Emisiuni
Juraţii iUmor aleg ultimul finalist al show-ului
Published
5 ani agoon
Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al optulea sezon, iar înainte de marea finalã, difuzatã pe 6 iunie, de la 20:00, la Antena 1, juraţii vor alege ultimul finalist în cadrul semifinalei iUmor. În semifinalã vor participa cei care au primit cele mai multe voturi în aplicația iUmor, dar nu au reușit să se claseze pe primul loc în preferințele publicului. Câștigătorul semifinalei, care va avea loc sâmbãta aceasta, de la 20:00, pe Antena 1, se va alătura celor 10 finaliști în lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 euro, din data de 6 iunie.
Opt concurenți vor urca sâmbãtã pe scena iUmor sâmbata aceasta, pentru a câștiga un loc în marea finală iUmor: Adi Dima, Orban Gabi, Petre Dănuț Irinel, Vlad Schiopu, Nuri Guney, Ștefania Costache, Mr Kills şi Grupul de UMOR- Știrile care nu conteazã.
La fel ca şi în audiții, când concurenţii aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația „iUmor”, în semifinală concurenții trebuie să îi convingă din nou şi sã primeascã douã voturi, altfel sunt eliminați. Cei care vor obține douã „Thumbs up”, îi vor pune pe jurați într-o postură dificilă, pentru că Delia, Cheloo și Mihai Bendeac sunt cei care vor alege câștigătorul semifinalei iUmor dintre ei.
În cadrul marei finale iUmor, difuzate pe 6 iunie, de la 20:00, la Antena 1, telespectatorii vor putea vota interpretarea concurenților care au obţinut trei „Thumbs up” din partea juraţilor, într-un interval de 20 de minute, pentru a decide prin vot prin SMS la 1313 marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
Du-ți pasiunea pentru apicultură la nivelul următor!
Cum să te îmbraci ca Miss Univers made in Romania
Transformă rafting-ul într-o aventură sigură, fără riscuri
Soluții de protecție și confort pentru fiecare casă
Descoperă L’Aterier Coquette, o destinație a modei la prețuri accesibile
Visurile devin realitate. Și lemnul devine casă
Cele mai bune servicii și piese de climatizare de la PieseClima.ro
Confort și inovație pentru pentru fiecare familie
Ce alimente să mănânci ca să treci mai ușor peste astenia de primăvară
Pauza de cafea la birou, o pauza bine meritata !
Un nou început. Decizia de transformare este un amestec de emoție și speranță
Preludiu Christmas Jazz pe 18 şi 19 decembrie, la Palatul Tinerimea Română
Cătălina și grădina secretă. Povești florale care ating fiecare suflet
Ce criterii de selecție folosim pentru a achiziționa o mașină?
Importanta unor recipiente depozitare
Gusturi exigente de casă nouă pentru clienți pretențioși
Comportamentul ”prostesc” face parte din natura umană?
România este Campioană Mondială la Dans Sportiv. Din nou!
GALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2022 – Tot ce trebuie să ști!
Sfatul nostru pentru intarirea sistemului imunitar la copii
Trending
- A-Z NEWSo zi ago
ELKO Romania și Milestone Systems oferă sprijin în alegerea celui mai bun software de gestionare video în 2025
- A-Z NEWSo zi ago
Produse anti-acnee retrase de pe piața din SUA după descoperirea unor niveluri de benzen – Ce trebuie să știe consumatorii
- A-Z NEWSo zi ago
Căutare inteligentă cu AI în AXIS Camera Station Pro – acum și mai performantă