Connect with us

Premieră TV

GALERIE FOTO: Noi vedete intră în jocul transformărilor în cel de-al cincisprezecelea sezon Te cunosc de undeva!

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Au început filmãrile pentru cel mai nou sezon Te cunosc de undeva! 11 concurenți talentați și dornici de distracţie vor intra în spectaculosul joc al transformărilor, în cel de-al 15-lea sezon al show-ului. Trei perechi inedite de artişti vor performa în fața telespectatorilor Antenei 1 și a juriului format din Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan, în timp ce cinci concurenţi vor evolua singuri.

Așadar, în cel de-al 15-lea sezon al transformărilor, Monica Anghel revine pe scenã, de data aceasta alãturi de bunul sãu prieten, Marcel Pavel, Romicã Ţociu va face echipã cu Adriana Trandafir, în vreme ce Liviu Vârciu va concura din nou alături de Andrei Ștefănescu, iar Cãtãlina Grama Jojo, Adda, Ami, Tavi Clonda şi Toto Dumitrescu vor evolua solo.

Monica Anghel și Marcel Pavel vor cânta pentru prima dată împreună într-un show de divertisment de o asemenea anvergură. „Sunt aici la sugestia prietenei mele dragi, Monica Anghel, care mi-a spus <<Marcel, vino, cã este foarte, foarte haios, o sã fie o distractie generalã!>>. Mai fusesem invitat, însã am refuzat cu eleganţã, necrezând cã mi se va potrivi acest format; transformãrile mi se par foarte delicate şi dificile. Chiar de la prima repetiţie am simţit cã într-adevãr, acest proiect este o mare provocare. Dar este foarte interesant, atmosfera este extraordinarã, colegii deosebiţi. Ne simţim ca într-o mare familie, am uitat de spiritul de competiţie şi ne bucurãm de fiecare clipã împreunã!”, a declarat Marcel, în vreme ce Monica a completat: “Mã bucur sã particip din nou şi bucuria e şi mai mare cã pot sã fiu alãturi de bunul meu prieten, Marcel, pentru cã noi suntem prieteni de 35 de ani. Ne leagã extraordinar de multe lucruri, e suficient sã ne uitãm unul la altul şi ştim deja ce vrem sã ne spunem. Aşa cum spunea şi Marcel, atmosfera e extraordinarã la platou, oamenii sunt minunaţi, de asta am şi venit, sã ne simţim bine, sã ne bucurãm împreunã cu colegii noştri şi sã se bucure şi oamenii care se uitã la noi de toate personajele pe care le vom face!”.

La rândul lor, Romicã Ţociu şi Adriana Trandafir se bucură nespus să urce pe scena transformărilor: “Când am aflat cã producãtorii s-au gândit la cuplul nostru, mi-am dat seama cã Adriana este singura cu care m-aş fi potrivit din showiz-ul acesta pentru un asemenea rol!”, a declarat Romicã, în vreme ce Adriana a completat: “Eu trebuie sã spun adevãrul: n-aş fi vrut sã mai vin, dupã prima experienţã “traumatizantã”, cu toate ghilimelele de rigoare. Spun asta pentru cã atunci am luat totul foarte personal, am luat prea în serios toatã treaba asta şi deşi rezultatele au fost extraordinare, pentru mine a fost o provocare fantasticã. Între timp am devenit şi cardiacã şi mi-am spus clar cã nu mai vin. Dar când m-au sunat producãtorii, când m-a sunat Romicã, vorbindu-mi despre faptul cã de data asta o sã ne distrãm şi promiţându-mi el cã îmi va fi mai uşor, pentru cã greutãţile se vor împãrti, nu am putut sã spun nu!”.

