A-Z NEWS
De Paște, oamenii sunt lumina! PRO TV a pregătit un program special de Paște
Published
5 ani agoon
Anul acesta, chiar dacă vom sărbători Paștele diferit, putem primi lumina în suflet. Chiar dacă am ezitat uneori, ne-am îndoit uneori, fiecare obstacol ne-a făcut să vrem mai mult. Să dăruim mai mult, să iubim mai mult, să fim mai buni cu noi și cu cei din jur. Speranța este cea mai mare minune a lumii. Trebuie să zâmbim, pentru că în noi stă puterea să trecem peste orice. Oricât de departe am fi unii de ceilalți, oricât de greu ne-ar fi, oamenii sunt lumina la PRO TV!
PRO TV a pregătit un program special de Paște!
Vineri, de la 10:30, Adela, Cove și Viviana revin cu toții în platou și sărbătoresc Paștele într-o ediție specială Vorbește lumea! Cei trei le vor vorbi tuturor celor care #stauacasă despre faptele bune pe care le putem face, despre credință și Dumnezeu, despre puterea de a trece peste greutăți și despre planuri pentru noi începuturi: Părintele Vasile Ioana va vorbi despre sărbătoare, semnificații, sentimente, hairstylist-ul Sorin Stratulat ne va învăța cum să ne coafăm acasă pentru masa de Paște, iar multe celebrități ne vor primi, prin Skype, în casele lor și vor povesti cum își petrec sărbătorile anul acesta. De la 20:30, emisiunea Românii au talent va demonstra, încă o dată, că oamenii sunt cei care au puterea să ne emoționeze, distreze, relaxeze și să ne impresioneze.
Sâmbătă, de la 23:50, Alex Dima aduce Slujba de Înviere în direct de la Catedrala Patriarhală, numai la PRO TV! „Haideți să vedem și jumătatea plină a paharului. În izolare avem mai mult timp pentru a ne împăca, în primul rând, cu noi și mai apoi cu cei de lângă noi, timp pentru suflet. Haideți să fim noi lumina, să fim un strop mai buni, să ajutăm, să dăruim, să ne gândim și rugăm pentru cei care luptă. Pe patul spitalului sau în halat. Și să fim responsabili!”, spune Alex Dima.
În zilele de Paște, pe 18 aprilie și 19 aprilie, PRO TV aduce în casele tuturor românilor filme cu povești emoționante, pline de empatie, sentimente și gânduri bune: Miracole din Paradis (duminică, 14:00), Titanic (duminică, 20:00), Tăcere (duminică, 23:30), Scrisorile Maicii Tereza (luni, 08:30), Minunea (luni, 16:00).
În această perioadă, este important să facem gesturi frumoase, indiferent dacă mari sau mici. Fiecare dintre noi poate ajuta pe cineva, poate aduce zâmbete și speranță în jur. Când facem bine, #NeFacemBine! Pe platforma nefacembine.ro puteți înscrie fapte, gânduri și inițiative de bine.
Oamenii sunt lumina!
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
Trending
- A-Z NEWSo zi ago
SGS se angajează în promovarea standardelor globale pentru sustenabilitate, transparență și incluziune în construcții
- A-Z NEWS9 ore ago
Mai puțină oboseală, mai multă energie și sănătate cu MÖLLER’S TOTAL!
- A-Z NEWS3 ore ago
ExxonMobil aniversează 100 de ani de la lansarea lubrifianților Mobil™ Delvac™
- A-Z NEWS9 ore ago
GEWISS achiziționează majoritatea acțiunilor BEGHELLI și anunță o ofertă publică obligatorie de delistare