Connect with us

BAZAR

În curând se lansează noua colecție de literatură universală de la Editura Pandora M, ANANSI. World Fiction

Published

on

             Începând din luna octombrie, o nouă colecție de traduceri din literatura universală îi așteaptă pe cititori în librăriile fizice și online din întreaga țară. Este vorba despre ANANSI. World Fiction, un proiect inițiat de Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial TREI, și coordonat de Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitor și unul dintre cei mai apreciați editori români, cu o bogată experiență, de peste 15 ani, în sfera traducerilor din literatura universală.

 

Noua colecție, așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, include cinci serii: Anansi. Contemporan, dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic, un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor, ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego, seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues, seria poeziei.

 

             „De ce o nouă colecție de literatură universală ? E o întrebare adecvată în legătură cu o piață de carte în care traducerile predomină, iar cele de beletristică fac legea. S-ar putea spune că orice nouă inițiativă în acest domeniu este osândită la eșec, însă o analiză atentă a profilului acestor traduceri arată că ele acoperă, ca să nu zic că abia zgârie doar suprafața literaturilor care exportă. Sunt traduse premiile și mai puțin cărțile nominalizate, sunt traduse cărțile care se mențin onorabil într-un top al vânzărilor, nu și cele care devin încet-încet de referință, sunt traduse, în proporție covârșitoare, produsele culturii anglo-saxone, ignorând faptul că și în țările învecinate nouă se scrie literatură de foarte bună calitate. O astfel de analiză ne-a condus la schițarea unei noi colecții, care-și propune să fie un spațiu în care să se regăsească toate acele cărți pe care le căutăm pe piața noastră de carte, dar nu le găsim.

Mai rămâne întrebarea „De ce Anansi ?” Pentru că facem parte din Grupul Editorial Trei, o să vă dau răspunsul cel mai adecvat profilului nostru: pentru că așa ni s-a arătat într-un vis, pentru că am vrut să rămânem în zona mitologiei și, în fine, pentru că Anansi e un zeu jucăuș și înțelept, așa cum ne propunem să fie această colecție”, a mărturisit Bogdan-Alexandru Stănescu.

Colecția debutează cu șase titluri, semnate de nume mari ale scenei literare internaționale. Copertele colecției și layoutul sunt realizate de artistul vizual Andrei Gamarț.

 

Prima carte scrisă de Elena Ferrante după Tetralogia Napolitană

Elena Ferrante este una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, o autoare extrem de iubită și de cititorii din România. Viața mincinoasă a adulților, prima sa carte scrisă după Tetralogia Napolitană, este cu siguranță una dintre cele mai așteptate apariții editoriale ale acestei toamne. Romanul spune povestea Giovannei, a cărei lume se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria.

Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: un Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități, fără a găsi răspunsuri, ajungând, în schimb, la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât crezuse. Ediția în limba română a cărții apare în traducerea Ceraselei Barbone.

 

Memoriile scrise în închisoare de Ahmet Altan, unul dintre cei mai citiți prozatori turci și un jurnalist redutabil

Nu voi mai vedea lumea niciodată, volumul de memorii scrise în tenebrele închisorii de Ahmet Altan, apare de asemenea în colecția ANANSI. World Fiction. Conștient că din cauza regimului aflat la putere, el nu va mai vedea lumea cu ochii unui om liber, Ahmet Altan își află libertatea în scris, în citit și în adâncurile memoriei. Această bijuterie scoasă din presiunea tiraniei, este un adevărat credo ce demonstrează că în carceră se află trupul, dar că adevărata libertate nu-i poate fi confiscată niciodată unui scriitor: imaginația și cuvintele au puterea de a dărâma zidurile cele mai groase. Ediția în limba română poartă semnătura lui Andrei Covaciu.

