Connect with us

Spectacole

Edenred România dă startul programului național de susținere a restaurantelor

Published

on

Edenred România dă startul programului național de susținere a restaurantelor, ținând cont de relaxarea anumitor restricții din sectorul HORECA. Importanți parteneri din industrie, HORA și FIHR, se alătură și salută inițiativa Edenred

 

Edenred România începe azi cea mai mare campanie națională de susținere a restaurantelor, „Ieșim la Masă!”, și participă, astfel, la relansarea business-ului în rândul acestora, grav afectate de restricțiile impuse sectorului HORECA în pandemia COVID-19, stimulând cât mai mulți beneficiari de carduri de masă Edenred Ticket Restaurant® să iasă la terase sau să comande mâncare online.

 

Advertisement

Campania „Ieșim la Masă!”, în cadrul căreia Edenred oferă contravaloarea a 20.000 de mese gratuite la restaurante, face parte din programul global al Grupului Edenred, „More than Ever”, și se desfășoară în intervalul 6 iulie – 25 noiembrie în rețeaua de comercianți parteneri Edenred. Obiectivul principal al campaniei este să stimuleze cât mai mulți clienți să își reia obiceiul de a mânca în oraș #IesimLaMasa.

„Într-un  moment critic pentru segmentul HORECA, unul dintre sectoarele cele mai afectate de blocajul din ultimele luni, ne dorim să le fim alături partenerilor noștri și să le oferim un sprijin real pentru a-și relua activitatea și a reîncepe să crească. Chiar dacă încă nu s-au deschis toate restaurantele, terasele sunt pregătite și își așteaptă clienții, la fel cum restaurantele cu livrare la domiciliu așteaptă comenzile utilizatorilor noștri. Lansăm acum cel mai mare program de susținere a restaurantelor în cadrul căruia oferim contravaloarea a 20.000 de mese utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant®. Ieșind la masă la terase, venim în mod real în sprijinul business-urilor din această industrie, care trebuie să se adapteze noii normalități, reluându-ne, treptat și viața socială de dinainte”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.

Campania desfășurată de Edenred este cel mai mare proiect de susținere a restaurantelor, teraselor, cantinelor, unităților de catering, cafenelelor și restaurantelor cu livrare la domiciliu anunțat în România. Programul „Ieșim la Masă!” se adresează utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant® care își achită  masa în sectorul HORECA cu cardurile de masă. Angajații care au efectuat cel puțin o tranzacție la un restaurant, terasă, cantină, pizzerie, unitate de catering, ceainărie, cofetărie, bufet, cafenea, restaurant cu livrare sau ridicare comandă din locație etc. din rețeaua de parteneri  Edenred, în perioada 1 iunie – 20 septembrie 2020, pot primi săptămânal, prin tragere la sorți, premii sub formă de vouchere valorice pentru a își achita masa la unul dintre restaurantele partenere selectate chiar de ei, dacă se înscriu pe www.edenred.ro/iesimlamasa.

 

„Traversăm o perioadă incertă pentru HORECA, astfel că orice inițiativă de sprijinire a noastră, operatorii din industria ospitalității, este ca o gură de aer pentru noi, ne ajută foarte mult în special moral, pentru că nu ne simțim singuri. Am simțit un val de solidaritate fantastic. Noi, ca antreprenori, suntem nevoiți să ne adaptăm planurile, bugetele și felul în care comunicăm. Parte din aceste schimbări se reflectă și în relația cu statul, care ne-a confirmat că suntem o industrie care beneficiază de încredere și relansarea ei este prioritară pentru autorități. Trecem prin momente cel puțin interesante, operatorii sunt, poate pentru prima oară, uniți de obiective și preocupări comune, cu focus pe supraviețuire și păstrarea locurilor de muncă“, declară Daniel Mischie, Președinte Organizația HORA.

Advertisement

Edenred le oferă beneficiarilor săi cea mai mare rețea de mii de restaurante prezente la nivel național, care acceptă plata cu carduri de masă Edenred Ticket Restaurant®.

Campania „Ieșim la Masă!” este unul dintre proiectele pe care Edenred România le implementează în această perioadă în contextul situației provocate de pandemia COVID-19, pentru a veni în sprijinul comercianților parteneri și al beneficiarilor soluțiilor sale digitale.

 

„Sectorul HORECA trece în acest moment printr-o perioadă extrem de grea, una fără precedent, care face ca domeniul nostru să fie cel mai afectat din toată economia națională. Dar în aceste momente imposibile, ne-am dat seama că nu suntem singuri, că avem alături de noi mulți colegi din alte sectoare, care într-un spirit de solidaritate admirabilă vin să ne susțină, vin să ne aducă un sentiment de speranță în viitor. Sunt companii private care încurajează angajații prin acordarea de vouchere de vacanță să rămână să facă vacanțele în țară. Sunt alte companii, furnizori ai industriei, care ne sprijină cu soluții de necrezut înainte de martie 2020.

 

Advertisement

Și mai este o companie, Edenred, care vine cu o campanie minunată de susținere a restaurantelor, dar mai ales de ajutorare a clienților restaurantelor prin acordarea de sprijin direct. Campania #IeșimLaMasă, prin acordarea contravalorii a celor 20.000 de mese gratuite beneficiarilor de vouchere, aduce încredere, aduce speranță, aduce semnalul că viața se întoarce încet-încet la normalitate (chiar dacă aceasta va fi definită altfel de acum încolo). Solidaritate e cuvântul cheie și nu putem decât să fim onorați că FIHR a fost aleasă ca partener în derularea acestei campanii. Mergem cu încredere înainte”, declară Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România.

 

top-shop.ro%20
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Trending