Cultura
Este arta contemporană românească o bună investiție?
Published
3 ani agoon

După recordurile răsunătoare stabilite, în ultimii ani, de artiștii români contemporani la nivel internațional, și piața românească de artă devine treptat interesată de arta artiștilor în viață. Gradual, în ultimii ani, arta contemporană românească a urcat în topul preferințelor colecționarilor sau investitorilor, care se arată doritori să mizeze pe economia culturală contemporană, în ciuda contextului economic instabil.
Strategiile de investiții alternative devin din ce în ce mai populare, introducând, între altele, piața de artă contemporană românească drept o alternativă investițională cu potențial ridicat de creștere a valorii în timp, față de investițiile tradiționale – bursă, real estate, aur sau, recent, criptomonedă.
De ce arta contemporană este cea mai activă investițional? Motivele sunt multiple, însă cele mai importante se referă la tichetul redus de intrare, posibilitatea îmbinării investiției cu funcțiunea de utilitate estetică, creșterea treptată în notorietate a artistului contemporan, pe măsura celebrizării creației sale, așadar diversitate, valoare tangibilă, autenticitate confirmată de artist, dar și prețuri accesibile pentru achiziția inițială. Pe de altă parte, perspectiva de internaționalizare a anumitor artiști români contemporani a generat creșteri spectaculoase de prețuri în licitații. Este și cazul artiștilor prezenți în cadrul Licitației Artmark de Artă Postmodernă și Contemporană – Adrian Ghenie, Ștefan Câlția, Sabin Bălașa, Horia Bernea, Gheorghe Fikl sau Felix Aftene.
În ce investesc colecționarii de astăzi? Printre artiștii contemporani preferați ai colecționarilor se află Ștefan Câlția, unul din puținii pictori care și-a câștigat, în ultimii ani, locul în elita artei românești din toate timpurile. Ultimul record atins de artist a avut loc în luna mai a acestui an – opera „Lumea ca teatru”, de mari dimensiuni, a fost adjudecată pentru 75.000 de euro. Ștefan Câlția este prezent în licitația de joi, 7 iulie, cu 7 lucrări ce au prețuri de pornire variind de la 250 de euro la 20.000 de euro. Cel mai mare preț de pornire în cadrul Licitației de Artă Postmodernă și Contemporană aparține tot unei opere semnată de Ștefan Câlția – „Coșul cu sânziene”, estimată de casa de licitație la 20.000-35.000 de euro.
O atenție sporită din partea colecționarilor investitori o are și artistul Gheorghe Fikl, care reprezintă o apariție rară în licitațiile de artă contemporană. Cu o evaluare de 18.000-25.000 de euro este scoasă la licitație opera „Baroc”, care ilustrează asocierea metaforică între animale sălbatice sau domestice și interioare baroce – o lume bizară, în care natura inocentă coexistă stingher cu civilizația flamboiantă. Un alt artist contemporan care a început să înregistreze multipli de creștere și rezultate interesante pe piața românească de artă este Felix Aftene, care agregă în operele sale personaje imaginare, care populează simbolic spații mitice românești. În cadrul licitației din 7 iulie se remarcă pictura de mari dimensiuni „Armonie în zori” semnată de Felix Aftene și care are o evaluare de 7.000-12.000 de euro. Trendul ascendent de interes manifestat pentru artist în ultimii ani a fost evident în piața de artă contemporană – de la prețuri de adjudecare de câteva mii de euro, în urmă cu 2-3 ani, până la 20.000 de euro anul acesta, în cadrul Licitației de Primăvară.
Un loc special ce încoronează segmentul de artă contemporană îl ocupă cel mai cunoscut artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie, care și-a câștigat locul în Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, la mică distanță de triada celor mai bine tranzacționați artiști români Grigorescu-Tonitza-Luchian, clasându-se printre cei mai interesanți artiști români, atât din perspectivă culturală, dar și investițională. În ultimii ani, fenomenul Ghenie a doborât record după record la nivel internațional, iar piața de artă românească nu poate să ignore succesul artiștilor contemporani în străinătate. În cadrul licitației din 7 iulie, Ghenie este prezent cu o lucrare de grafică, ce are prețul de pornire de doar 1.000 de euro. „Nevermore” face parte din ciclul portretelor realizate de artist în tehnica serigrafiei de colaj, iar o lucrare din aceeași serie a fost adjudecată pentru 17.000 de euro în cadrul uneia dintre licitațiile Artmark, de artă contemporană, de anul trecut.
