Connect with us

A-Z NEWS

CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc debutează în noul sezon de Champions League cu susținerea Adams Vision

Published

on

Clubul CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc, vicecampioană națională în 2023 și medaliată cu bronz în Superliga României din 2024, începe în această săptămână un nou sezon de Champions League, cea mai înaltă competiție europeană intercluburi. Între 15 și 17 noiembrie, echipa va reprezenta România în turneul organizat în Suchedniow, Polonia, participând pentru a patra oară consecutiv la acest nivel înalt.

CSS-SZAK se află într-o grupă cu echipe de elită: POST SV Muhlhausen (Germania), SF SKK El Nino Praha (Cehia) și STK STAR (Croația). Echipa României este reprezentată de jucătorii Gyorgy Szilard, Sebastian Loso, Tamas Szabolcs, Sanduly Levente și talentatul Toró Dávid, coordonați de antrenorul György István. În sistemul competițional, primele două echipe din fiecare grupă vor avansa în optimile de finală, în timp ce echipele clasate pe locurile trei și patru vor continua competiția în Europe Cup.

György István, antrenorul echipei CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc, a declarat:
Pentru noi, practicarea acestui sport reprezintă mai mult decât o activitate fizică – este o școală a disciplinei, a respectului și a perseverenței. Sportivii noștri sunt ambițioși și își doresc să atingă performanțe, iar fiecare competiție este o nouă provocare în care își testează limitele și își dezvoltă încrederea în sine. Văd în ochii lor dorința de a câștiga, dar și bucuria de a învăța și de a crește împreună, ca echipă.

Prin susținerea Adams Supplements, sportivii noștri, atât juniori și copii, cât și seniori de performanță care participă la Champions League și Superliga Națională, beneficiază de produse de calitate, special create pentru a le sprijini nevoile nutriționale și a-i ajuta să performeze la cel mai înalt nivel pentru a face față competițiilor. Faptul că Adams Vision a decis să ne sprijine, ne deschide calea să sperăm la și mai multe parteneriate care să se strângă în jurul echipei noastre, contribuind la dezvoltarea și succesul lor.”

Advertisement

Parteneriatul cu Adams Vision, un jucător de renume în industria suplimentelor nutritive, consolidează poziția CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc, sprijinind pregătirea și performanța sportivilor la nivel internațional. Susținerea Adams Vision se reflectă în suport financiar și accesul sportivilor la resurse nutriționale esențiale Adams Supplements, încurajând o pregătire fizică și mentală optimă pentru competiții de talie mondială.

Despre CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc

CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc este unul dintre cluburile de tenis de masă de top din România, cu o tradiție puternică în formarea și promovarea talentelor la nivel național și internațional. Clubul a obținut performanțe remarcabile în ultimii ani, fiind vicecampioană a României în Superliga Națională 2023 și medaliată cu bronz în 2024. În 2023, echipa a obținut locul al treilea la Europe Trophy, un alt succes european major.

CSS-SZAK este, de asemenea, singura echipă din România care participă, pentru al patrulea an consecutiv, la Champions League, competiția de cel mai înalt nivel pentru cluburile europene, unde se alătură celor mai bune 24 de echipe de pe continent. Talentatul jucător Toró Dávid, format la CSS-SZAK, face parte din lotul național al României și se află în topurile europene și mondiale la categoria sa de vârstă, fiind medaliat cu aur la Eurominichamps 2024 și multiplu câștigător de medalii la Campionatele Europene și Cupa Mondială de Juniori.

Prin dedicarea antrenorilor și sportivilor săi, CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc continuă să reprezinte România cu mândrie și performanță în competițiile internaționale, punând bazele unei noi generații de campioni.

Pentru mai multe informații despre competițiile clubului, programul meciurilor și rezultate, vă rugăm să accesați platforma oficială FRTM sau să urmăriți la: https://www.ettu.org/

Advertisement

Despre Adams Vision

Compania Adams Vision este un un jucător important pe piața suplimentelor nutritive din România, producând peste 250 de tipuri de suplimente nutritive, distribuite în peste 400 de farmacii și magazine din întreaga țară, cu aportul a peste 250 de angajați. Compania Adams Vision a fost înființată în 2005 de Zsuzsanna și Zsolt Benedek și deține lanțul de magazine Vitamix care în prezent se găsește în 68 de locații din țară, brandul Adams Supplements cu gama completă de produse pentru sportivi și brandul Zanna.

Cu circa 250 de angajați, Adams Vision a obținut creșteri ale cifrei de afaceri de peste 30% an de an, ajungând în 2023 la o cifră de afaceri de 75 milioane lei la nivel de grup, investind atât în capacități de producție, cât și în capacități de desfacere. Profitul estimat brut a crescut cu peste 130% anul trecut, până la 4 milioane de lei. Pentru mai multe informații despre produse pentru sportivi de la Adams Supplements, vă invităm să vizitați platforma online Vitamix.ro. 

Advertisement
top-shop.ro%20
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Trending