeta concentrat de vita, Vegeta concentrat de legume, de Vegeta sos de ciuperci Vegeta sos brun, Dolcela praf de budincă cu gust de vanilie și Dolcela zahar vanilat.

Avem deplina siguranță că toate acestea vor fi folosite cum nu se poate mai bine. Pentru cei în nevoie pe care organizația îi sprijină sau chiar de viitorii bucătari, elevi ai școlii de meserii de la Ploiești, copii și tineri care nu ar fi avut nicio șansă – care au fost abandonați de familie și societate – dar care și-au găsit drumul spre o viață independentă și demnă datorită sprijinului oferit de CONCORDIA.”Împreună facem lumea mai frumoasă și transformăm poveștile triste de viață în unele cu final fericit!”, spun cei care și-au unit eforturile în aceste proiecte frumoase. Ne-am dorit să fim și noi parte a acelui „împreună” și, de aceea, am ales să ne strecurăm timid în povestea pe care CONCORDIA o rescrie pentru cei care au nevoie de noi. Așa cum și cât am putut, fără să așteptăm răsplată sau ceva la schimb. Doar pentru că și nouă ne pasă.

Continue Reading

Evenimente

Simpozionul European “Rehabilitation Synergies for Optimal Esthetics Results in Digital Dentistry” a avut loc la Bucuresti

Published

on

Simpozionul European “Rehabilitation Synergies for Optimal Esthetics Results in Digital Dentistry”, a fost un eveniment de implantologie dentară care a reunit, pentru prima dată, la București, peste 150 de specialiști și medici dentiști specializați în implantologie, dințări precum India, Grecia, China, Germania, Potugalia, Polonia, Australia, Malaezia, Mexic și bineînțeles Israel și România.

În cadrul Simpozionului a avut loc o premieră medicală în domeniul stomatologiei digitale, și anume prezentarea sistemului de implanturi personalizate 3D,”UNIQUELY U”, un tip de implant custom-made (personalizat), destinat pacienților care în mod obișnuit nu ar putea să beneficieze de tratament cu implanturi dentare.

Sistemul se confecționează pe baza unei tehnologii de maxilar, care se încarcă digital într-un sistem conectat la sediul general al companiei AB Dental Ltd. din Israel.

“În cadrul acestui extraordinar simpozion, ne-am propus, iar feedback-urile participan ț ilor, arată că am reu ș it cu Succes, să aducem în prim-plan stomatologia digitală. Aceasta înglobează o serie de tehnologii de ultimă genera ț ie oferind avantaje semnificative fa ț ă de medicina dentară conven ț ională. Digitalul oferă un tratament eficient, mai precis ș i mult mai predictibil. Prin digitalizare, putem construi o solu ț ie virtuală ale problemelor dentare ale pacien ț ilor, astfel încât ace ș tia să poată vedea dinainte de a începe orice demers terapeutic, cum vor arăta din ț ii lor în etapa de final”, ​ a declarat dr. Lorelei NASSAR, CEO AB Dental România, organizator și lector în cadrul Congresului, și totodată, unul dintre cei mai buni chirurgi implantologi din România.

Continue Reading
Advertisement ">
Culinar2 săptămâni ago

Pan Food lansează napolitanele spirală cu gust de copilărie

Evenimente3 săptămâni ago

Când vrei să faci lumea puțin mai frumoasă, donează!

Culinar1 lună ago

De ce sunt oalele din inox preferatele bucatarilor

Culinar1 lună ago

Ce mâncare nu te plictisește? Cea care conține pește!

Naturiste2 luni ago

Descoperă Ceaiul de la munte, o infuzie ușoară, din ingrediente 100% naturale

Naturiste2 luni ago

Ceaiuri din plante naturiste: 6 ceaiuri care alunga raceala si gripa

Culinar2 luni ago

Tagliatelle cu dovleac copt – o reteta sanatoasa pentru toamna

Frumusete2 luni ago

Află și tu cum să scapi de grăsimea nedorită

Evenimente2 luni ago

Simpozionul European “Rehabilitation Synergies for Optimal Esthetics Results in Digital Dentistry” a avut loc la Bucuresti

Evenimente2 luni ago

Se deschide Delicios Gourmet!

Culinar2 luni ago

Si noi azi ce mai mancam?

Culinar2 luni ago

Călătorii culinare în… ton cu gusturile tale

Culinar2 luni ago

Ce mancam azi: trei preparate gustoase, sanatoase si rapide pentru familia ta

Culinar2 luni ago

Top 10 orașe cu cea mai bună pizza din lume

Sanatate2 luni ago

Cele mai bune idei pentru un mic dejun gustos si satios

Frumusete2 luni ago

Masti pentru eliminarea punctelor negre: retete cu ingrediente din bucatarie

Timp Liber3 luni ago

Latte Art și percepția românilor despre cafea

Frumusete3 luni ago

Vara aceasta se poartă SensoDays

Frumusete4 luni ago

Atunci când îți colorezi părul și îi împiedici căderea

Frumusete4 luni ago

Starea de bine nu cunoaste varsta – noul concept de vacanță balneo

Trending