A-Z NEWS
Au început primele demersuri cu banii obţinuţi în urma teledonului Români de Intactmpreunã organizat
Published
5 ani agoon
La nici 24 de ore de la încheierea teledonului Români Împreunã, difuzat simultan pe 5 canale tv, Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV si Antena 3, vreme de 6 ore, au început deja primele demersuri cu banii obţinuţi în urma donaţiilor. Peste 2.6 milioane de Euro s-au strâns doar în timpul transmisiunii tv, iar astãzi deja Fundaţia Mereu Aproape a început achiziţiile pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente si aparaturã medicalã.
“Împreunã am strâns 2.627.219 Euro pânã acum. Din aceastã sumã, 1.809.000 Euro sunt deja alocaţi pentru 60 de ventilatoare şi pentru douã staţii ATI”, a declarat Alessandra Stoicescu, una dintre gazdele Teledonului Români Împreunã şi Preşedintele Fundaţiei Mereu aproape. “Este mult mai uşoarã bãtãlia, când ştim cã avem în spate o ţarã. Este mesajul pe care toate cadrele medicale din România ne-au rugat sã vi-l transmitem!”, a mai completat Alessandra în aceastã searã, în cadrul Observatorului 19 de la Antena 1.
Astãzi a fost perfectat contractul pentru cumpãrarea a 30 de aparate de ventilaţie, destinate cazurilor grave de Covid 19, aparate ce pot fi folosite atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Mâine urmeazã sã fie fãcutã plata pentru alte 30 de ventilatoare de înaltã performanţã. Tot astãzi, Fundaţia Mereu Aproape a semnat contractele cu cinci producãtori şi a plãtit avansul pentru achiziţionarea a douã staţii ATI complet utilate. Una dintre acestea va ajunge la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, iar cea de-a doua la Spitalul de Urgenţã din Timişoara. Componente ale acestor staţii, printre care dispozitive medicale complexe şi complete, care conţin şi pat multifunctional, dar şi ventilatoare au fost deja trimise cãtre cele douã spitale.
De asemenea, 10.000 de mãşti, 2.000 de viziere de protecţie şi 1.000 de teste rapide vor ajunge miercuri şi joi la Institutul C.C. Iliescu din Bucureşti, la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova şi la Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean Suceava, toate acestea fiind donate Fundaţiei Mereu Aproape de cãtre Mihail Lala, fondatorul Lamda Capital.
Fundaţia Mereu Aproape a prezentat şi costurile achiziţiilor de pânã acum. Astfel, pentru cele douã secţii ATI, compuse din: console cu 3 seringi automate şi 1 infuzomat, monitor funcţii vitale terapie intensive, sistem încãlzire pacient prin pãturã cu flux de aer, trolley pat terapie intensivã, ventilator mecanic de înaltã performanţã, laringoscop, pat de terapie intensivã şi sistem de transfer/translaţie pliabil pentru pacient au fost folosiţi 130.968 Euro, TVA inclus. Pentru cele 60 de ventilatoare, Fundaţia Mereu Aproape a alocat urmãtoarele costuri: 772.887 Euro, TVA inclus pentru 30 de aparate de ventilaţie Bellavista 1000, cu frecvenţã înaltã şi 905.370 Euro, TVA inclus pentru 30 de ventilatoare mecanice de înaltã performanţã Puritan Bennett 980.
Cei care vor sã ajute o pot face în continuare, pânã pe 5 aprilie, donând Fundației Mereu Aproape cu cardul, prin transfer bancar în conturile RO86BTRL000AJUTEU8848RON și RO32BTRL000AJUTEU8848EUR (Swift BTRLRO22) deschise la Banca Transilvania, cu cardul on line sau paypall pe site-ul www.ajuteu.ro sau prin SMS de 2 Euro la numărul 8848. În fiecare zi, în cadrul Observatorului 19 de la Antena 1, Alessandra Stoicescu va prezenta toate achiziţiile fãcute.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
Du-ți pasiunea pentru apicultură la nivelul următor!
Cum să te îmbraci ca Miss Univers made in Romania
Transformă rafting-ul într-o aventură sigură, fără riscuri
Soluții de protecție și confort pentru fiecare casă
Descoperă L’Aterier Coquette, o destinație a modei la prețuri accesibile
Visurile devin realitate. Și lemnul devine casă
Cele mai bune servicii și piese de climatizare de la PieseClima.ro
Confort și inovație pentru pentru fiecare familie
Ce alimente să mănânci ca să treci mai ușor peste astenia de primăvară
Pauza de cafea la birou, o pauza bine meritata !
Un nou început. Decizia de transformare este un amestec de emoție și speranță
Preludiu Christmas Jazz pe 18 şi 19 decembrie, la Palatul Tinerimea Română
Cătălina și grădina secretă. Povești florale care ating fiecare suflet
Ce criterii de selecție folosim pentru a achiziționa o mașină?
Importanta unor recipiente depozitare
Gusturi exigente de casă nouă pentru clienți pretențioși
Comportamentul ”prostesc” face parte din natura umană?
România este Campioană Mondială la Dans Sportiv. Din nou!
GALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2022 – Tot ce trebuie să ști!
Sfatul nostru pentru intarirea sistemului imunitar la copii
Trending
- A-Z NEWS2 zile ago
Antreprenorii își pot deschide online contul de companie la ING, din Home’Bank, fără documente sau apeluri video.
- A-Z NEWSo zi ago
Munch și Bonapp fuzionează pentru a lupta împotriva risipei alimentare în ECE
- A-Z NEWS10 ore ago
„Incubator de Viitor”– un model de intervenție în educația tinerilor vulnerabili pentru un viitor mai bun
- A-Z NEWS2 zile ago
TP-Link lansează noi camere de supraveghere din gama Tapo, cu tehnologii de conectivitate 4G și rezoluție 5MP
- A-Z NEWS13 ore ago
SGS a livrat rezultate excelente în anul 2024