Nu mai puțin interesanți cultural și investițional sunt artiștii tineri, care transpun în pânzele lor actuale manifeste sociale sau politice. Între cei mai remarcați de comunitatea colecționistică se numără Obie Platon, Irlo, Oana Farcaș, dar și Ștefan Ungureanu sau Nicolae Comănescu, ale căror lucrări încă pornesc de la prețuri accesibile, de doar câteva sute sau mii de euro.
Cele 150 de opere de artă contemporană pot fi vizitate în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță, de pe str. C.A. Rosetti, nr. 5. Accesul în expoziție este gratuit, de luni până duminică, în intervalul 10:00-20:00. Tot acolo, vizitatorii interesați de un artist sau o operă au posibilitatea să primească recomandări din partea consultanților de artă.
- Milestone Technology Day Romania 2025: Viitorul tehnologiei video – AI, Cloud, ROI și Securitate Responsabilă – în centrul discuțiilor la București
- Cardurile asigură ecosistemul de plăți și împrumuturi dintre consumatori și bănci | Peste 1.000 de cereri de negociere cu băncile în 2025 la CSALB
- Belleamy aprinde vara cu „Coffee Americana”, o piesă fierbinte despre dorință, escapism și nopți fără sfârșit
- Ecourile trecutului: Sediul SGS Romania si memoria lui Jacob Levy Moreno
- Xiaomi prezintă, în cadrul Art Safari, colecția de fotografii eMotion in Motion semnată de Adi Bulboacă, realizată prin lentila Xiaomi 15 Ultra
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
Balonarea: Simfonia Neplăcută din Interior – O Explorare Inedită a Cauzelor, Simptomelor și Remediilor Naturiste
7 informații obligatorii dacă iei Vitamina D
Câștigătorii Galei Campionilor 2025
Măcelari de Elită: Peste 6 tone de carne tranșată și 120 de ore de antrenamente pentru viitorul unei meserii
Rețete culinare simple pentru sezonul de primăvară
De ce se pompează cu presiune izolația de lână de lemn în poduri și mansarde?
Cum să alegi imprimanta de etichete potrivită pentru afacerea ta
Președinții României după căderea epocii comuniste. Care dintre ei a stat cel mai mult la puterea?
Campionii României, Lideri de Succes în profesiile lor, vin la Gala Campionilor 2025, în Brașov la Marabou Resort!
Vrei sa spui adio la zahăr? Iată cele mai bune alternative…
De ce este important să spui „nu” uneori și cum să o faci fără vinovăție
Cele mai comune tipuri de panouri solare și utilizările lor
Servicii specializate pentru îngrijirea vârstnicilor
Simptomele menopauzei: Tot ce trebuie să știi
Du-ți pasiunea pentru apicultură la nivelul următor!
Biroul individual notarial Mihaela Baltă oferă servicii notariale rapide si flexibile
Cum îți poți dezvolta afacerea fără să te îngropi în datorii
Cum să te îmbraci ca Miss Univers made in Romania
Transformă rafting-ul într-o aventură sigură, fără riscuri
Dr. Ion Bogdan Codorean și tatăl său, Prof. Univ. Dr. Ioan Codorean au scris o carte publicată de Editura Springer, cea mai importantă și exclusivistă editură medicală din lume
Trending
- A-Z NEWS2 zile ago
Milestone Technology Day Romania 2025: Viitorul tehnologiei video – AI, Cloud, ROI și Securitate Responsabilă – în centrul discuțiilor la București
- A-Z NEWS2 zile ago
Cardurile asigură ecosistemul de plăți și împrumuturi dintre consumatori și bănci | Peste 1.000 de cereri de negociere cu băncile în 2025 la CSALB
- Muzica2 zile ago
Belleamy aprinde vara cu „Coffee Americana”, o piesă fierbinte despre dorință, escapism și nopți fără sfârșit