Evenimente
Chef Cătălin Scărlătescu organizează Festivalul gustului românesc

Toamna aceasta va avea un gust românesc savuros. Pentru că iubește tradițiile noastre și mâncarea românească, chef Cătălin Scărlătescu și-a propus să le redea strălucirea de altădată: între 5 și 8 octombrie, celebrul chef va organiza Festivalul gustului românesc, care se va desfășura la Constanța, în Piața Ovidiu.
După succesul Festivalului scoicilor, devenit deja tradiție, Festivalul gustului românesc va aduce pe mesele oaspeților săi rețete românești pe care chef Scărlătescu le-a redescoperit și învățat în drumurile sale prin țară chiar de la localnici. „Sunt fascinat de tot ce înseamnă România și nu ratez nicio ocazie de a străbate țara asta minunată în căutare de mâncare fabuloasă. În Dobrogea am descoperit niște doamne cu mâini absolut miraculoase, care întind niște foi de plăcinte cât patul, în Maramureș am gătit la foc cu bătrânii satului care mi-au arătat secretele lor, la stână am mâncat cel mai gustos bulz din viața mea. România e cu adevărat fabuloasă, iar mâncarea noastră merită să fie readusă pe mesele orășenilor. Așa a luat naștere ideea acestui festival, în care prințesa va fi mâncarea noastră”, mărturisește chef Scărlătescu.
Timp de 4 zile Piața Ovidiu din Constanța va găzdui o manifestare gastronomică unică, în care tradiții culinare din mai multe regiuni istorice ale României vor fi aduse în fața publicului. De la rețete tradiționale ale ciobanilor, la preparate culese de la români din Moldova, Transilvania sau Maramureș, la delicatese din Dobrogea, mâncăruri celebre din Banat, Bucovina și Oltenia și specialități consacrate din Muntenia, toate vor fi pe placul gurmanzilor care sunt așteptați la festival.
Foto Credit: FABRICA DE PR
Evenimente
Comunitatea Bahá í aniversează 30 de ani de recunoaștere în România

Comunitatea Bahá`í din România aniversează 30 de ani de la formarea primei Adunări Spirituale din Sud-Estul Europei, cea de la Cluj Napoca.
Adunările Spirituale care sunt compuse din câte nouă membri aleși anual, administrează treburile comunităților și călăuzesc indivizii.
Pentru a marca acest moment al recunoașterii oficiale a Religiei Bahá`í în România, comunitatea Bahá`í cheamă la unitate în rugăciune, pe toți cei care doresc să contribuie la construirea unei civilizații în continuu progres.
Credința Bahá`í are rădăcini în țara noastră din 1926, de când Regina Maria a îmbrățișat mesajul lui Bahá’u’lláh, Întemeietorul Credinței. Ea a scris: Dacă vreodată numele lui Bahá’u’lláh sau ‘Abdu’l-Bahá vă vor cădea sub ochi, nu daţi la o parte scrierile lor. Cercetaţi cărţile lor şi lăsaţi cuvintele şi lecţiile lor glorioase, aducătoare de pace, creatoare de iubire să vă pătrundă inimile, aşa cum au pătruns-o pe a mea.
În perioada următoare, sub extrema dreaptă și comunism (1940-1989) membrii comunității au avut o prezență discretă, abia în anii `90 Credința Bahá`í dobândind statut oficial ca asociație religioasă.
Astăzi, în România, sunt câteva mii de Bahá`í care pledează pentru unitate, conceptul central al Credinței, cu atât mai mult în aceste zile de grele încercări pentru omenire. Realitatea zilelor acestea este conștientizarea crescândă, la nivel mondial, a pericolelor îngrozitoare aduse de pandemia de coronavirus. În multe țări, în ciuda unor eforturi curajoase și hotărâte de a preveni dezastrul, situația este deja gravă, dezlănțuind tragedii pentru familii și indivizi și adâncind întregi societăți în criză. Acest test al puterii de îndurare a umanității îi va conferi acesteia o mai adâncă înțelegere pătrunzătoare. Conducători, gânditori proeminenți și comentatori au început să exploreze concepte fundamentale și aspirații îndăznețe care, în vremurile din urmă, mai degrabă au lipsit din discursul public. În prezent acestea sunt doar licăriri timpurii, totuși ele sugerează posibilitatea că un moment de conștientizare colectivă ar putea urma transmite Casa Universală a Dreptății, instituția internațională conducătoare a Credinței, în aprilie 2020.
