INTERVIU EXCLUSIV: Alexandra Paucescu – „Doar o sotie de diplomat”

„Just a diplomatic spouse”/ „Doar o sotie de diplomat”, de Alexandra Paucescu, este o colecție inedită de crâmpeie din viața personala a autoarei, evenimente diplomatice, un jurnal bine documentat de călătorie prin țările prin care a calatorit aceasta, ca sotie a unui diplomat de cariera, dar și un ghid de etichetă și ierarhie diplomatică. Cartea prezintă detaliile de culise ale unei lumi profund ierarhice, fascinante,  dar care este, în general, necunoscută marelui public.

Am stat de vorba cu autoarea acestei carti pentru a afla cum se vede lumea prin ochii unei „Sotii de diplomat”.

Cum a luat naștere cartea?

Ideea cărții mi-a venit vorbind cu un prieten vechi, cu care nu mă mai vazusem de peste 20 de ani, de pe vremea liceului… Mi-am dat seama că percepția lumii despre viața noastră este în general mult romanțată și plină de clișee, nu întotdeauna conforme cu realitatea. Apoi am avut în minte zeci de conversații cu alte soții de diplomați, care trăiesc aceleași experiențe și pentru care viața este plină de provocări si trăiri puternice, care de cele mai multe ori nu se văd. Am simțit nevoia sa spun povestea mea și a lor totodată.

Ce e cel mai frumos în această experiență dar și cel mai dificil?

Trăind în acest univers diplomatic ai șansa să vezi lumea și să înțelegi culturi și oameni mult mai profund decât ai putea-o face într-o vacanță de exemplu, întâlnești personalități cu adevărat impresionante și trăiești experiențe care cu siguranță te marchează și te transformă.  Dar, odată cu fiecare nouă mutare, lași în urmă o parte din suflet, te rupi de tot și o iei din nou de la zero, ca într-o reeditare perpetuă a legendei meșterului Manole… Faptul că o dată la câțiva ani îți pui întreaga viață în câteva cutii și părăsești tot ce-ți era cunoscut și familiar  pune o presiune enormă atât pe tine cât și pe cei din jur. E un întreg carusel de trăiri pe care înveți doar în timp să îl gestionezi… Nu există rutină, dar nici continuitate, e practic un șir de episoade înlănțuite într-o viață.

Cum ati descrie experiența in cateva cuvinte?

Aș spune că viața tuturor e un amalgam de situații, unele fericite, altele mai puțin… Important este să înveți ceva din tot ce trăiești. Ultimii zece ani din viața mea au fost plini de lecții și experiențe inedite pentru mine. Am învățat regulile acestei lumi diplomatice, am devenit o observatoare mult mai atentă a ceea ce se întâmplă în jur, am deprins arta navigării line pe terenuri necunoscute, dacă pot spune așa. Dar cel mai important, cred eu, este că am invățat să nu compar oameni, locuri… să am răbdare, sa fiu optimistă și să iau ce e mai bun din fiecare moment trăit.

Cum e adaptarea la o noua cultura, alte mecanisme sociale?

Fiecare nouă mutare vine la pachet cu un șoc cultural, mai mare sau mai mic, în funcție, desigur, de destinație. Dar șocul există de fiecare dată și, probabil, doar experiența te face, în timp, sa îl resimți poate mai puțin. Oraș nou, oameni necunoscuți și poate nu întotdeauna deschiși la dialog, limbă necunoscută… Începutul e mereu greu, primele șase luni sunt cele mai dificile. Secretul este, cred eu, să fii deschisă la nou, mereu prietenoasă și dornică să cunoști oameni, să le înțelegi mentalitatea și sa încerci pe urmă o integrare și adaptare la valorile lor. Așa am procedat eu de fiecare dată, nu am refuzat nicio invitație la vreun eveniment diplomatic, tocmai pentru a cunoaște oameni noi și a putea astfel intra pe un făgaș social normal. La început nimeni nu te cunoaște și nu îți cunoaște nici valoarea sau calitățile. Trebuie să te afirmi de fiecare dată, să dovedești că meriți să fii implicată în diverse proiecte, pe care tot tu le descoperi cel mai adesea. Nimeni nu vine să te invite, tu trebuie să ai inițiativa, să vrei să fii mai mult decât un simplu partener decorativ de „călătorie”, nu „doar o soție de diplomat”…

De ce va este cel mai dor din Romania?

Când ești departe de România, dorul îmbracă multiple forme. Firesc, în primul rând mi-e dor de familie, de părinți. Apoi, de prieteni. Am realizat că oricât de multe și trainice ar fi prieteniile pe care le legi în anii când ești departe de țară, niciuna nu se compară cu cele vechi, din copilărie.  Sunt oameni cu care, deși acum mă văd poate o dată pe an, mă simt ca și cum nu ne-am fi despărțit nici măcar o zi… este acea legătură sufletească, mai presus de timp și distanțe, pe care, să fim sinceri, e destul de greu să o stabilești printre străini. Câteodată mi-e dor și de locuri, arome locale, poate și gusturi. Un exemplu banal… mi-e dor de covrigii cu mac, pe care nu i-am gasit nicăieri in lume.

Cum percep străinii România și pe români?

Aș zice că sunt două tipuri de reacție, atunci când interlocutorul află că sunt româncă. Uneori  observ o reticență sau, foarte rar, chiar o retragere deliberată din conversație, atitudine alimentată de șabloanele uneori nefavorabile, în care suntem încadrați. Dar de cele mai multe ori oamenii apreciază caracterul nostru tradițional prietenos, apreciază onestitatea si naturalețea interlocutorului. De multe ori mi se povestește cu drag despre excursii reușite in România, soldate cu amintiri frumoase, mi se cer detalii despre locuri ce ar trebui vizitate. E plăcut și onorant totodată să fii in postura de a-ți promova țara printre străini, de a fi un fel de ghid neoficial al locurilor unde te-ai născut. Au fost evenimente la care am purtat cu mândrie portul popular, altele la care am oferit posibilitatea degustării unor mâncăruri tradiționale românești. Sincer vorbind, cu o mâncare gustoasă ajungi sigur la sufletul invitaților.

Cartea „Just a diplomatic spouse” este disponibilă (exclusiv in limba engleza) in rețeaua Amazon, în varianta tradițională, pe hârtie, dar și e-book.