Televiziune
Daniel Pavel: ”Veți petrece împreună Paștele, în Dominicană”. Cine se alătură show-ului SURVIVIOR?
Published
3 ani agoon
Este o zi de Sărbătoare, o zi în care oamenii încearcă să uite pentru câteva ore de probleme și să se așeze la masă cu toți cei dragi pentru a celebra și a se bucura!
Însă, cei 12 concurenți rămași în cea mai puternică competiție, Survivor România, au parte de altfel de sărbători. Departe de familie, de oamenii care îi susțin necontenit, fără acces la preparatele care le amintesc de copilărie și… pregătiți pentru o nouă zi de competiție. Cu toate acestea, astăzi, de la ora 20:00, Vulturii și Tigrii vor avea parte de unele dintre cele mai neașteptate și frumoase surprize, de până la acest moment.

”O să fie un Paște foarte diferit”, va admite Oana Ciocan, în timp ce Ștefania Ștefan va afirma sigură pe ea că ”va fi primul, unicul Paște pe care-l voi petrece așa”. Pe de altă parte, Ionuț Popa va încerca să gândească optimist chiar și în aceste condiții: ”Voi face Paștele cu o altă familie, cea de la Survivor”.
Cu gândul la ce fac cei de acasă, concurenții își vor găsi puterea de a merge spre joc, însă nu se vor aștepta la ceea ce va urma. Prima surpriză a serii va fi dezvăluită de către Daniel Pavel: ”Veți petrece împreună Paștele, în Dominicană, la aceeași masă”. Iar asta nu va fi tot! Masa pascală va fi gătită de către unul dintre cei mai cunoscuți Chefi din România.
Chef FOA este invitatul special al serii, iar acesta este decis să le aducă o bucățică de acasă… direct în Dominicană. ”Sunt ferm convins că masa de Paște o să le pice atât de bine, o să îi trimită în amintiri, o să le meargă la suflet”, va spune acesta.
Ce le-a pregătit concurenților, dar și ce alte vești frumoase îi așteaptă, descoperim curând. Tot atunci, vom afla și ce miză suplimentară va avea Jocul de Recompensă!

Într-o zi specială, de Sărbătoare, Zanni revine, ca de fiecare dată, cu emisiunea Survivor:Extrashow, pe VOYO! Cu un concurent care i-a fost aproape în sezonul trecut, Zanni va discuta cele mai importante momente ale ediției speciale de Paște!
Nu ratați, de la ora 20:00, pe PRO TV, Survivor România, pentru a vedea cum sărbătoresc concurenții, departe de casă, una dintre cele mai importante Sărbători! Emisiunea este deja disponibilă, în avans, pe VOYO.
- Dr. Alfred Najm, apreciat de medicul veterinar Radu Aronescu dupa o interventie de succes: „Un exemplu de profesionalism si grija autentica”
- Milestone Technology Day Romania 2025: Viitorul tehnologiei video – AI, Cloud, ROI și Securitate Responsabilă – în centrul discuțiilor la București
- Cardurile asigură ecosistemul de plăți și împrumuturi dintre consumatori și bănci | Peste 1.000 de cereri de negociere cu băncile în 2025 la CSALB
- Belleamy aprinde vara cu „Coffee Americana”, o piesă fierbinte despre dorință, escapism și nopți fără sfârșit
- Ecourile trecutului: Sediul SGS Romania si memoria lui Jacob Levy Moreno
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
7 informații obligatorii dacă iei Vitamina D
Vrei sa spui adio la zahăr? Iată cele mai bune alternative…
De ce este important să spui „nu” uneori și cum să o faci fără vinovăție
Du-ți pasiunea pentru apicultură la nivelul următor!
Biroul individual notarial Mihaela Baltă oferă servicii notariale rapide si flexibile
Cum să te îmbraci ca Miss Univers made in Romania
Transformă rafting-ul într-o aventură sigură, fără riscuri
Dr. Ion Bogdan Codorean și tatăl său, Prof. Univ. Dr. Ioan Codorean au scris o carte publicată de Editura Springer, cea mai importantă și exclusivistă editură medicală din lume
Personajul din basmele românești, Sfarmă Piatră, chiar există și îl veți cunoaște duminică la „Asta-i România!”
Descoperă gama variată de produse MaxTools pentru toate proiectele tale!
Soluții de protecție și confort pentru fiecare casă
Puterea luminii în fiecare casă
Descoperă L’Aterier Coquette, o destinație a modei la prețuri accesibile
Visurile devin realitate. Și lemnul devine casă
Australia. Canguri, urși koala, aborigeni și alte surprize!
Cum să rămâi în vârful industriei fabricării de mobilier
Cele mai bune servicii și piese de climatizare de la PieseClima.ro
6 idei de rețete sănătoase cu Franzelele Boromir
Obiecte de poveste pentru pasionații de daruri frumoase și colecționari
Confort și inovație pentru pentru fiecare familie