A-Z NEWS
Logitech lansează două soluții inovatoare pentru companii
Published
2 săptămâni agoon
By
A
Logitech lansează două soluții inovatoare care simplifică și îmbunătățesc colaborarea în mediul de lucru: senzorul Logitech Spot și sistemul portabil de videoconferință Rally Board 65 cu display de 65 inch.
Logitech Spot: Aduce în prim-plan detaliile invizibile din spațiile de lucru
Logitech Spot este un senzor radar multifuncțional care îmbunătățește modul în care companiile înțeleg și gestionează mediul de lucru. Acesta detectează gradul de ocupare, monitorizează condițiile de mediu din spațiile de lucru și furnizează informații esențiale pentru optimizarea consumului de energie și promovarea bunăstării angajaților.
Pentru o instalare rapidă și ușoară, Spot este alimentat cu baterii și poate fi instalat wireless în câteva secunde, utilizând metoda peel-and-stick. Adecvat pentru diverse tipuri de spații, cum ar fi sălile de conferințe sau zonele de tip huddle, dispozitivul monitorizează factori precum nivelurile de dioxid de carbon și poluanți, care pot influența sănătatea și performanța cognitivă a angajaților. Datele colectate sunt transmise prin portalul de management Logitech Sync, oferind scoruri pentru calitatea aerului și consumul de energie al încăperii, precum și recomandări pentru optimizarea acestora.
Pentru a îmbunătăți gestionarea energiei, Spot utilizează date despre ocupare și temperatură pentru a oferi echipelor IT și Facilities informațiile necesare pentru reducerea consumului de energie atunci când încăperile nu sunt folosite, cum ar fi ajustarea setărilor sistemului HVAC.
Logitech Spot se integrează cu soluții precum Microsoft Teams, Zoom Workplace Reservation și altele, iar datele senzorului sunt accesibile și prin API-urile Sync.
Rally Board 65: Simplificarea videoconferințelor
Rally Board 65 este o soluție all-in-one pentru videoconferințe, dotată cu un display interactiv de 65 de inch. Proiectat pentru a se integra perfect în spațiile deschise sau în sălile de conferințe convenționale, acest sistem poate fi ușor montat sau mutat în diverse locații, suportă multiple platforme de videoconferință și se configurează rapid, cu un suport IT minim. Flexibilitatea Rally Board 65 include capacitatea de a roti ecranul la 180 de grade, pentru a orienta camera la nivelul ochilor.
Rally Board 65 integrează tehnologii bazate pe inteligența artificială, asigurând o calitate video excepțională 4K și funcții AV inteligente, printre care și tehnica inovatoare Depth Blur. Împreună cu Camera Zone și Mic Zone, se creează un spațiu digital protejat, care minimizează distragerile externe. Această soluție este gândită și pentru sustenabilitate, fiind realizată din până la 41% plastic reciclat și proiectată pentru a reduce impactul asupra mediului, având un consum redus de energie atunci când nu este utilizată.
Disponibilitate și prețuri:
Prețul dispozitivului Logitech Spot și disponibilitatea acestuia vor fi anunțate în a doua jumătate a anului 2025, iar funcțiile vor fi disponibile prin pachetele Logitech Essential sau Select, la prețuri de 179 EUR și 249 EUR pe încăpere anual.
Rally Board 65 va fi disponibil din mai 2025, la prețul de 8.499 EUR.
Despre Logitech
Logitech proiectează soluții hardware compatibile cu software-ul care ajută afacerile să prospere și aduc oamenii împreună atunci când lucrează, creează, se joacă sau fac streaming. Ca punct de legătură între oameni și lumea digitală, misiunea noastră este de a extinde potențialul uman în muncă și distracție, într-un mod pozitiv pentru oameni și planetă. Înființată în 1981, Logitech Internațional este o companie publică elvețiană listată la Bursa Swiss Exchange (LOGN) și la Nasdaq Global Select Market (LOGI). Găsește Logitech și mai multe dintre produsele sale de business și soluțiile pentru companii pe blog, Logitech Business sau @LogitechBiz.
Logitech și celelalte mărci Logitech sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Logitech Europe S.A. și/sau ale afiliaților săi în Statele Unite și alte țări. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor lor respectivi. Pentru mai multe informații despre Logitech și produsele sale, vizitează site-ul companiei la www.logitech.com.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)