 

Linda Boström Knausgård, scriitoare suedeză tradusă în premieră în limba română

Una dintre surprizele de debut ale colecției ANANSI. World Fiction o reprezintă scriitoarea suedeză Linda Boström Knausgård, un nume aflat în plină ascensiune. Cartea cu care apare în traducere în premieră în limba română este Bine ai venit în America!, descrisă de critici drept „o proză intensă, obsedantă, ce evocă disperarea rece a unui film de Bergman” (Kirkus Reviews). Romanul, apărut în traducerea Roxanei Dreve, a fost recompensat în 2016 cu prestigiosul Premiu August. Naratoarea este o fetiță care refuză să mai vorbească. Înfășurată în tăcere și singurătate, ea se retrage din fața vieții. Fratele ei mai mare trăiește închis în camera lui, de unde refuză să iasă. Tatăl lor a murit, însă apare de-a lungul cărții în amintirile fetei. Mama, o actriță frumoasă, își vede de viața ei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe toți aceștia, chiar și pe tatăl reconstruit din amintiri, îi unește o dorință neexprimată de a fi împreună.

 

Îndrăgitul scriitor portughez José Luís Peixoto, cu un roman inspirat din relația sa cu laureatul Nobelului pentru literatură, José Saramago

Din opera lui José Luís Peixoto, pe care José Saramago îl numea „una dintre revelațiile cele mai surprinzătoare ale literaturii portugheze”, în colecția ANANSI. World Fiction apare, în traducerea Siminei Popa, romanul Autobiografia.

În Lisabona anilor ’90, drumul unui tânăr scriitor aflat în plină criză existențială se intersectează cu cel al unui mare scriitor mai vârstnic: José Saramago. Din relația celor doi se naște această poveste, în care granițele dintre ficțiune și autobiografie se diluează până la dispariție. José Luís Peixoto explorează în acest joc de oglinzi absolut unic creația literară și frontiera translucidă dintre viață și literatură. În același timp, își exprmă propriile obsesii într-o proză plină cu detalii și lirism, care a marcat literatura contemporană portugheză.

 

Slavenka Drakulić, una dintre cele mai puternice voci din spaţiul ex-iugoslav

Scriitoarea croată Slavenka Drakulić, supranumită „Simone de Beauvoir a Europei de Est”, una dintre cele mai puternice voci din spațiul ex-iugoslav, apare și ea în colecția ANANSI. World Fiction, cu un roman tradus în premieră în limba română: Dora și Minotaurul.

Celebra fotografă suprarealistă Dora Maar, pe numele ei real Henriette Theodora Markovitch, a murit în 1997. Printre însemnările făcute în limba franceză, în apartamentul său a fost găsit și un carnet scris în croată, limba tatălui, pe care o vorbea perfect. Viața Dorei alături de Picasso, așa cum reiese din însemnări, și consecințele traumatizante pe care le-a avut despărțirea lor asupra ei, dezvăluie relația tumultuoasă a două personalități creatoare, dintre care una este zdrobitor de dominatoare. Cartea apare în traducerea Octaviei Nedelcu.

 

Jurnalul celui mai cunoscut librar independent din Scoția, o perspectivă asupra relației dintre micii proprietari de afaceri din lumea cărții și marile magazine.

Cu siguranță una dintre cele mai simpatice apariții din lista cărților cu care debutează colecția ANANSI. World Fiction este volumul de memorii al lui Shaun Bythell, cel mai cunoscut librar independent din Scoția: Jurnalul unui librar (traducere de Mihaela Buruiană).

Când Bythell, orgoliosul patron al celui mai mare magazin de cărți vechi din Scoția și-a înființat, în 2010, pagina de Facebook, a hotărât, să se concentreze asupra comportamentului clienților. Acest jurnal, ținut timp de un an, nu face altceva, ba chiar mai aduce și alte personaje pitorești. Deși este foarte amuzantă, cartea conține și un miez mai mult decât serios: este o scrisoare despre lupta dintre proprietarii micilor afaceri cu cărți și marii giganți din comerţ.

 

Pe lista autorilor care urmează să apară în următoarele luni în cadrul colecției ANANSI. World Fiction se află nume precum Paul Auster, Martin Amis, Manuel Vilas, William S. Burroughs sau Robert Graves. De asemenea, două romane recompensate recent cu premii importante, Hamnet de Maggie O’Farrell (Women’s Prize for Fiction) și The Discomfort of Evening de Marieke Lucas Rijneveld (Man Booker International), se află  deja în pregătire.

