Este oare Odiseu un mare macho ? Ce spun femeile despre el

Pornind de la o idee ingenioasă și îndrăzneață, scriitoarea italiană Marilù Oliva reușește în cartea sa Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte publicată de Editura Trei să rescrie epopeea antică a lui Homer și să inverseze perspectiva narativă, aducând în prim-plan personajele feminine, care însă nu-l eclipsează pe Odiseu. Supereroul războiului troian este și în cartea scriitoarei italiene centrul de greutate al narațiunii, ca și în epopeea antică. Mai mult chiar, lui îi revine sarcina de a aduce mai aproape de omul secolului 21 mesajul epopeii antice. 

Odiseu, așa cum este prezentat în Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte este un personaj foarte complex, ca un diamant cu multe fațete, iar acesta este un tribut adus de Marilù Oliva epopeei lui Homer. Odiseu este înțelept și la nevoie șiret, curajos, rezilient, perseverent, „temerar și foarte mintos”, cum îl consideră Ahile și totodată bărbatul dorit de toate femeile, deși el are inima dăruită uneia singure: Penelopa. 

Autoarea romanului, Marilù Oliva, spune lucrurilor pe nume într-un interviu acordat „Libreria Covo della Ladra”: „Odiseu e un mare macho!” „Regele devenit naufragiat” are o noblețe firească, o piele bronzată și mirosind a sare, cu musculatura atletică și știe să mânuiască la fel de bine și spada și cuvintele. Are un efect devastator asupra femeilor pe care le întâlnește, fie că sunt descendente din zei sau oameni, fascinează și frânge inimi, însă fără voia sa, pentru că nicio clipă nu își ascunde intențiile: vrea să se întoarcă în regatul său, la Penelopa.   

Atributul de „mare macho” acordat de Marilù Oliva lui Odiseu este la fel de îndrăzneț precum ideea cărții pe care a scris-o, însă se subordonează perfect perspectivei din care e narată Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte, pe de-o parte, dar și narațiunii antice, pe de altă parte. Mereu surprinzătorul Odiseu, eroul cu „cea mai caleidoscopică minte”, poate fi și un mare macho dacă luăm în considerare ce spun personajele feminine despre el. 

Cartea semnată de Marilù Oliva debutează cu imaginea unui Odiseu gânditor, pe malul mării, observat de Calypso, care îl ține ostatic de ani îndelungați. „De ce nu-l pot lăsa să plece ?” se întreabă aceasta. „De ce îl urmăresc până aici în fiecare dimineață și mă las pradă umilinței ? Vraja care mă leagă de el ma obligat să-l urmăresc și în această dimineață ca o cățea credincioasă, după ce stăpânul a alungat-o în șuturi. Stau aici deoparte și îl spionez, având din nou confirmarea crudului adevăr: nu voi fi niciodată prima lui grijă, nu sunt nici măcar a doua și nici a treia, pentru că sunt doar puntea dintre două provocări”, mai spune Calypso, „cea cu bucle frumoase”, care-l eliberează pe Odiseu doar la porunca lui Zeus. Lamentările resemnate ale nimfei sunt foarte asemănătoare cu cele ale unei femei a cărei dragoste nu este împărtășită. 

Circe, zeița-vrăjitoare care transformă bărbații în animale, pentru că doar astfel își poate manifesta independența și emanciparea pendulează între sentimente contradictorii în ce-l privește pe Odiseu. „Simt în el ceva teluric, pe care îl au doar zeii, titanii” spune aceasta. Tot Circe oferă și un portret foarte complex al lui Odiseu, cel care o jignește în fiecare clipă cu indiferența lui: „Odiseu este un războinic foarte atrăgător — o știu și celelalte femei care, muritoare sau nu, s-au topit în brațele lui. Dar el are ceva mai mult, dincolo de atractivitate și corpul robust, dincolo de eroismul și răbdarea cu care a îndurat pericole ce depășesc puterea omenească. Are o minte care știe să ţină piept valurilor de calamități și să prețuiască darurile sorţii. Știe să-și imagineze lucrurile menite oamenilor de destinul lor, știe să intuiască probabilitățile, să prevină reacțiile sufletului uman. Știe să calculeze, să reinventeze, să elimine contratimpul. Și mai știe, la nevoie, să se lase dus de val, scoțând la lumină esența sa umană cea mai profundă”.

Străinul adus de mare cucerește și inima lui Nausicaa. Dincolo de trupul plin de răni aceasta vede demnitatea și noblețea unui rege, iscusința cu care vorbește și înțelepciunea lui. „Cel mai perspicace dintre războinicii ahei” nu-și întoarce însă privirea spre o „fetișcană cu ochii plini de dragoste” cum este Nausicaa. Cât despre sirenele care ademenesc bărbații, acestea au ajuns să spună povestea războinicului din Troia în cântecele lor, „un erou a cărui inteligență poate să urzească planuri ingenioase, faimosul rege care a reușit să ne păcălească chiar și pe noi”.

Atena, „zeița fecioară care nu se împreunează cu muritorii, dar pătrunde în mintea unora dintre ei”, este singura care nu cade pradă farmecului lui Odiseu doar pentru că natura sa nu-i îngăduie să simtă astfel de dorințe. Ea este cea care îl sfătuiește constant și acționează, după cum spune Marilù Oliva în același interviu, „ca un înger păzitor nu doar al lui Odiseu, ci și al familiei sale”. 

Cât privește relația lui Odiseu cu Penelopa, povestea acestei iubiri a străbătut secolele și a rămas până în zilele noastre ca o imagine a fidelității și dragostei care trece peste toate obstacolele. „Pentru mine Penelopa e o mare doamnă” spune Marilù Oliva, „dar ca toate femeile din Odiseea este foarte singură. E o femeie învățată să-și exercite constant și răbdarea și diplomația”. Poate din acest motiv Penelopa nu se aruncă din prima în brațele lui Odiseu, atunci când identitatea acestuia este revelată. Îl ține pe jar și îl supune unui test: să dezvăluie secretul patului lor. Aceasta pentru că era construit de însuși Odiseu, dintr-un măslin gros, ale cărui rădăcini încă erau ancorate în pământ. Acel pat conjugal era pentru Penelopa și Odiseu centrul palatului, dar și centrul lumii. Însă, chiar dacă intuind adevărata sa natură, Odiseu a încercat să-și înfigă adânc rădăcinile în pământul Itacăi, zeița Atena îl avertizează: „…ești cetățeanul neostenitelor valuri. Nu-ți vei putea ține rădăcinile înfipte, nu vei putea să te împotrivești naturii tale”. 

„Tot ce găsește cititorul scris în Odiseea mea provine de la Homer. Am adăugat doar câteva episoade mitologice, dar chiar și detaliile (mâncarea, îmbrăcămintea, plantele) sunt cele din epopeea originală. Structural, am construit cartea pe scheletul narativ al lui Homer, cu excepția începutului. În timp ce în epopeea antică Odiseu apare abia începând cu cartea a 5-a, eu am vrut să-l introduc imediat în scenă, pentru că mi se pare strălucitoare această nouă figură a unui erou care plânge și tânjește după patria sa îndepărtată. El, care a conceput șiretlicul ce a îngenunchiat Troia, este captiv capriciilor unei femei. De ce să-l fac pe cititorul curios să aștepte atât de mult ?” spune autoarea. Revenind la afirmația ei provocatoare despre Odiseu, acesta poate fi considerat un macho, dar un tip mai aparte, pentru că nu urmărește să cucerească femeile – fie regine, nimfe sau zeițe – și se va întoarce, de fiecare dată, acasă.