Connect with us

Timp Liber

Latte Art și percepția românilor despre cafea

Published

on

În ultimii ani, meseria de barista este din ce în ce mai discutată și a căpătat valențe tot mai perfecționiste, odată cu creșterea apetitului românilor pentru cafeaua de calitate, ce trebuie preparată în consecință. Drept urmare, pretențiile clienților au crescut, iar jobul de barista a devenit o artă meticuloasă, în timp ce Latte-ul a devenit cea mai populară băutura pe bază de cafea în țara noastră. 

Pentru sfaturi cheie și unele lămuriri în ceea ce privește cele mai importante aspecte referitoare la prepararea Latte-ului perfect, am apelat la un barista profesionist, totodată și Training Manager în cadrul lanțului de cafenele Okfea: Ionuț Levențu.

 

  1. Ce cursuri speciale de barista ai urmat și ce recomanzi începătorilor care își doresc să devina barista profesionist ?

 

Eu am urmat cursurile de barista în Italia, la IIAC (Istituto Internazionale Assaggiatori Caffè). Au trecut ceva ani de atunci, dar pot spune cu siguranță că fară curiozitatea de a încerca tot timpul ceva nou și fără documentarea zilnică completată de practica continuă, nu poți atinge performanțele de a mulțumi și cele mai rafinate gusturi.

Recomand pasionaților de cafea sau tinerilor care vor să înceapă o carieră în acest domeniu să urmeze cursurile de barista la una din academiile din București, unde vor învăța de la oameni pasionați si dedicați întru totul preparării băuturilor pe bază de cafea. Sperăm ca, în viitor, să dezvoltăm o școală de barista chiar în cadrul brandului Okfea. Totodată practica este obligatorie pentru a-ți forma simțurile și skill-ul necesar pentru o carieră de succes în acest domeniu. Bariștilor juniori nu trebuie să le fie frică să strice lapte si cafea pentru a învăța și pentru a găsi rețeta perfectă pe gustul lor, pe care să o poată împărtăși cu din ce în ce mai numeroșii consumatori de cafea din România.

 

  1. Cum influențează ingredientele folosite în prepararea băuturii pe bază de cafea și desenul Latte Art?

 

În industria cafelei și a preparatelor pe bază de cafea, ingredientele folosite de fiecare barista influențează major și modelează produsul final. Doar utilizând produse corecte, aparate și ustensile profesionale, dar și materii prime atent alese putem obține o calitate superioară a produsului în sine. Începând de la calitatea apei folosite până la proteina și grăsimea laptelui, toate ingredientele dar și ustensilele au un rol important în îmbunătațirea calității produsului finit.

Pentru Latte Art este recomandată folosirea unui lapte de calitate ce poate fi frotat (aerat) mult mai bine, permite eliminarea bulelor de aer în scopul integrării perfecte cu cafeaua, devenind astfel o masă omogenă și formând o chimie perfectă și un gust deosebit, un liant între cafeaua de buna calitate, bine preparată si rezultatul final, gustul! Și pentru că obișnuim să sorbim din ochi okfea, aspectul estetic și desenul în cafea aduc în mod automat un zâmbet pe buze oricărui client pasionat de cafea, care înțelege și apreciază implicarea unui barista în ceea ce face zilnic. Este vorba de serviciile conexe unei cafenele, atât de importante în industria Horeca, pentru mulțumirea și încântarea zilnică a clienților. Un desen în cafea se poate realiza doar cu o cremă perfectă de lapte și necesită o perioadă de exersare dar și un pic de talent propriu!

 

  1. Ce criterii trebuie să îndeplinească Latte-ul perfect din punctul de vedere al gustului și al consistenței?

 

Perfecțiunea unui produs pe bază de cafea este greu de deslușit, pentru că fiecare persoană în parte are percepții diferite când vine vorba de gust. Totuși, pentru a obține un Latte perfect (sau aproape perfect), trebuie să pornim de la câteva premise general acceptate. Ca și criterii de bază putem enumera calitatea apei, calitatea boabelor de cafea și gradul de prăjire al acestora, densitatea cremei laptelui dar și temperatura acestuia.

