Connect with us

Eurovision

TVR 1, va transmite, sambata seara show-ul Eurovision: „Europe Shine a Light”

Published

on

Foto Credit: TVR

Sâmbătă 16 mai, de la ora 22.00, românii de pretutindeni se conectează la Europa şi urmăresc, în direct la TVR 1HD şi TVR Internaţional, evenimentul special transmis de televiziunea olandeză şi EBU simultan în toate cele 41 de ţări care ar fi trebuit să participe în acest an la Concursul Internaţional Eurovision. 

În ziua în care artiştii sperau să urce pe scena de la Rotterdam în marea finală Eurovision, ei vor participa la acest inedit eveniment fără să se deplaseze de acasă. Dintre ei nu va lipsi Roxen, reprezentanta României din acest an, care va concura pentru ţara noastră la Eurovision 2021. În această sâmbătă, pentru prima dată în istoria Eurovision, reprezentanţii din ţările participante nu vor fi competitori, ci își vor reuni vocile, ca o punte peste întreaga Europă, în piesa câștigătoare a anului 1997, „Love Shine a Light”.

Spectacolul ”Europe Shine a Light” va fi o producție unică ce va trece în revistă pe scurt cele 41 de piese calificate în acest an, dar va include şi momente speciale ale unor artiști cunoscuți din istoria Eurovision. Gali Atari, cea care a câștigat Eurovision 1979, va interpreta hitul său, „Hallelujah”, împreună cu un cor în care se vor regăsi foști participanți la Eurovision Junior. De asemenea, îi vom revedea pe suedezul Måns Zelmerlöw cu „Heroes”, piesa cu care a câștigat ediția din 2015 a concursului, pe Marija Šerifović din Serbia, care ne va emoționa cu a sa „Molitva”, câștigătoare în 2007, precum și pe Netta (Israel, 2018), cu o nouă piesă purtând un mesaj special despre vremurile pe care le trăim.

Unele dintre surprizele show-ului de duminică vor fi momentele oferite de campionul Eurovision Duncan Laurence, care va interpreta în premieră absolută noul său single, „Someone Else”, dar şi de Orchestra Filarmonică din Rotterdam, care își va pune amprenta asupra spectacolului cu moment special. Gazda BBC Eurovision Graham Norton și senzația YouTube-ului din Olanda NikkieTutorials vor apărea, de asemenea, în transmisiunea live.

Advertisement

Sietse Bakker, producătorul executiv al celei de-a 65-a ediții Eurovision, a declarat: „Dorim ca acest show să îi pună în valoare pe cei 41 de artiști care ar fi trebuit să apară la Rotterdam, dar și să-i inspirăm pe cei de acasă și să conectăm oamenii din Europa și nu numai, în aceste timpuri dificile. Desigur, nu îi vom uita pe cei afectați de criza coronavirus și pe cei care fac toate eforturile să îi țină piept acesteia. Haideți să facem din acesta un moment de neuitat în istoria Eurovision!”.

Fanii Eurovision din toată lumea vor fi și ei prezenți, și nu oricum, ci într-un uriaș cor care i se va alătura regelui neîncoronat al Eurovisionului, Johnny Logan, triplu câștigător al concursului, în piesa What’s Another Year. Europa va străluci sâmbătă noapte nu doar prin muzică, artişti şi fani, ci şi prin imagini ale celor mai reprezentative şi frumoase locaţii din cele 41 de ţări participante, luminate în noapte, într-un mesaj comun al speranţei şi solidarităţii.

 „Pentru prima dată la Eurovision nu vor fi jurii sau voturi, toată lumea se va bucura de feeria muzicii, ascultând cântece mai vechi şi mai noi care au făcut istorie la Eurovision de-a lungul anilor. Haideţi să ne alăturăm sâmbătă seară sutelor de milioane de telespectatori de pretutindeni şi să ne bucurăm împreună de magia Eurovision, într-un spectacol cum nu a mai fost şi cum nu cred că va mai fi vreodată”- ne invită Liana Stanciu, şefa delegaţiei noastre la Eurovision din acest an.

Gazdele show-ului vor fi prezentatorii olandezi Chantal Janzen, Edsilia Rombley (Eurovision 1998 și 2007) și Jan Smit.

Advertisement
top-shop.ro%20




Trending