Connect with us

UTILE

Ceas damă Tissot – să ne întoarcem la eleganță

Published

on


Spread the love

Când omenirea a descoperit timpul, și-a dat seama de o fragilitate dureroasă, dar poetică. Suntem cu toții supuși trecerii clipelor, iar timpul, ca măsură a vieților noaste, oricât de repede ni se pare că trece, este făcut din toate clipele bune pe care le rememorăm, iar și iar.

Lumea, indiferent de fusul orar, se învârte în jurul Soarelui și a orelor care trec și trezesc orașele, deschid clădirile, magazinele, animă parcurile, plajele. Lumea este un tic-tac imens, fără întrerupere, iar noi ținem pasul cu această curgere, acomodându-ne cu ceea ce el aduce, și frumusețe, dar și durere. Întorcându-ne în timp, în secolul 17, moment în care ceasurile au început să fie purtate în buzunar, ele erau și au rămas un simbol al puterii, al eleganței, al statutului social și al bunului gust, dincolo de latura lor practică.

Parafrazând zicala ,,a fi cu picioarele pe pământ”,  ceasurile i-au ajutat pe oameni să fie cu toate acele racordate la timpul exact al lumii în care trăiau. Până în 1920, când ceasurile de mână s-au ivit, ele erau prevăzute cu un capac și lănțișor și, deși erau păstrate în buzunar, spuneau mereu ceva despre persoana care le folosea. Eleganța acelor vremuri și puterea statutului erau aspecte la care oamenii țineau. Mai ales pentru bărbați, așa cum pentru femei erau bijuteriile, ceasul era adeseori o carte de vizită. Chiar și mai târziu, când femeile au început să poarte ceasuri de mână, pentru bărbați au rămas o perioadă tot cele ținute în buzunar.

Utilitatea apariției și dezvoltării mecanismelor ceasurilor au dat alt curs lumii, în acord cu evoluția ei. În marile orașe, de la gări, catedralele cu orologii, stații diverse, instituții de tot felul, timpul a început să înlocuiască toate aspectele vieții. Timpul a început să coste, tocmai pentru că în el stă ascunsă însăși esența vieții noastre. Suntem nisipul unei clepsidre. Toată cultura lumii a făcut din timp un personaj veritabil. Lumea i s-a împotrivit, a vrut să-l oprească, să-l dea înapoi ori chiar să-l grăbească. Deși unii cred că este doar o iluzie, fascinația conceptului timpului este una dintre cele mai puternice. În mințile oamenilor de știință, artiștilor, afaceriștilor, muncitorilor, oamenilor de toate profesiile și, indiferent de tipologia umană, timpul este mereu prezent.

Advertisement

Se spune că ceasurile de mână au devenit o alegere și pentru bărbați, în vremea războiului, când trebuia ca soldații să se sincronizeze, să ducă tacticile și strategiile la final, fără a atrage atenția inamicului, prin acțiuni de semnalizare costisitoare. Pentru doamne însă, precum orice bijuterie valoroasă, ceasul este mereu un accesoriu elegant, potrivit ținutelor obișnuite sau somptuoase, conferind eleganță și clasă. În vremurile moderne, ofertele sunt nenumărate, pe gustul fiecăruia, iar un ceas dama Tissot reprezintă o simbioză fascinantă între eleganța primordială a ceasurilor și designul timpurilor moderne.

În interiorul unui ceas, mecanismul pare smuls din arhitectura întregii lumii. Ca în clipa mișcării Pământului în jurul Soarelui, ceasurile ne măsoară viețile. Imaginați-vă cum ar fi, dintr-o dată, să nu mai putem măsura timpul. Lumea s-ar bloca, fără îndoială, știind doar dacă este zi sau noapte. S-ar opri toate activitățile lumii și am fi într-un scenariu ca în ,,Eseu despre orbire” (Saramago). Pe lângă latura aceasta puternic practică, ceasurile sunt și o formă de artă, putând rezista astăzi șocurilor, apei, cu o durată de viață impresionantă. Ele nu înlemnesc niciodată. Așa cum mecanismul măsoară timpul și viața lor se scurge de-a lungul zecilor de ani.

Pentru femei, ceasurile au o importanță aparte, pentru că împlinesc câteva funcții. Pe lângă latura practică, arhicunoscută și acceptată, ele joacă rolul unor bijuterii și vorbesc despre personalitatea acestora. De-a lungul timpurilor, bărbații au cucerit ori, cel puțin, au impresionat femeile cu dăruirea tandră a unei bijuterii, printre care și ceasurile. S-ar putea scrie povești întregi despre fascinația sănătoasă a oamenilor pentru ceasuri. Ca și despre întâmplări de dragoste înlesnite de ceasurile ca obiecte de lux, sofisticate și elegante, potrivite să sublinieze frumusețea femeii și să vorbească despre bunul gust.

Există ceasuri care depășesc puterea de expresie a celor obișnuite. Aspectul, pietrele prețioase, materialele folosite, calitatea intrinsecă a acestora sunt aspecte care le individualizează și conferă o plăcere neasemuită atunci când sunt purtate. Bijuteriile, dintre care fac parte și ceasurile, asta sunt… niște porți spre fascinația etern omenească în fața frumuseții. Este un privilegiu să putem să simțim fiorii frumosului și dacă putem să-i dăruim femeii din viețile noastre un ceas, să fim siguri că este o alegere care nu poate da greș. Ceasurile sunt versatile, se pot oferi firesc, înlesnesc legăturile și vorbesc, când sunt făcute cadou, și despre felul bărbatului care face acest gest.

Cineva atent la eleganță, căutând somptuozitatea frumuseții, nu poate fi văzut decât cu admirație. Pentru că ceasurile nu se demodează niciodată. Ele fac parte dintre produsele de lux și se așază cu delicatețe, candoare pe mâna femeilor, punând în evidență principalele atuuri ale acestora. Fac parte dintre cadourile cele mai potrivite și mai fastuoase, potrivite fără greș ocaziilor speciale, când vreți să sărbătoriți iubirea, frumusețea, să mulțumiți sau să impresionați. Câtă vreme va exista timpul, vor exista și ceasurile. Vor rămâne un instrument și un simbol al eleganței, provocându-i pe ceasornicari prin complexitate și aspecte. Este ușor și să alegeți, atunci când toate ofertele răspund celor mai înalte standarde, alături de diverse servicii necesare. Cum ar fi, de exemplu, un service în cadrul căruia să activeze ceasornicari profesioniști. Să ne întoarcem la eleganță, cu pași siguri, spre ceasuri care vorbesc despre fascinația frumuseții!

Advertisement

 

top-shop.ro%20

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Trending