Laptele folosit face o diferență majoră, deoarece prin încâlzire dezvoltă anumite proprietăți și gusturi, îndulcindu-se sau, dacă ajunge la temperaturi peste limita recomandată, poate dezvolta un gust acrișor spre amărui. Un Latte preparat corect nu ar trebui să necesite un adaos de zahăr, deci crema de lapte ar trebui să fie suficient de dulce pentru a acoperi parțial gustul impunător al cafelei. Pe de altă parte, un Latte nu trebuie să fie fierbinte, iar pentru asta, crema de lapte trebuie să echilibreze temperatura cafelei, în niciun caz să fie la fel de fierbinte ca aceasta. Un Latte bine preparat trebuie să fie echilibrat, dulce și consistent, putând constitui echivalentul unui mic dejun. Consistența lui ar trebui să fie una cremoasă, densă, iar laptele și cafeaua să formeze un singur element.

 

  1. Cât de popular este Latte-ul în țara noastră?

 

Rețeta de Caffe Latte a prins foarte repede la consumatorul român, fiind o băutură pe bază de cafea destul de echilibrată, ce poate fi consumată de mai multe ori pe zi, chiar și de la vârste fragede. Rețeta activează de foarte mulți ani la noi în țară dar explozia conceptului de coffee shop din ultimii 6 ani, a pus-o pe un piedestal bine meritat.

În istoria noastră, datorită influențelor turcești în ceea ce privește cafeaua, s-a pus amprenta pe consumul cafelei la ibric, cu caimac sau fără, de cele mai multe ori neagră, astfel consumatorul român de cafea s-a obișnuit cu un anumit gust, în principiu simplu și uzual, mai mult de necesitate decât de plăcere. Apariția coffee shop-urilor în schimb, tot mai des întâlnite în ultimii ani, are un rol important în schimbarea acestei percepții, a educării gusturilor și a papilelor consumatorilor spre o altă etapă. Cunosc foarte multe persoane care nu obișnuiau să bea cafea, pentru că nu apreciază gustul ușor amărui al acesteia, neîndulcită. În schimb, servesc cu plăcere un Latte, unii chiar devenind dependenți în mod pozitiv și făcându-și un obicei zilnic din asta.

Prin această nouă etapă, cafeaua în combinație cu laptele dă posibilitatea iubitorilor de cafea să descopere și alte modalități de consum, noi rețete și combinații, noi încântări ale gustului. În același timp, în paralel s-a dezvoltat și o nouă industrie – cea a aromelor pentru cafea, recomandate în principal pentru Latte-uri. Pentru a schimba din când în când rutina zilnică, putem opta să adaugăm o aromă în Latte-ul nostru, scorțișoară, cacao, fulgi de cocos, topping, frișcă sau alte ingrediente delicioase. Iar cum la okfea folosim siropuri naturale cu o mare diversitate de arome, ne putem bucura de un gust nou în fiecare zi.

 

  1. De ce este atât de popular Latte-ul printre clienții voștri?

 

Întărind cele spuse mai devreme, părerea mea este că cei mai mulți clienți aleg acest tip de băutură și din cauza unei temeri vis-à-vis de gustul cafelei, pentru că mulți comercianți sunt axați doar pe câștig și folosesc boabe de cafea de proastă calitate. Implicit, gustul cafelei preparate de ei nu este tocmai unul de apreciat, și clienții aleg să diminueze acest gust puternic și ars cu o cantitate mai mare de lapte. Pe altă parte, alți comercianți nu se pricep excelent în alegerea sortimentului optim de cafea care să se îmbine perfect cu cantitatea de lapte, astfel încât rezultatul final să fie unul deosebit care să te încânte. Noi la okfea, ne facem mereu timp să explicăm clientului ce fel de cafea i se potrivește cel mai bine, în funcție de așteptările și gusturile sale, de momentul zilei în care este servită și nu ne temem nicicând să recomandăm un espresso simplu pentru a simți aroma intensă a cafelei noastre, sau un cappuccino la fel de delicios și cu un desen la fel de frumos.