Schimbarea care se impune nu este doar una socială și economică, ci, înainte de toate, una morală și spirituală. Puterea de a transforma lumea are la bază iubirea, acea iubire ce își are originea în relația cu divinitatea, acea iubire oferită fără restricții fiecărei ființe umane. Pământul este o singură țară, iar oamenii sunt cetățenii ei. (Bahá’u’lláh)
#######################################################################
Religia Bahá`í este, conform enciclopediei „Britannica Book of the Year 1992″, a doua religie din lume ca răspândire geografică după creștinism. Literatura Bahá`i este tradusă astăzi în peste 900 de limbi și dialecte iar comunități Baha’i există în peste 100 000 de orașe ale lumii. Esenţa Credinţei Bahá’í stă în conceptul de revelaţie progresivă. Bahá’íi cred într-o origine comună a tuturor religiilor și afirmă că, deşi fiecare dintre ele este purtătoarea unui mesaj independent şi reînnoit, toate sunt parte a unei Credințe comune. Nu există preoți și nici predicatori care să medieze relația individului cu divinitatea, iar principiul de bază este căutarea independentă a adevărului.
Comunitățile Bahá’í sunt ateliere deschise tuturor. Împreună învățăm practic procesul de construire spirituală a unei comunități. Scrierile Bahá’í îndeamnă către rugăciunea zilnică și comuniunea intimă cu Dumnezeu de aceea una din activitățile noastre sunt întâlnirile devoționale care se desfășoară în zeci de locuri din țară: în locuințe personale, centre bahá’í locale sau spații publice. Institutul Ruhi, e un program internațional cu participare universală ce oferă cursuri pentru copii, tineri și adulți cu o programă oferită la nivel local: cercuri de studiu, lecții pentru copii, grupuri de juniori. Mai multe: http://www.bahai.org.ro
BAZAR
Cum a reușit Temișan să aducă împreună 36 de vedete în vremea pandemiei!
Dan Negru, Andreea Bălan, Monica Anghel, Luminița Anghel, Paula Chirilă, Liviu Vârciu, Cornel Palade, Nico, Diana Munteanu, Amna, CrIna Matei, Tudor Turcu, Doru Todoruț, Ralflo, Rareș Varniote, Ellie White, Ana Baniciu și mulți alții au strigat „E groasă treaba”!
Reacția Monicăi Davidescu este fabuloasă!
Aurelian Temișan este extrem de creativ în vremea pandemiei. Chiar dacă a trecut deja o lună de zile de când stă numai în casă, artistul a lucrat intens la proiectele sale muzicale. Nu doar că se întâlnește live cu fanii săi, pe Facebook, unde îi încântă cu melodii celebre, dar a finalizat și videoclipul pentru noul lui single, „E groasă treaba”. Nu mai puțin de 36 de artiști au răspuns pozitiv la provocarea lansată de Temișan, pentru filmarea videoclipului la piesa, „E groasă treaba”! Este un clip inedit care, cu siguranță, va rămâne în istorie. Emană extrem de multă veselie și se potrivește la fix cu ceea ce trăim în această perioadă! Urmăriți-l și vă va scoate din starea de izolare și plictiseală acută și veți descoperi 36 de vedete, așa cum nu le-ați mai văzut niciodată. Iată cum muzica i-a adus împreună pe toți, în ipostaze inedite! Cu siguranță, Temișan vă va aduce zâmbetul pe buze!
„Melodia „E groasă treaba”, scrisă de Mihai Alexandru și cântată de mine împreună cu Diana Matei, a fost oferită publicului în luna decembrie, fiind urcată, pe toate platformele online de muzică, fără videoclip. De ce fără clip? E simplu. Căutam de ceva timp cadrul perfect pentru această melodie dinamică, menținând standardele noastre deja create cu celelalte melodii lansate în această formulă, însă parcă nimic nu ne mulțumea. Și iată că… acum a venit momentul oportun! Am zis să facem o nebunie frumoasă care să rămână în istorie.
Împreună cu Mihai, am decis să imortalizăm tot ceea ce trăim acum într-o poveste veselă a prezentului. Așa că, ne-am sunat colegii, le-am povestit că vrem să facem un clip colaj și i-am provocat să se filmeze singuri în casă, făcând diverse activități comune pe ritmul melodiei noastre, „E groasă treaba”.
Mulți din cei contactați au răspuns pozitiv inițiativei noastre haioase și ne-au trimis filmări pline de energie. Eu le-am centralizat, i le-am trimis lui Mihai, iar el a reușit în vreo două săptămâni să pună cadru lângă cadru, să dea o colorizare cât mai egală (fiecare filmând cu telefonul propriu, în lumina zilei sau internă a casei, diferențele erau sesizabile) și să păstreze un dinamism crescendo al clipului, pe măsura piesei.