 

 

 

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

BAZAR

Tarryn Fisher: „În spatele ideii de poligamie se ascunde un profund misoginism.”

Published

on

Poligamia este, în ultimii ani, un subiect din ce în ce mai prezent în jurnalele de știri din Statele Unite, iar acesta e și motivul pentru care Tarryn Fisher a scris romanul Soțiile, „o carte care e interesantă mai ales pentru femei”, după cum spune autoarea. 

 

 

Publicat de Editura Trei, Soțiile este un thriller psihologic cu un subiect neconvențional. Violența fizică de orice tip nu se regăseşte într-o proporție considerabilă în carte, în schimb autoarea americană mânuiește abil planul realității cu cel al unei realități alternative și își conduce cititorii în zonele cele mai întunecoase ale psihicului uman.

 

De ce se întâmplă așa ceva ? Cum e posibil ? Prin romanul Soțiile am încercat să-mi răspund mie însămi la toate aceste întrebări”, spunea Tarryn Fisher pentru Book Clubbish. „Și astfel am ajuns la concluzia că în spatele ideii de poligamie se ascunde un profund misoginism”. Concluzia scriitoarei americane, autoare a 12 bestselleruri este una paradoxală, tocmai pentru că unul dintre personajele centrale ale romanului ei, Seth, pare a iubi prea mult femeile: are trei soții.

 

Narat la persoana I de cea de-a doua soție a lui Seth, Joi, thrillerul Soțiile conduce cititorul încă de la primele pagini într-o zonă ambiguă din punct de vedere moral. Fiecare dintre cele trei soții știe de existența celorlalte, este pusă la curent cu detaliile vieții „de familie”, însă nu cunoaște nici numele real și nici nu are voie să le întâlnească pe celelalte. Fiecare dintre ele trebuie să se mulțumească cu ziua din săptămână pe care o are alocată. Relația de „plăcere și sclavie” este tolerată de Joi până în ziua când găsește un bilet de la doctor pe numele unei tinere care ar putea fi soția lui Seth. Joi pornește pe cont propriu o investigație despre viața reală a soțului ei, care are un efect de bulgăre de zăpadă. Dezvăluiri, revelații, schimbări dramatice de situație se acumulează unele peste altele, intriga thrillerului pornește într-o direcție cu totul nouă doar pentru a conduce la un deznodământ care contrazice tot ce și-ar fi putut imagina cititorii. Tarryn Fisher se dovedește o adevărată maestră a thrillerului psihologic, deși, din punctul său de vedere, „toate thrillerele sunt psihologice”. Dar în Soțiile este vorba despre ceva mai mult.

 

Scriitoarea americană creează tipologii solide de personaje. Explorarea ideii de poligamie se realizează trecând prin diferite prototipuri ale feminității. Fiecare dintre cele trei soții ale lui Seth reprezintă un tip de femeie și modul cum ar răspunde la o situație de viață de genul poligamiei. Astfel, motorul acțiunilor fiecăreia dintre cele trei femei este altul. Dacă prima soție acționează în virtutea insecurității resimțite, acțiunile lui Joi, cea de-a doua, sunt puse în mișcare de amărăciune, iar în cazul celei de-a treia, de o pură ignoranță.

 

Descoperirea identităților soțiilor destramă vraja mariajului cu Seth și îi provoacă o adevărată criză de identitate lui Joi: „Ți-am găsit nevestele și acum, că au nume și fețe, totul s-a schimbat ? Nu mai știu cine ești ? Nu mai știu cine sunt ?” Totodată, această nouă ramificație a intrigii îi permite scriitoarei să alterneze planurile realității și să ducă la maximum tensiunea thrillerului.