Tocmai pentru că folosim o cafea de calitate, clienții noștri fideli aleg și celelalte tipuri de preparate pe bază de cafea, iar Latte-ul nu este neapărat cel mai popular produs la okfea, cel puțin nu în toate locațiile noastre. Clienții apreciază dedicarea cu care bariștii noștrii prepară fiecare cafea în parte, păstrând de fiecare dată aceeași rețetă implementată și atenția la detaliu. Într-adevăr, printre clienții mai tineri sau cei nehotărâți, Latte-ul este cea mai des întâlnită alegere.

 

Ionuț Levențu se ocupă de trainingul noilor angajați ai lanțului de cafenele Okfea, business ce se află într-o continuă expansiune, recrutând și instruind constant noi barista pentru cafenelele în curs de lansare. În momentul de față, Okfea deține 5 cafenele proprii, 2 francize funcționale și alte 7 francize în curs de implementare.

Life Style

Vedete care au încercat chiropractica!

Published

on

Chiropractica este sigură atunci când este efectuată de cineva instruit și autorizat pentru a oferi tratament chiropractic.

Chiropractica poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale, la ameliorarea durerilor cronice de spate, la reducerea inflamației, la prevenirea durerilor de cap și la multe alte afecțiuni.

Mersul la un chiropractician poate schimba mult perspectiva sănătății în viață, acest lucru este validat și de toate celebritățile și sportivii care atribuie unele dintre cele mai mari realizări profesionale ale lor geniului chiropracticienilor lor.

Iată câteva celebrități care și-au lăudat public chiropracticienii în trecut.

Vedete care au apelat la chiropractică

Lance Armstrong

Lance Armstrong, de șapte ori campion la Turul Franței, spune că nu ar fi putut câștiga fără ajutorul chiropracticului său. El a primit îngrijiri chiropractice din 1999, căutând asistență medicală pentru corpul său, adaptată cerințelor exigente ale carierei sale în ciclism.

Tiger Woods

Tiger Woods a spus că tratamentul chiropractic pe care l-a urmat este la fel de important ca antrenamentul său. Sportivul se vede cu un chiropractician în mod regulat, de fiecare dată când este nevoie. Acesta a spus că l-a ajutat enorm și l-a făcut un jucător de golf mai bun.

Joe Montana

Triplu campion la Super Bowl, Joe Montana spune simplu: „Îngrijirea chiropractică funcționează, pentru mine, mai bine decât orice altceva”. Montana crede în puterea de chiropracticii atât de mult încât a fost de acord să devină purtătorul de cuvânt al chiropracticianului în statul California.

Mel Gibson

Actorul și regizorul Mel Gibson i-a lăudat pe chiropracticieni pentru că i-au eliminat durerea și problemele mult timp. El spune că merge la un chiropractician de peste 30 de ani și folosește tratamentul ca formă de îngrijire naturală, preventivă.

Liza Minelli

Liza Minelli, renumită vedetă de la Broadway, spune că se bazează pe îngrijirea chiropractică regulată pentru a se menține în formă pentru munca ei obositoare pe scenă. Aceasta se arată extrem de entuziasmată de rezultatele masajului chiropractic.

Arnold Schwarzenegger

Arnold Schwarzenegger îi numește pe chiropracticieni „făcători de minuni”. Toată familia acestuia beneficiază de chiropractică și se simte mereu grozav după aceea. Schwarzenegger se bazează pe îngrijirea chiropractică după leziunile sportive, în timpul călătoriilor și pentru îngrijirea preventivă.

Este chiropractica un tratament potrivit pentru tine? Citește în continuare pentru a afla mai multe despre această tehnică și pentru ce afecțiuni poate avea ea beneficii.

Ce este chiropractica?

Chiropractica este o terapie care se concentrează asupra coloanei vertebrale, a altor articulații ale corpului și a conexiunii lor cu sistemul nervos.

Chiropracticienii practică un masaj specific pentru a restabili funcția articulațiilor și pentru a sprijini sistemul nervos. Acestea ajută pacienții să-și mențină sănătatea optimă, evitând în același timp medicamentele sau intervențiile chirurgicale inutile.

Ce este un chiropractician?