Advertisement

Pentru Liviu şi Andrei, proiectul Te cunosc de undeva! e un fel de a doua casã. “Sunt pentru a şasea oarã aici şi cred cã n-am sã mã opresc niciodatã! Am declarat în nenumãrate rânduri cã este emisiunea mea de suflet, e locul în care m-am descoperit şi locul care m-a fãcut sã fiu ceea ce sunt acum. În 2013, când am participat prima oarã, mi-am dat seama cã pot mai mult decât credeam eu despre mine şi pentru mine acest proiect rãmâne emisiunea care m-a “dezgheţat”, care m-a ajutat sã ajung unde am ajuns, emisiunea care mi se potriveste foarte bine, iar de când concurez cu Liviu mi se pare o distracţie continuã. Chiar dacã muncim mult şi chiar dacã avem emoţii, chiar dacã la fiecare personaj ne tremurã genunchii, mã simt ca şi când aş fi într-o permanentã vacanţã!”, a povestit Andrei, în vreme ce Liviu a completat: “Mi-a plãcut tot timpul formatul, e o lecţie de canto pentru noi, artiştii! Mi-e foarte drag sã merg pe stradã şi sã mã opreascã oamenii, sã îmi spunã ce tare s-au distrat uitându-se la emisiunea noastrã sau cã s-au destins cu show-ul Te cunosc de undeva! dupã o zi stresantã! Dupã patru sezoane nu îmi mai e fricã de nimic aici!”.

Tot o prietenie veche le leagã şi pe Monica şi Cãtãlina Grama Jojo: “Prima persoanã care mi-a vorbit despre “Te cunosc de undeva!” a fost Monica Anghel. N-am crezut cã e pentru mine, sincer, am zis cã aici e altceva, e cu oameni care cântã, e pentru voci mai mari, nu pentru o voce ca a mea. În cele din urmã, Moni m-a convins şi uite aşa am ajuns aici. Am avut încredere în ce mi-a zis ea, am mers pe instinctul ei. Cel mai teamã îmi e de mine, pentru cã am un spirit autocritic foarte pregnant, pe care încerc sã îl tin sub control cât se poate, dar ştiu cã o sã mã izbeascã la un moment dat pe parcursul competitiei!”.

Pentru Adda, scena Te cunosc de undeva! este o provocare cu totul nouã: “M-am gândit cã este o emisiune foarte tare, care te pune în dificultate şi te scoate din zona ta de confort şi, dacã am trecut prin “Asia Express” şi am supravieţuit, de ce sã nu accept şi aceastã provocare?! Şi aceastã emisiune mã va scoate din zona de confort şi fizic, şi psihic şi vocal, dar nu mi-e teamã. Pânã la urmã asta este frumuseţea emisiunii, sã accepţi provocãrile ruletei, dacã am face doar personaje care ne-ar ţine în zona de confort, care ar mai fi şmecheria, am fi toţi buni! Asta e şi ideea, sã ne distrãm, sã nu ne iasã din prima personajul, e foarte tare, totul e la superlativ aici!”.

Tavi Clonda îşi dorea de multã vreme sã facã parte din distribuţia transforming show-ului: “Am fost foarte fericit, îmi doream de foarte mult timp sã lucrez într-un proiect de genul ãsta. Am primit  cu o bucurie enormã propunerea de a participa, dar şi cu o responsabilitate foarte mare, pentru cã mi-am dat seama cã nu va fi uşor, dar ce se poate realiza foarte uşor în viaţã şi sã aibã efect mare?”, a mãrturisit Tavi, care a mai spus cã “cel mai tare îmi e fricã de tocuri şi de faptul cã va trebui sã îmi dau barba jos dupã 15 ani. O sã fie foarte distractiv, pentru alţii, pentru mine nu!”.

Şi Ami se declarã foarte încântatã de participarea în cel mai nou sezon Te cunosc de undeva!, “mai ales că sunt fan al emisiunii încă de la primul sezon. Orice provocare nouă mă pune pe gânduri și îmi pune la încercare emoțiile însă de-a lungul timpului am învățat din experiențele mele că, dacă mi-a fost teamă de ceva, cu atât mai mult am vrut să fac acel lucru fiindcă doar așa mi-am învins temerile. A venit momentul să spun DA și acestei provocări și sunt pregătită să văd cât de departe mă poate duce curajul meu de a ieși din zona de confort în acest context!”

Advertisement

Toto Dumitrescu a primit şi el provocarea de a participa în acest show cu mare entuziasm: “Voiam sã mã pun în faţa unor situaţii dificile şi noi, iar aceastã emisiune mã antreneazã şi mã încearcã exact cum mi-am dorit. Totodatã, lucrul cu vocea este ceva nou, dar atât de interesant. Mi-e cel mai teama de registrele inalte si de transpunerea in personajele, evident, foarte diverse intr- un ritm atat de alert!”, a mai declarat actorul.

Cel de-al 15-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!, prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, și care îi are ca jurați pe Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan va fi difuzat în această toamnă, la Antena 1.

top-shop.ro%20




Trending