 

În interviul acordat pentru Book Clubbish, Tarryn Fisher vorbea și despre calitățile unui thriller excepțional: „Personaje interesante, o intrigă puternică și, cel mai important lucru, trebuie să fii un pic nebun și tu, ca scriitor!”. Aflată la al doisprezecelea bestseller din cariera ei, Tarryn Fisher aduce odată cu apariția romanului Soțiile un element în plus față de descrierea de mai sus. Scriitoarea americană este o creatoare excepțională de atmosferă. Terifiantă cu adevărat în thrillerul său nu este intriga propriu-zisă, ci atmosfera profund tulburătoare, care va însoți cititorul mult timp după ce a terminat de citit cartea.

 

 

 

Continue Reading

BAZAR

4 cadouri cu cele mai frumoase povești de Crăciun, pentru cei mari și cei mici, de la Pandora M

Published

on

Sărbătorile se apropie și cu siguranță Moș Crăciun, atât de așteptat de copii, nu-i va dezamăgi nici măcar în acest an în care „distanțarea” este unul dintre cele mai rostite cuvinte. În privința cuvintelor scrise, Pandora M, parte a grupului editorial Trei, a pregătit ceva tocmai potrivit de pus sub brad. Mai ales pentru părinții care caută cele mai frumoase povești pentru cei mici. Și anume 4 cărți numai bune de citit în preajma Crăciunului.

 

1.Fabule, de Natalie Portman

Minunat ilustrată, cartea „Fabule” publicată de Pandora M în colecția PanDA cuprinde trei fabule clasice repovestite cu înțelepciune și talent de celebra actriță Natalie Portman. Povestite jucăuș, prietenos și în armonie cu fermecătoarele imagini create Janna Mattia, istorioarele pline de învățăminte ale lui Natalie Portman – Iepurele și Țestoasa, Cei trei purceluși și Șoricelul de la țară și șoricelul de la oraș – alcătuiesc o carte foarte bună pentru biblioteca familiei și sunt ideale pentru a fi citite cu voce tare.

Natalie Portman este câștigătoare a Premiului Oscar, regizoare, producătoare de film și activistă. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără Léon, The Professional, Cold Mountain, Closer, V for Vendetta, episoade care preced seria Star Wars, A Tale of Love and Darkness, Jackie, Black Swan și Thor: Love and Thunder. Născută în Ierusalim, este absolventă a Harvard University și trăiește în Los Angeles, alături de familie.

Janna Mattia s-a născut și a crescut în San Diego. A primit diploma de ilustrator de entertainment la Laguna College of Art and Design, iar în prezent este creatoare de concept și animație de film. „Fabule” reprezintă debutul editorial atât pentru Natalie Portman, cât și pentru Janna Mattia.

 

2. Surpriză de Crăciun pentru Findus, de Sven Nordqvist

Findus, un motan vorbăreț, îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun și îi mărturisește acest lucru lui Pettson, stăpânul fermei unde locuieşte.  „Vai de mine! Cum să-i spun că e posibil ca Moș Crăciun să nu treacă și pe la pisici ?”, se gândește Pettson. Așa că îi vine ideea să construiască o mașinărie în formă de Moș Crăciun, ca să nu îl dezamăgească pe Findus. Ce-ar putea merge aiurea ? Aproape totul… Cu ilustrații la fel de captivante ca povestea, seria Pettson și Findus a înregistrat vânzări de peste 6 milioane de exemplare și a fost tradusă în 44 de limbi. În Suedia și peste tot în lume, această serie este un adevărat fenomen. Aventurile bătrânului fermier Pettson și ale tovarășului său, vorbărețul motan Findus, sunt perfecte pentru a fi citite cu voce tare sau ca prime lecturi ale micilor școlari.

Sven Nordqvist s-a născut în 1946 în Helsingborg, iar desenul și pictura au fost dintotdeauna pasiunile lui. Nordqvist a mai lucrat ca arhitect, profesor și grafician. În 1983, a câștigat concursul de cărți ilustrate pentru copii al Editurii Opal, cu Agaton Öman și alfabetul. Următoarea lui carte, Tortul de clătite, a însemnat nașterea personajelor Pettson și Findus. N-a fost gândită ca o serie de cărți de la început, dar bătrânul și motanul lui i-au fermecat pe cititori și astăzi sunt printre cele mai îndrăgite personaje din cărțile pentru copii suedeze.