Gândește-te la un chiropractician ca la un medic care vindecă orice fel de dureri musculare, articulare sau osoase. Chiropracticienii pot completa îngrijirea medicală tradițională pe care o primești.

Aceștia se concentrează pe prevenirea, diagnosticarea și îngrijirea tulburărilor legate de coloana vertebrală și a altor probleme articulare dureroase. Pe lângă masaj, chiropracticienii oferă și terapii ale țesuturilor moi, recomandări privind stilul de viață, exerciții fizice și sfaturi nutriționale.

În general, tratamentele nu dor. Dar durerea asemănătoare cu ceea ce ai putea simți după un antrenament este un efect secundar comun. Cu timpul, însă, mușchii ți se vor adapta.

Chiropracticienii pot trata durerea oriunde în corp: în cap și maxilare, umeri, coate și încheieturi, șolduri și pelvis și genunchi și glezne. Ei se uită la întregul sistem musculo-scheletic și tratează rădăcina problemei. Se asigură nu numai că articulațiile se mișcă corect, ci și că mușchii din jur funcționează bine.

De asemenea, aceștia tratează probleme la oameni de toate vârstele. În funcție de pacient, intensitatea și forța tratamentelor variază. Toți pacienții sunt examinați pentru a fi siguri că chiropractica este potrivită pentru ei. Dacă îngrijirea chiropractică este prea riscantă pentru un pacient, chiropracticianul îl va ghida către medicii și resursele potrivite.

Ce este masajul chiropractic?

Un chiropractician autorizat se folosește de instrumente speciale sau de mâinile sale pentru a manipula articulațiile corpului. Acest proces se mai numește și manipulare spinală sau articulară. Poate ajuta la reducerea durerii și la îmbunătățirea poziției corpului și a condiției fizice generale.

Chiropractica poate ajuta la reducerea durerilor de spate, durerilor de cap, durerilor de gât, durerilor musculare și din alte articulații ale corpului.

Printr-o mișcare de o forța sigură, specifică și controlată care se aplică unei articulații se realizează restabilirea funcționării și mobilității acesteia.

Accidentele, căderile, stresul sau efortul excesiv îți pot afecta negativ coloana vertebrală sau alte articulații. Aceste modificări afectează țesuturile, sistemul nervos și alte zone ale corpului.

Lăsate netratate, acestea te pot face mai susceptibil la probleme cronice. Ajustările chiropractice reduc durerea, măresc mobilitatea și îmbunătățesc performanța articulațiilor.

Ce proceduri urmează chiropracticienii?

Chiropracticienii se bazează pe cercetare științifică, experiență clinică și preferințele pacienților pentru a oferi cea mai bună îngrijire posibilă.

  • 77% dintre beneficiarii de chiropractică din ultimii ani spun că s-a dovedit eficientă
  • 85% din costurile totale pentru tratamentele obișnuite pot fi reduse dacă vizitezi regulat un chiropractician.

De asemenea, aceștia sunt în legătură și cu alți furnizori de servicii medicale. Sunt instruiți să te îndrume către specialistul corespunzător atunci când este cazul.

Riscuri

Chiropractica este sigură atunci când este efectuată de cineva instruit și autorizat pentru a oferi tratament chiropractic.

Complicațiile grave asociate cu chiropractica sunt în general rare, dar pot include:

  • Hernie de disc sau o agravare a unei hernii de disc existente
  • Comprimarea nervilor din coloana vertebrală inferioară
  • Un anumit tip de accident vascular cerebral după manipularea gâtului.

Chiropractica nu este recomandată celor care au una dintre următoarele afecțiuni:

  • Osteoporoza severă
  • Amorțeală sau pierderea forței la un braț sau un picior
  • Cancer la coloana vertebrală
  • Risc crescut de accident vascular cerebral
  • O anomalie osoasă în partea superioară a gâtului.

Continue Reading

Fashion

Wedding guest book pentru momente unice la nunta ta

Published

on

Dacă în căutările tale online ai aterizat pe paginile virtuale ale acestui articol înseamnă că probabil te pregătești pentru cel mai important moment din viața ta, propria nuntă.

