Eurovision
Eurovision 2022: Delegaţia României a decolat spre Torino
Published
3 ani agoon
wrs, reprezentantul României la Eurovision, a plecat astăzi, luni, 2 mai, spre Torino, unde peste numai două săptămâni va avea loc finala Eurovision Song Contest 2022.
Înainte de a se îmbarca, artistul a susţinut un recital în incinta aeroportului Otopeni. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei ţării noastre la cea de a 66-a ediţie a concursului, alături de o parte din echipa Eurovision România, jurnalişti, dar şi numeroşi fani.
wrs a interpretat piesa României la Eurovision – „Llamame”, a făcut poze cu susţinătorii veniţi să-l conducă, a dat autografe şi a oferit cadouri celor prezenţi.

„Parcă nu îmi vine să cred că a venit ziua deplasării la Torino! Abia aştept să văd ce ne aşteaptă în următoarele două săptămâni şi sunt sigur că o să fie o experienţă minunată. Sunt extraordinar de recunoscător pentru tot ce mi s-a întâmplat în ultimele luni şi pentru ce urmează, pot să spun că pentru asta m-am pregătit. Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi să vă placă ceea ce v-am pregătit. Torino, here I come!„, a declarat wrs la plecarea spre Italia.
La evenimentul transmis în direct pe pagina de Facebook Eurovision Romania, jurnaliştii au vorbit şi despre şansa României la un loc bun în clasamentul Eurovision, iar Iuliana Marciuc a declarat: „Plecăm cu un vibe extrem de pozitiv. Este încununarea unui proiect la care echipa Eurovision România lucrează încă din luna noiembrie şi suntem încrezători în şansele noastre. wrs a avut o evoluție spectaculoasă de la etapă la etapă, iar mentalitate lui de învingător, sigur ne va ajuta.”
Delegaţia României va avea un program foarte încărcat după sosirea în Italia, marţi, 3 mai, fiind programată prima repetiţie, şedinţa tehnică în Viewing Room, o conferinţă de presă, interviuri şi sesiuni foto.

Ştirile TVR îl vor urmări pas cu pas pe reprezentantul României în „capitala ESC 2022” şi vor difuza, în exclusivitate, reportaje şi transmisiuni live de la Arena Pala Olimpico.
Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, wrs va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 pe 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 13 de intrare în concurs. Alături de România, în a doua semifinală participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.
Semifinalele şi finala Eurovision, din 10 şi 12, respectiv 14 mai, vor putea fi urmărite la TVR 1 şi TVR Internaţional.
Despre wrs:
Andrei Ursu, alias wrs, este un artist multidisciplinar cu o viziune unică. Înainte de a-și începe cariera de vocalist, e backup dancer în televiziune şi pentru alţi artişti, luându-i exemplul pe părinţii săi, ambii dansatori de muzică populară. În 2015, se lansează în muzică în trupa de băieţi SHOT. Doi ani mai târziu, părăsește proiectul şi se mută la Londra, unde îşi perfecționează abilităţile de compozitor. În ianuarie 2020, semnează un contract de înregistrare cu Global Records şi demarează proiectul său de muzică electro pop. Pe lângă muzică, wrs îşi concepe adesea videoclipurile şi artwork-urile, oferind ascultătorilor o privire în lumea sa interioară.
Cea mai recentă piesă a lui wrs, „Amore” feat. Ilkan Gunuc a ajuns pe locul 7 în Top Radio MediaForest, pe locul 12 în Top TV Bulgaria şi a atins un vârf în Top 200 Shazam #3 RO, #19 Bulgaria, #67 Moldova, fiind inclusă în playlisturile editoriale NMF Turcia, RO + Hit Dans, Yaz, Dance toată ziua. Totodată, piesa „Tsunami” a devenit o senzaţie internațională ajungând pe primele locuri în topurile din Bulgaria (#24 Radio, #3 TV, #3 Top 200 Shazam, #12 Apple Dance), România (#35 Top 200 Shazam, #19 Apple Dance).
Despre Eurovision:
Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2. La ediția din acest an a concursului internațional, România va fi reprezentată de wrs, cu piesa “Llamame”.
Sub sloganul “The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
De ce este important să spui „nu” uneori și cum să o faci fără vinovăție
Biroul individual notarial Mihaela Baltă oferă servicii notariale rapide si flexibile
Cum să te îmbraci ca Miss Univers made in Romania
Transformă rafting-ul într-o aventură sigură, fără riscuri
Dr. Ion Bogdan Codorean și tatăl său, Prof. Univ. Dr. Ioan Codorean au scris o carte publicată de Editura Springer, cea mai importantă și exclusivistă editură medicală din lume
Descoperă gama variată de produse MaxTools pentru toate proiectele tale!
Puterea luminii în fiecare casă
Descoperă L’Aterier Coquette, o destinație a modei la prețuri accesibile
Visurile devin realitate. Și lemnul devine casă
Australia. Canguri, urși koala, aborigeni și alte surprize!
Cum să rămâi în vârful industriei fabricării de mobilier
6 idei de rețete sănătoase cu Franzelele Boromir
Confort și inovație pentru pentru fiecare familie
De la eleganța clasică la modernitate. O revoluție în lumea tapetului
Stil și confort pentru fiecare sezon
Care este rolul vestimentației în cadrul unui eveniment atât de special precum nunta
Pauza de cafea la birou, o pauza bine meritata !
Un nou început. Decizia de transformare este un amestec de emoție și speranță
Preludiu Christmas Jazz pe 18 şi 19 decembrie, la Palatul Tinerimea Română
Cătălina și grădina secretă. Povești florale care ating fiecare suflet
Trending
- A-Z NEWS2 zile ago
Antreprenorii își pot deschide online contul de companie la ING, din Home’Bank, fără documente sau apeluri video.
- A-Z NEWSo zi ago
Munch și Bonapp fuzionează pentru a lupta împotriva risipei alimentare în ECE
- A-Z NEWS12 ore ago
„Incubator de Viitor”– un model de intervenție în educația tinerilor vulnerabili pentru un viitor mai bun
- A-Z NEWS2 zile ago
TP-Link lansează noi camere de supraveghere din gama Tapo, cu tehnologii de conectivitate 4G și rezoluție 5MP
- A-Z NEWS14 ore ago
SGS a livrat rezultate excelente în anul 2024