EVENTS
Măcelari de Elită: Peste 6 tone de carne tranșată și 120 de ore de antrenamente pentru viitorul unei meserii
Published
2 săptămâni agoon

Într-o perioadă în care meseriile tradiționale se confruntă cu un deficit de forță de muncă, echipa „Măcelari de Elită” demonstrează că măcelăria este mai mult decât o meserie – este o artă și o oportunitate pentru o carieră solidă.
Începând din iulie 2024, timp de 2-3 zile în fiecare lună, echipa formată din 12 măcelari selectați prin concurs din toată țara s-a întâlnit la Cluj-Napoca, în spațiile puse la dispoziție de compania Moldovan Carmangerie, și s-a pregătit pentru competiția World Butchers’ Challenge (WBC), care va avea loc în 30-31 martie, la Paris. Prezența României la WBC 2025 reprezintă o premieră pentru sud-estul Europei, fiind singura țară din regiune care va concura la această ediție a competiției.
Până acum, cei 12 măcelari au făcut antrenamente cu volume impresionante de materie primă:
- 3.400 kg carne de vită
- 1.520 kg carne de porc
- 1.240 kg carne de miel
- 180 de pui
- 40 kg condimente
- 8 kg legume și fructe (ceapă, ardei, sparanghel, ciuperci, cartofi, dovlecei, castraveți, roșii, vinete, lămâi, portocale, prune uscate etc.)
- 2 kg verdețuri (rozmarin, pătrunjel, mărar, rucola, coriandru, salată verde, varză, busuioc, germeni praz, ridichi etc) și flori comestibile ornamentale
Echipa a lucrat într-un program intensiv, care a simulat condițiile de concurs, și a acumulat peste 120 de ore de antrenament, timp în care măcelarii și-au perfecționat tehnicile de tranșare și prezentare, ridicând standardele în domeniu și transformând proiectul „Măcelari de Elită” într-un punct de referință în promovarea acestei meserii tradiționale. Ultimul antrenament al echipei va avea loc în ultima săptămână a lunii martie, înainte de plecarea la Paris.
„Am început de la zero, deoarece suntem o echipă care, până la primul antrenament, nu ne cunoșteam și nu am mai lucrat împreună, dar cu fiecare antrenament a fost tot mai bine. A necesitat mai mult timp să facem ca dinamica echipei să funcționeze, dar acum lucrurile vin de la sine. Participarea la acest campionat este un lucru foarte important deoarece vrem să arătăm că și România are măcelari valoroși, că putem face aceleași lucruri pe care le fac alți măcelari la nivel mondial și că putem lucra fără să facem risipă alimentară”, spune Gabriel Arghir, căpitanul echipei.
Pe parcursul antrenamentelor, echipa și-a adaptat modul de lucru pentru a îndeplini criteriile exigente ale competiției, care vizează nu doar colaborarea și coeziunea echipei, ci și abilitățile de gestionare a timpului, menținerea unui standard ridicat de igienă, precum și siguranța în utilizarea echipamentelor și mașinilor. De asemenea, măcelarii s-au concentrat pe precizia în tranșare și minimizarea pierderilor, respectând principiile unei procesări eficiente a cărnii. Un alt aspect esențial a fost crearea unor produse cu valoare adăugată, bine prezentate și comercializabile, care să evidențieze atât creativitatea echipei, cât și respectarea temei alese pentru concurs. Toate preparatele rezultate în urma antrenamentelor au fost donate către diferite ONG-uri din Cluj care asigură masa pentru persoane din medii defavorizate.
România, în premieră la Campionatul Mondial de Măcelărie
Echipa aleasă să reprezinte anul acesta România la Paris este formată din seniorii Gabriel Arghir (Macelleria Torelli, Torino, Italia), Sandu Mirea (Auchan Drumul Taberei, București), Ionuț Alexandru Anghel (Carmangeria Ozana, București), Ciprian Irimia (Raitar, Suceava), Adrian Petre (Carne și sare, București), Georgian-Marius Petre (Cathedral Distribution, Buzău), Bíró János László (Petry, Târgu-Mureș), Cătălin Angheru (antreprenor, București), Florin Stîngă (Sergiana, Brașov), Alin Moldovan (Boo.bburger, Cluj), și juniorii – Paul Cordea (Moldovan Carmangerie, Cluj), Petre Niță (Carmangeria Ozana, București). Juniorii vor concura în preziua competiției WBC pentru titlurile de World Champion Butcher Apprentice și World Champion Young Butcher.