            Nunta este văzută ca un eveniment unic care are atașat proprietăți magice. Fiecare fetiță se visează mireasă, iar această poveste perfectă îi ocupă un spațiu deloc neglijabil în psihicul ei. Orice mireasă trebuie să se simtă unică și își dorește ca cea mai magică experiență din viața ei să fie aranjată până în cele mai mici detalii, toate acestea pentru a avea nunta perfectă. Grija față de detalii până în cele mai mici aspecte poate deveni o obsesie; florile trebuie să se asorteze cu detaliile de pe șervețele și cu decorațiunile și cu rochiile domnișoarelor de onoare, dar și cu invitațiile de nuntă, totuși fără să pară toate trase la indigo, pentru că asta ar da un pic în kitsch. Din fericire există multe servicii la care poți apela, persoane special antrenate să aibe un ochi pentru toate detaliile și să le aranjeze armonios în acord cu dorințele tale.

            Până la urmă vei reuși să organizezi cea mai frumoasă zi din viața ta exact cum ai visat-o în cele mai dulci reverii din copilărie și vei avea nunta din basme. Eu te întreb dacă te-ai gândit ce vei face apoi? Ce se întâmplă după ce evenimentul se consumă și rămâne doar o amintire? Cum păstrăm această amintire magică conservată în stare perfectă pentru tot restul vieții, pentru a le arăta copiilor, nepoților și urmașilor noștri? Răspunsul este simplu! Tot ce îți trebuie este un wedding guest book și un album foto de poveste!

            Ce este un wedding guest book și cum se folosește?

            Dacă ai avut un oracol în copilărie, probabil ești deja puțin familiarizată cu conceptul și cum funcționează un wedding guest book. Acesta este un fel de jurnal creativ participativ, adică invitații tăi vor putea așterne acolo gândurile și urările lor pentru noul cuplu căsătorit. Seamănă într-un fel cu un catastiv de muzeu care arhivează impresiile și sentimentele oamenilor.

Conceptul vine din spațiul englez, după cum arată și numele, însă devine tot mai popular peste tot în lume deoarece este o idee excelentă. Gândește-te cât de frumos este să păstrezi gândurile și urările bunicei tale și să le răsfoiești când vei avea și tu la un momentdat vârsta ei de atunci. Un wedding guest book păstrează cele mai frumoase amintiri cu și despre oameni. Niște versuri scrise de cineva la nunta ta într-un moment de inspirație, o poznă pe care verișorul tău a făcut-o, numele fetei care a prins buchetul și confesiunile emoțiilor ei din acele momente.

Nunta este un eveniment mult prea special pentru noi oamenii, cât să nu păstrăm întreagă și nealterată amintirea lui. Dacă descrierea mea ți-a stârnit interesul și crezi că acesta este lucrul care îți lipsește pentru a pune cireașa pe tortul experienței tale de miresică, află că poți să îți cumperi și tu un astfel de jurnal de poveste.

Cu ocazia nunții ei, i-am făcut cadou verișoarei mele un wedding guest book de la librăria engleză Antic ExLibris. Îl puteți vedea în următoarea fotografie.

Un wedding guest book cu coperte argintii perlate și pagini satinate este o achiziție rechizitorie de excepție pentru orice nuntă care se vrea trăită ca o fantezie reală, iar la prețul acesta chiar a fost un chilipir. Cred că cele mai potrivite cadouri trebuie să aibe o însemnătate simbolică și specială atât pentru cei care le oferă, cât și pentru cei care le primesc. Acesta chiar a fost un cadou util și frumos. Ce sens avea să îi cumpăr un set de pahare de cristal pe care nu le-ar fi folosit niciodată de frică să nu le spargă?

Importanța păstrării amintirilor speciale

            Poate chiar mai important decât un jurnal de nuntă este un foto-jurnal care să păstreze chiar amintirile vizuale de preț. Nu degeaba angajăm fotografi profesioniști la cele mai importante evenimente din viața noastră. Vrem ca acestea să fie surprinse și imortalizate pentru totdeauna. De aceea i-am oferit verișoarei mele și un album foto fantezist și elegant, iar pentru că mi-am dorit să fie un album foto mai special, am ales unul cu o copertă burgundy-maronie, ca din piele având o gravură cu motive vegetale. Paginile albumului sunt magnetice, așadar este ceva mai deosebit deoarece și fotografiile trebuie să se imprime pe un material metalic-magnetic, fiind, astfel, mai rezistente și se pot afișa chiar și pe frigider!

