A-Z NEWS
Etapa finală Asia Express – Drumul Împăraților vine cu un element surpriză
Published
3 ani agoon
Drumul Împăraților continuă pentru cele patru echipe rămase în cursa celui mai dur reality show în Israel, ultima țară a traseului. Cursa grea, întreruptă de multe emoții, va primi și un element surpriză în această etapă a competiției: 3 cutii cu nestemate, ce ascund posibile eliminări.
Care va fi rolul lor în cursă și cum vor fi acordate, telespectatorii Antena 1 pot afla duminică, de la ora 20:00: „Evident că presiunea este foarte mare. Diferența între perechile din concurs este foarte mică. Noi ne simțim în acest moment în mare pericol ”, mărturisește Elwira Petre.

În ritmul alert al cursei, acțiunea va ajunge la cote înalte, iar misiunile le vor scoate în cale concurenților o țară cu o cultură aparte, însă probele nu vor fi ușor de îndeplinit. În căutare de indicii, traseul îi va purta pe concurenți prin Rosh HaNikra, locație ce ascunde faimoasele grote săpate în stâncă. Drumul Împăraților coboară în ultima etapă a competiției și pe plajele de la Marea Mediterană ale Israelului, acolo unde concurenții vor fi provocați să construiască un castel de nisip de 1 metru înălțime, pentru a aduce un tribut castelelor templierilor care au protejat țara acum nouă secole. „Doamne ferește! Am citit misiunea și părea un basm, atât de lungă era. Iar când am văzut dimensiunile pe care trebuia să le respectăm mi s-a părut foarte greu. Știam că vom avea mult de lucru și că vom sta mult în soare”, va spune Lidia Buble.
Emi și Cuza, Lidia și Estera Buble, Mihai și Elwira Petre, Cosmin și Eliza Natanticu sunt cele patru echipe care vor continua să își depășească limitele fizice și psihice în ultima etapă a competiției Asia Express – Drumul Împăraților. Cum se vor descurca vedetele cu provocările dure ale show-ului, telespectatorii Antena 1 pot urmări duminică, de la 20:00, luni, marți și miercuri, de la 20:30, pe Antena 1.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
Vrei sa spui adio la zahăr? Iată cele mai bune alternative…
De ce este important să spui „nu” uneori și cum să o faci fără vinovăție
Biroul individual notarial Mihaela Baltă oferă servicii notariale rapide si flexibile
Cum să te îmbraci ca Miss Univers made in Romania
Transformă rafting-ul într-o aventură sigură, fără riscuri
Dr. Ion Bogdan Codorean și tatăl său, Prof. Univ. Dr. Ioan Codorean au scris o carte publicată de Editura Springer, cea mai importantă și exclusivistă editură medicală din lume
Descoperă gama variată de produse MaxTools pentru toate proiectele tale!
Puterea luminii în fiecare casă
Descoperă L’Aterier Coquette, o destinație a modei la prețuri accesibile
Visurile devin realitate. Și lemnul devine casă
Australia. Canguri, urși koala, aborigeni și alte surprize!
Cum să rămâi în vârful industriei fabricării de mobilier
6 idei de rețete sănătoase cu Franzelele Boromir
Confort și inovație pentru pentru fiecare familie
De la eleganța clasică la modernitate. O revoluție în lumea tapetului
Stil și confort pentru fiecare sezon
Care este rolul vestimentației în cadrul unui eveniment atât de special precum nunta
Pauza de cafea la birou, o pauza bine meritata !
Un nou început. Decizia de transformare este un amestec de emoție și speranță
Preludiu Christmas Jazz pe 18 şi 19 decembrie, la Palatul Tinerimea Română
Trending
- A-Z NEWS2 zile ago
Cumpărăturile online ale românilor în luna femeii, prin easySales: Electronice; Casă și bucătărie; Modă și bijuterii
- A-Z NEWS3 zile ago
Mercusys prezintă tehnologii de top, integrate în dispozitivele de rețelistică disponibile pe piața din România
- A-Z NEWS2 zile ago
Primul mare festival de gaming al anului este dedicat femeilor
- A-Z NEWSo zi ago
ELKO, distribuitor autorizat pentru aspiratoarele robot Narwal în România
- A-Z NEWS3 zile ago
Born to Win: ZTE lansează seria nubia Neo 3 la MWC 2025