Ei au fost coordonați pe tot parcursul antrenamentelor de Cosmin Moldovan, CEO Moldovan Carmangerie, inițiator al proiectului și viitor jurat în cadrul WBC 2025, Florin Moroșanu, director executiv al Fundației „Ștefan Moldovan” și project manager al echipei, Marius Verdeși, designerul culinar al echipei și fondatorul Zimbria și Gelu Vișan, creator de rețete și managerul Cantinei Primăriei Cuj-Napoca.
Inițiativa Fundației „Ștefan Moldovan” din Cluj-Napoca de a trimite anul acesta o echipă de măcelari români la World Butchers’ Challenge 2025, cea mai prestigioasă competiție mondială dedicată măcelăriei, a pornit din dorința de a schimba percepția asupra meseriei și de a atrage noi generații spre acest domeniu esențial. Selecția echipei participante la WBC 2025 s-a desfășurat în perioada mai-iunie 2024, în patru etape eliminatorii, organizate în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și București. Peste 50 de măcelari din toate colțurile României s-au înscris în competiție, fiind testați de un juriu format din specialiști de top. Fiecare etapă a pus accent pe tehnică, viteză, creativitate și capacitatea de a transforma carnea într-un produs spectaculos.
World Butchers’ Challenge a debutat ca o întrecere între echipe de măcelari din Noua Zeelandă și Australia. Este un eveniment ajuns la cea de-a opta ediție, și care adună anul acesta în concurs 14 țări: Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Franța, Germania, Italia, Islanda, Marea Britanie, Irlanda, Noua Zeelandă, România, Spania și Statele Unite ale Americii.
De la debutul lui, proiectul „Măcelari de Elită” a găsit sprijin în rândul jucătorilor importanți din industria cărnii, și nu numai. Astfel, alături de partenerii strategici Auchan România și BCR, echipa este susținută și de Moldovan Carmangerie, Top Chef Măcelar, CarnEXPO, Industria Cărnii, AgroTransilvania Cluster, Carmangeria Ozana, Zimbria, Petry, Ria Do Trading, RBC, Salesianer, Monceanu Inocasings, Solina, Raitar, Carna Carpatica, Karpaten Premium Angus, MTS, SCC Erbașu, EMS Floor Group, Axial Construct Invest, Diana, Ion Moș, Emerson Technik, Rottaprint, Marchand, TESTO, Oscartielle, Renania, Abatorro, Avastar, Crainic Prodimpex și Carmic Impex, precum și Consiliul Județean Cluj, Colegiul Tehnic „Raluca Ripan” și APAR.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
Câștigătorii Galei Campionilor 2025
Rețete culinare simple pentru sezonul de primăvară
De ce se pompează cu presiune izolația de lână de lemn în poduri și mansarde?
Cum să alegi imprimanta de etichete potrivită pentru afacerea ta
Președinții României după căderea epocii comuniste. Care dintre ei a stat cel mai mult la puterea?
Campionii României, Lideri de Succes în profesiile lor, vin la Gala Campionilor 2025, în Brașov la Marabou Resort!
Vrei sa spui adio la zahăr? Iată cele mai bune alternative…
De ce este important să spui „nu” uneori și cum să o faci fără vinovăție
Cele mai comune tipuri de panouri solare și utilizările lor
Servicii specializate pentru îngrijirea vârstnicilor
Simptomele menopauzei: Tot ce trebuie să știi
Du-ți pasiunea pentru apicultură la nivelul următor!
Biroul individual notarial Mihaela Baltă oferă servicii notariale rapide si flexibile
Cum îți poți dezvolta afacerea fără să te îngropi în datorii
Dr. Ion Bogdan Codorean și tatăl său, Prof. Univ. Dr. Ioan Codorean au scris o carte publicată de Editura Springer, cea mai importantă și exclusivistă editură medicală din lume
Personajul din basmele românești, Sfarmă Piatră, chiar există și îl veți cunoaște duminică la „Asta-i România!”
Descoperă gama variată de produse MaxTools pentru toate proiectele tale!
Soluții de protecție și confort pentru fiecare casă
Puterea luminii în fiecare casă
Descoperă L’Aterier Coquette, o destinație a modei la prețuri accesibile
Trending
- A-Z NEWS2 zile ago
Cumpărăturile online ale românilor în luna femeii, prin easySales: Electronice; Casă și bucătărie; Modă și bijuterii
- A-Z NEWS3 zile ago
Mercusys prezintă tehnologii de top, integrate în dispozitivele de rețelistică disponibile pe piața din România
- A-Z NEWS2 zile ago
Primul mare festival de gaming al anului este dedicat femeilor
- A-Z NEWSo zi ago
ELKO, distribuitor autorizat pentru aspiratoarele robot Narwal în România
- A-Z NEWS2 zile ago
Born to Win: ZTE lansează seria nubia Neo 3 la MWC 2025