 

3. Pettson și Findus. Calendarul Familiei 2021, de  Sven Nordqvist

Calendarul familiei pe 2021 vine să întregească seria creată de scriitorul suedez Sven Nordqvist. De această dată, cei mici (dar și cei mari) pot decoperi în calendar și alte motive de bucurie pentru 2021 și idei de a celebra nu doar sărbătorile tradiționale românești, ci și zile haioase precum: Ziua Înghețatei, Ziua Fericirii, Ziua Familiei sau pe cea a Uitucilor, Ziua Clătitelor sau a Îmbrățișării și multe altele.

 

4. Noaptea în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun, de Ben Miller

Jackson știe totul despre renii zburători, elfi și atelierul secret de la Polul Nord, știe despre magia care îl ajută pe Moș Crăciun să ducă daruri peste tot în lume într-o singură noapte; un lucru însă nu știe… cum a ajuns Moș Crăciun să fie Moș Crăciun ? Lucrurile se schimbă când, într-o noapte de Ajun, Jackson îl cunoaște pe Moș Crăciun și îi ascultă incredibila poveste. Așa începe aventura: într-un peisaj magic de iarnă, unde Torvil, un elf răutăcios, este pe cale să descopere adevărata menire a Crăciunului. Poate că nu e chiar povestea pe care o aștepta Jackson, dar, cum spune Moș Crăciun, nu există poveste perfectă.

Ben Miller este actor și regizor, cunoscut publicului din „The Armstrong and Miller Show” și ca partener al lui Rowan Atkinson în „Johnny English Strikes Again”. A mai avut roluri în „What We Did on Our Holiday”, cu Billy Connolly, și în îndrăgitul film „Paddington 2”. A jucat și în celebrul serial polițist „Death in Paradise”, iar acesta este primul său roman pentru copii.

 

 

 

Continue Reading

BAZAR

Susţine umorul din România! O glumă pe zi, campania Selfieromanesc.ro

Published

on

Nu mai sta morocanos ca nu pleci nicaieri de Sarbatori, pentru ca iti aducem distractia acasa. Ne luam angajamentul sa incercam sa fim amuzanti in fiecare zi din ianuarie. In decembrie, iti livram o gluma pe zi, pentru a-ti pastra moralul ridicat in pandemie. Daca vrei sa o primesti pe adresa ta de e-mail, frumos impachetata si legata cu funda, ca pentru un cititor special ce esti, te poti abona in pagina campaniei. Daca nu, vei vedea cum apar glumele noaste in fiecare zi, una cate una, ca ciupercile dupa ploaie, in pagina dedicata, adica pagina de aici.

 

Speram sa iti placa glumele noastre si mai speram ca si pe noi sa ne tina inspiratia toata luna. Stai, nu trebuia sa scriem ultima parte. Delete, delete! Sustine campania #oglumapezi, distribuie acest material pe retelele de socializare si viziteaza-ne zilnic sa vezi daca am reusit sa facem gluma noua sau nu!

#sustineumorul #oglumapezi #selfieromanesc

 

De ras stim ca o sa razi. Fie cu noi, fie de noi. Dar nu-i nimic, ca rasu-i bun. Uite la ce ajuta:

Rasul e cel mai bun medicament

Asa se zice, dar sa stii ca tot trebuie sa iti iei tratamentul prescris de doctor. Mergi inainte si cu rasul si cu marul ala care tine medicul departe, dar si cu tratament, daca urmezi unul recomandat de medic. Iti spunem ca rasul ne ajuta sa ne relaxam, sa devenim mai calmi, efectiv ne destinde tot corpul. Cica o buna repriza de ras ne lasa corpul relaxat pentru 45 de minute. Si asta nu e o gluma.