            Dacă această idee ți se pare prea extravagantă, să știi că sunt și alte modele de albume foto în oferta librăriei Antic ExLibris. Găsesc că majoritatea sunt genul de albume foto pentru bebeluș, însă și acestea pot fi cadouri excelente pentru proaspeții căsătoriți care își doresc să devină părinți.

            Cred că în epoca internetului, a instagram-ului și a facebook-ului, devine cu atât mai important să creăm arhive foto ale amintirilor noastre care să aibe un corp material. Când sunt ale noastre și sunt intime, ci nu share-uite cu cei 1000 de prieteni și cunoștiințe din lista noastră, valoarea lor crește în sufletul nostru. Uneori este important să rămână ceva despre tine, al tău, ce ascunzi de ochii lumii și rămâne micul tău secret. Un sanctuar al celor mai dragi memorii la care te întorci de fiecare dată și în care găsești fotografii și gânduri ale celor mai importante persoane din viața ta.

Continue Reading

Timp Liber

Cum scoți cele mai dificile pete de pe haine?

Published

on

Recunoaște, nu trece anul fară să nu ai de-a face cu pete dificile, pe care crezi că nu le mai poți îndepărta… Probabil ai și luat în considerare să arunci hainele acelea. De departe, printre petele cel mai greu de scos sunt cele de ulei, de rugină, de transpirație sau de „șantier”. Dacă iți vom dezvălui cum reușești să scapi de ele, restul petelor vor fi floare la ureche pentru tine!

Cum fiecare pată este cauzată de varii factori, este clar că trebuie tratată diferit, pentru a o putea îndepărta eficient.

Pete de rugină

Unele dintre cele mai dificile pete de pe haine sunt cele de rugină. Cine a avut de-a face cu așa ceva, știe cât de ușor e să te alegi cu o durere de cap încercând să le elimini. Există diverse soluții făcute în casă, recomandate pentru eliminarea acestor pete – fie cu sare, fie cu lămâie. Din păcate, riscul implicit este să fie mult prea abrazive și să strice iremediabil țesătura. 

La astfel de pete încăpățânate ai nevoie de soluții profesioniste și puternice, dar care să protejeze și materialul. O variantă foarte simplu de folosit și îmbunătățită cu enzime este Soluţia de scos pete Asevi. Unul dintre majorele avantaje este că funcționează pe orice culoare – de la albe la cele mai colorate. Petele de rugină (și nu numai) vor fi istorie iar tu te vei îndrăgosti de acest produs.

Pete de ulei sau vaselină

Dacă te-ai confruntat vreodată cu pete de substanțe uleioase, ai observat că, și după ce le-ai spălat, rămân urme. Din fericire, există un truc simplu prin care să combatem acest lucru și te asigurăm că îl ai deja în casă (dacă nu ai chiar Soluția de scos pete de mai sus). Este vorba despre nimeni altul decât detergentul de vase. Cel menit să elimine eficient grăsimea de pe vase este și aliatul tău pentru petele de ulei. Cum funcționează? Simplu. Aplici detergent de vase pe pată, nu o cantitate mare, doar cât să acopere pata. Ulterior, freci ușor cu o periuță de dinți sau un alt instrument pentru ca detergentul de vase să pătrundă în țesătură.  

Mai departe, speli haina respectivă manual sau la mașina automată. Ideal ar fi să folosești un detergent lichid pentru că se știe că pătrunde mai ușor în fibrele țesăturii. Max Eficacia este un astfel de produs, cunoscut pentru puterea sa de curățare care nu afectează culorile. De îndată ce rufele se vor usca, nu va mai fi nicio urmă de pată uleioasă! 

Pete de transpiraţie

De cele mai multe ori, petele de transpirație apar în momentul în care ingredientele din antiperspirant se amestecă cu sărurile din corpul nostru. Majoritatea deodorantelor conțin aluminiu, ceea ce reprezintă cauza acelor pete galbene inestetice.  