Ideea a fost să profitam de situația în care suntem. Faptul că suntem distantați social nu înseamnă că suntem singuri sau că uităm unii de alții, iar tehnologia ne ajută extrem de tare să ne fim alături unii altora și să împărtășim energie bună și veselie. Când ne-o fi mai greu sau când credem că ne e greu să ne amintim ce am trăit și simțit în primavara lui 2020 când întreaga lume parca s-a oprit în loc. Pământul întreag s-a oprit. Noi NU! Continuăm cu veselia!”, declară Temișan.
BAZAR
Vlad Avarvari sare în ajutorul artiștilor din România
Jurnalistul independent Vlad Avarvari, cunoscut ca fiind “băiatul care a revoluționat învățământul românesc” , a publicat ieri un mesaj de susținere pentru toți artiștii din România. De asemenea, Vlad este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București, iar la doar 20 de ani a ajuns să fie PR-ul mai multor artiști cunoscuți de la noi, printre care artista AVA, vloggerița Miru și proiectul Shoeba, de mare succes în străinătate.
Totodată, tânărul jurnalist, are o experiență de mai bine de 2 ani în acest domeniu, colaborând în trecut și cu redații de mare renume de la noi, precum DigiFm, Evenimentul Zilei, Radio România Actualități și TVR.
Mesajul publicat de Vlad Avarvari a fost:
Cât de respectați sunt artiștii români în propria țară?
Artiștii români încep să resimtă nepăsarea instituțiilor publice de profil cu privire la situația prin care de altfel și industria muzicală din România trece.Lipsa de evenimente, concerte, lipsa de promovare a pieselor atât la radio, cât și la tv, le îngreunează și mai mult viața artiștilor noștri, care nu prea mai au venituri..
De asemenea, acești artiști români plătesc statului taxe uriașe de sănătate, pensii, impozite pe venit și multe altele.În aceast caz, statul știe doar să ia și nu știe să ocrotească, un fel de “INTER ARMA SILENT MUSAE”, așa cum este celebra expresie latină.
Asta se întâmplă și în cazul artiștilor și caselor mari de discuri, dar despre artiștii noi, la început de drum sau care nu au piese pe radio, cu ei ce se întâmplă?Iar despre casele mai mici de producție, despre producătorii muzicali, cu ei ce se va întâmpla în acestă perioadă?Cine îi sprijină, daca și până acum au făcut-o tot pe cont propriu sau din investițiile personale?
Acest coronavirus, nu a afectat doar câteva domenii, ci și industria muzicală!!
A fi actor, producător muzical, compozitor, interpret, poet, textier, inginer de sunet, sound designer, creator de conținut sunt meserii recunoscute de statul român, la fel cum sunt și alte meserii liberale, cum ar fi meseria de jurnalist independent, avocat, contabil și multe alte meserii independente care nu sunt luate în seamă și pentru care nu s-a comunicat nicio măsură concretă de sprijin, din partea Guvernului.
În timp ce o mulțime de organizații neguvernamentale din SUA și Europa, plus o serie de organisme de gestiune colectivă au luat măsuri pentru a susține artiștii cu măsuri clare și cu fonduri substanțiale, organismele de gestiune a drepturilor de autor din România, precum UCMR și Credidam nu anunță nimic.
Având în vedere că și sumele încasate de aceștia până acum erau derizorii, ne așteptăm ca de acum încolo să fie și mai greu.Mulți se vor reprofila, ceea ce nu este normal, într-o țară care face parte din U.E!
Muzica și arta sunt vitale pentru artiștii noștri, dar și pentru publicul larg.Haideți să-i susținem pe artiști cu un share la această postare, pentru ca mesajul să ajungă unde trebuie!!
Totodată, aș vrea să ne gândim împreună la următoarea întrebare:
Cum ar fi o singură zi în România fără să auzim nici o melodie?
P.S:Acest articol urmeaza sa fie postat si pe site-ul www.ideaman.ro cand acesta va fi disponibil.
Sursa: facebook.com/ideaman.ro
Imediat după publicarea articolul pe Facebook, Vlad a ținut să posteze o fotografie și pe contul de Instagram, lângă care a scris:”Am gândit și am scris acest articol pentru susținerea artiștilor din România”.
Reacțiile nu au încetat să apară, iar mai multe vedete i s-au alăturat, printre care: Claudia Pavel, Adrian Sînă, Anda Adam, Nicoleta Nuca, Amna, Oana Radu, Raluca Tănase de la Bambi, Giulia, Ioana Ignat și mulți alții.