 

Rasul ajuta sistemul imunitar

Da, si noi radem tot timpul si nu racim niciodata. Hapciu! In fine, mai racim uneori. Oricum, e clar ca rasul functioneaza. L-ai vazut vreodata pe Mos Craciun stranutand ? S-ar rasturna sania si ar pierde cadourile. De asta rade intruna, sa se mentina sanatos.

 

Rasul te ajuta sa traiesti mai mult

Un studiu arata ca oamenii cu un simt al umorului dezvoltat traiesc mai mult decat cei fara simtul umorului. Deci iata inca un motiv sa razi la glumele noastre.

 

Mai sunt avantaje, dar ne grabim sa scriem glumele. Acus se face 1 decembrie si nu vrem sa fim in intarziere.

Sustine campania #oglumapezi, distribuie acest material pe retelele de socializare si viziteaza-ne zilnic sa vezi daca am reusit sa facem gluma noua sau nu!

#sustineumorul #oglumapezi #selfieromanesc

 

Despre Selfieromanesc.ro

Selfieromanesc.ro e un site de umor si pamflet creat din dorinta de a ingrosa randurile paginilor de internet. Si iata ca am reusit sa realizam ceea ce ne-am propus. Totusi, pentru ca nici pana in ziua de azi nu am fost descoperiti, ne-am gandit sa demaram o campanie de constientizare a importantei pamfletului, a glumelor si a autoironiei in viata romanilor. Asa ca nu mai puneti pamfletul si ironia la colt. Radeti din toata inima, ca nu-i adevarat ce se zice, rasul nu ingrasa.

 

Unde ne gasesti:

Am scris mai sus, dar daca nu ai fost pe faza iti mai lasam link-ul o data: vezi aici pagina.

 

 

 

Continue Reading

MEDIA NEWS

Life Style2 săptămâni ago

Descopera studioul care face angajari videochat in Bucuresti si ofera asigurare medicala privata!

Frumusete3 săptămâni ago

Beneficiile SICURO SLIM, ceaiul vedetelor, prin ochii Ralucai Badulescu

Life Styleo lună ago

Protejează-ţi unghiile cu cele mai frumoase oje semipermanente!

Life Styleo lună ago

Pediatrii recomandă alegerea unui body bebe confecţionat din bumbac! Află de ce!

Culinar2 luni ago

Retete de sanatate, cu produse romanesti din carne. Ciuburciu (Vascar): “Ingredientele sunt de cea mai buna calitate”

Sanatate2 luni ago

Clinica dermatologică Skinovate

Timp Liber2 luni ago

Cu gândul la sănătate, alegem dezinfectanții potriviți

Lectura2 luni ago

„Noi alegem viitorul”, o apariţie editorială de excepție despre problemele climatice

Sport2 luni ago

Antrenează-te pe stepper şi sculptează-ţi corpul în confortul casei tale! Iată câteva recomandări!

Lectura2 luni ago

Este oare Odiseu un mare macho ? Ce spun femeile despre el

Lectura3 luni ago

Erich Fromm, despre 7 experiențe care i-au marcat viața și profesia de psihanalist

Lectura3 luni ago

Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte aduce mesajul epopeii clasice în secolul 21

Life Style3 luni ago

Magia ordinii la locul de muncă – pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru o viață profesională împlinită

Lectura3 luni ago

Surpriză de la Editura Trei pentru cititori! Cunoscutul scriitor Iv cel Naiv va publica primul său roman

Naturiste3 luni ago

Vrei să gestionezi durerile supărătoare ? Alege un ulei CBD de calitate superioară!

Sanatate3 luni ago

5 probleme de sanatate care pot fi tratate cu ulei de canabis

Antreprenoriat3 luni ago

Narada și IPSO Agricultură, parteneriat strategic pentru sprijinirea accesului la educație digitală

Antreprenoriat3 luni ago

Povestea antreprenoarei Sarah Sarrad care şi-a transformat pasiunea pentru animale într-un business de succes

Lectura4 luni ago

Top 7 cărți pentru un an mai bun cu noi înșine, în noutățile publicate la Editura Trei

Lectura4 luni ago

Top 12 cărți – cele mai potrivite cadouri pentru domni, de la Editura Trei

Trending