Spuneam mai sus că petele dificile dau dureri de cap. Ei bine, probabil acesta este motivul pentru care următoarea recomandare este aspirina. Punem pastila într-un pahar cu apă, doar că… nu o bem, ci o turnăm pe pată. Da, ai citit bine. Secretul este că acidul salicilic va pătrunde în pată și o va elimina. Întinde amestecul deasupra și lasă-l să acționeze aproximativ 10 minute, după care spală respectiva țesătură.

Un alt aspect neplăcut al anumitor pete este că uneori, și după spălare, încă rămâne un miros neplăcut pe haine. Doar nu o să lași lucrurile așa, nu? Mai ales că avem la dispoziție o gamă atât de largă de balsamuri pentru rufe. Sensations Pasion de la Asevi te va surprinde plăcut prin aromele florale (floarea pasiunii) și fructate (căpșună), care vor elimina mirosurile supărătoare și vor lăsa un parfum intens și plăcut. Țesătura e protejată, pata a dispărut și mirosul e unul absolut încântător!

Data viitoare când ai de-a face cu o pată dificilă, nu te mai gândi cu năduf că acea țesătură este compromisă. Acum știi să aplici aceste metodele simple și eficiente. Să ne spui cum a mers!

Continue Reading

Subscribe to our newsletter!

MEDIA NEWS

Muzica2 zile ago

Mr. VIK și J. Yolo au lansat „Subelo”, o colaborare foarte specială! Care este povestea prieteniei dintre cei doi artiști?

Culinar4 zile ago

Călătorii culinare în… ton cu gusturile tale

Frumusete4 zile ago

Află și tu cum să scapi de grăsimea nedorită

Seriale4 zile ago

Noul sezon “Mă numesc Züleyha”, din 2 februarie, de la ora 20:00, la Kanal D!

Frumusete4 zile ago

Află ce tratamente pentru păr ţi se potrivesc!

Life Style4 zile ago

Cum poate ajuta acupunctura cu problemele sinusurilor?

UTILE5 zile ago

Intră pe Anuntul.ro si descoperă cele mai noi oferte pentru imobiliare, locuri de muncă, vânzări auto și multe altele!

Antreprenoriat5 zile ago

Ce cursuri de engleză să alegi pentru copilul tău în 2022

UTILE5 zile ago

Servicii de închirieri auto București fără garanție la doar un click distanță!

UTILE6 zile ago

Admiral Casino – un univers pentru pasionatii de jocuri online

Ce-lucruri-nu-ar-trebui-conectezi
UTILE7 zile ago

Ce lucruri nu ar trebui să conectezi niciodată la un prelungitor?

UTILEo săptămână ago

Vă gândiți să reamenajați prin casă? Vă puteți baza pe Aosom!

Muzicao săptămână ago

Jenni a lansat videoclipul piesei „Caramela”! Cum a atras artista privirile la filmarea videoclipului

UTILE2 săptămâni ago

Avantajele si dezavantajele alegerii unei centrale termice pe peleți

UTILE2 săptămâni ago

Cum alegi motocoasa potrivită pentru gradina

UTILE2 săptămâni ago

DABSTORE.ro raportează pentru 2021 o cifră de afaceri de peste 1,4 milioane de euro

Life Style2 săptămâni ago

Vedete care au încercat chiropractica!

UTILE2 săptămâni ago

De ce să-ţi faci cont online la Maxbet

Muzica2 săptămâni ago

Wrs lansează „La Luna”– al doilea single de pe MANDALA EP

UTILE2 săptămâni ago

Ei sunt cei 12 RĂZBOINICI care intră în provocarea anului, SURVIVOR!

Naturiste4 săptămâni ago

Răsfăț complet cu cocos

Culinar4 zile ago

Călătorii culinare în… ton cu gusturile tale

Relatii&Sex4 săptămâni ago

Ce fac cuplurile care au o viaţă sexuală împlinită?

