Connect with us

A-Z NEWS

AUDIENTE TV: Show-ul X Factor a fost lider de audienta pe toate categoriile de public!

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

 Premieră în cadrul show-ului: Florin Ristei a acordat primul wild card

Cea de-a treia ediţie a celui mai nou sezon X Factor, difuzată vineri seara, între orele 20.29-23.04, la Antena 1, a fost lider de audiență pe toate categoriile de public.

Astfel, la nivelul întregului public din mediul urban, X Factor a fost lider de piată, cu o audiență medie de 6.5 puncte de rating și 16.9% cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de Kanal D cu 5.1 puncte de rating şi 13.2% cota de piaţă, iar Pro TV ocupa locul al treilea în clasament cu 4.9 puncte de rating şi 12.6% cota de piaţă. Şi la nivel național, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, cu 6.6 puncte de rating şi 16.4% cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Pro Tv cu 6 puncte de rating şi 14.9% cotă de piaţă. Şi la nivelul targetului commercial, Antena 1 a fost lider de audienţă cu o medie de 241.000 de telespectatori pe minut. În minutul de aur, 20.51, peste 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1.

Patru nume noi și un wild card au adăugat jurații X Factor în Bootcamp-ul din cel de-al nouălea sezon, după prestațiile de seara trecută. Modelul Naomi Hedman, Andrei Theodor și Oana Velea au primit patru voturi pozitive, în timp ce trupa Alfa Band a beneficiat de un wild card din partea lui Florin Ristei, o premieră pentru emisiune.

Alfa Band, o trupă formată din patru tineri din centre de plasament din Cluj-Napoca a oferit o premieră pentru X Factor. Florin Ristei, juratul care i-a și oprit înainte să încheie piesa, le-a oferit concurenților un wild card către Bootcamp. ”Nu sunteți încă pregătiți pentru X Factor, dar eu vreau să încerc ceva, dacă e posibil să avem un wild card – să nu votăm și să încerc eu pentru data viitoare, adică în Bootcamp, să pregătim împreună o piesă. Dar de acolo sunteți pe barba voastră. Vreți?”, i-a întrebat juratul, iar Alfa Band a acceptat provocarea.

Advertisement

Fan declarat al lui Ștefan Bănică, Andrei Theodor merge direct în Bootcamp, dar în grupa Loredanei, care este anul acesta mentor pentru băieții cu vârsta de până la 24 de ani. Theodor are nu doar notele muzicale în buzunar, ci și replici pregătite, astfel că atunci când Florin Ristei l-a întrebat până în ce etapă se vede ajuns, tânărul i-a replicat fără să stea pe gânduri: ”Până în juriu!”.       Oana Velea, cea care i-a frânt inima lui Andrei Theodor, va fi acum rivala acestuia, după ce a primit și a patru voturi pozitive și face parte din grupa lui Ștefan Bănică în Bootcamp.

Mamă și fiică, Otilia și Adelina Gogu au avut de făcut o alegere grea după ce jurații au decis că doar una dintre ele ar putea merge în Bootcamp. Cu lacrimi în ochi, Adelina i-a cerut mamei să nu renunțe și să continue drumul la X Factor singură, în echipa Deliei.

Venită din Londra, Naomi Hedman a făcut furori chiar dinainte de a păși pe scena X Factor. Vrăjiți de apariție, Răzvan și Dani i-au acordat un vot de încredere înainte ca Naomi să înceapă să cânte. Modelul londonez nu i-a cucerit însă pe cei patru jurați și cu prestația sa pe scenă. ”Naomi, dacă mai și cântai la cum arăți, cred că ne luam zilele. Arăți ca o panteră și ai cântat ca o… pisică!”, i-a spus Ștefan Bănică. Naomi a cerut o șansă pentru a rămâne în concurs, iar Florin Ristei s-a oferit să o sprijine într-un duet pentru a cea de-a doua piesă. Rezultatul – 4 de DA, iar Naomi merge în Bootcamp în grupa Deliei.

O noutate a celui de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, pe care atât concurenții, cât și jurații au aflat-o încă din primul episod a fost împărțirea grupelor! Astfel, dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.

Advertisement

Totodată, în timp ce jurații vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu.

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National
Perioada 25 septembrie 2020

 

top-shop.ro%20
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Trending