Naturiste4 săptămâni ago

Nu trebuie sa fii un „masterchef” ca sa poti consuma alimente minune

Frumusete4 zile ago

Află și tu cum să scapi de grăsimea nedorită

UTILE2 săptămâni ago

Ei sunt cei 12 RĂZBOINICI care intră în provocarea anului, SURVIVOR!

UTILE3 săptămâni ago

Ce fond de ten să alegi pentru un ten gras cu un cod reducere notino?

UTILE3 săptămâni ago

Alcool la volan în 2022. Pedeapsa în funcție de alcoolemie

Muzica4 săptămâni ago

Feli ne spune că „Moș Crăciun ești și tu” în cea mai recentă şi festivă piesă

UTILE3 săptămâni ago

3 aspecte de urmarit in achizitia unor tablouri pe panza canvas

Frumusete4 zile ago

Află ce tratamente pentru păr ţi se potrivesc!

UTILE4 săptămâni ago

Scapa de monotonia in cuplu

UTILE4 săptămâni ago

Betano ştiri: Benfica Lisabona şi Betano au pus bazele unui parteneriat puternic şi inovativ

UTILE3 săptămâni ago

Gets bet ştiri: bonus de bun venit şi promoţii atractive

UTILE4 săptămâni ago

Cum să îți întreții corespunzător echipamentul pentru vânătoare?

UTILE3 săptămâni ago

Mituri, beneficii si efecte secundare ale masturbarii

UTILE4 săptămâni ago

Trageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker si Loto 5/40 – la cumpana dintre ani pe Romania Tv

UTILE4 săptămâni ago

5 categorii de produse care nu trebuie să lipsească din birou

UTILE2 săptămâni ago

Avantajele si dezavantajele alegerii unei centrale termice pe peleți

UTILE2 săptămâni ago

Cum alegi motocoasa potrivită pentru gradina

Muzica4 săptămâni ago

Feli ne spune că „Moș Crăciun ești și tu” în cea mai recentă şi festivă piesă

Muzicao lună ago

M.Z.I lanseaza „Losing Control”. Energie dusa la extrem, la final de an

Premieră TVo lună ago

Imperiul Leilor își deschide porțile cu o nouă formulă de învestitori!

ADVERTORIALEo lună ago

Merry Christmas – Oferta ta de iarnă cu prețuri excepționale

Muzicao lună ago

Holy Molly lansează noul single – Bang Bang

Emisiunio lună ago

Iulia Albu, moment savuros de roast pe scena iUmor

Muzicao lună ago

Regizor roman, videoclip cu o legendă a hip-hop-ului din S.U.A.

Muzicao lună ago

Amedeo lansează prima piesă din Living Room Sessions. „ Ard Tot”, melodia care a cucerit instant publicul, în versiunea acustică

Muzicao lună ago

Trupa Grimus lansează un nou cântec – „Excepție” – featuring Ana Coman. Vezi videoclipul în premieră

Eurovisiono lună ago

TVR prezintă juriul Eurovision România 2022

Emisiunio lună ago

6 concurenți luptă pentru calificarea în finala SuperStar România

Muzicao lună ago

Ionut Voicu lanseaza impreuna cu Dj Lucian&Geo varianta de festival a celebrului hit „Lasa-ma sa beau”

Interviuo lună ago

Victor Ciorbea, invitat duminica aceasta, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Vedete2 luni ago

Mads Langer dedică piesa „Lightning” tuturor formelor de dragoste dintre oameni

Muzica2 luni ago

Alina Eremia lansează videoclipul piesei – „Pune-mă la loc”

Emisiuni2 luni ago

După mai bine de 30 de ani, muzica a revenit în viaţa ei. Întreaga poveste la „Vedeta populară”

Emisiuni2 luni ago

Toate măștile jos! Finala Masked Singer România e astăzi, la PRO TV

Reality Show2 luni ago

AUDIENȚE TV Peste 1.6 milioane de oameni au urmărit, aseară, Visuri la cheie

Muzica2 luni ago

The Motans lansează videoclipul piesei „În Golul Tău” – povestea misterioasă a unei iubiri sincere

Muzica2 luni ago

Colaborare inedită înainte de Crăciun: André și Iuliana Beregoi lansează „Moșule, ce tânăr ești”

Trending