Pornind de la o idee ingenioasă și îndrăzneață, scriitoarea italiană Marilù Oliva reușește în cartea sa Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte publicată de Editura Trei să rescrie epopeea antică a lui Homer și să inverseze perspectiva narativă, aducând în prim-plan personajele feminine, care însă nu-l eclipsează pe Odiseu. Supereroul războiului troian este și în cartea scriitoarei italiene centrul de greutate al narațiunii, ca și în epopeea antică. Mai mult chiar, lui îi revine sarcina de a aduce mai aproape de omul secolului 21 mesajul epopeii antice. 

Odiseu, așa cum este prezentat în Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte este un personaj foarte complex, ca un diamant cu multe fațete, iar acesta este un tribut adus de Marilù Oliva epopeei lui Homer. Odiseu este înțelept și la nevoie șiret, curajos, rezilient, perseverent, „temerar și foarte mintos”, cum îl consideră Ahile și totodată bărbatul dorit de toate femeile, deși el are inima dăruită uneia singure: Penelopa. 

Autoarea romanului, Marilù Oliva, spune lucrurilor pe nume într-un interviu acordat „Libreria Covo della Ladra”: „Odiseu e un mare macho!” „Regele devenit naufragiat” are o noblețe firească, o piele bronzată și mirosind a sare, cu musculatura atletică și știe să mânuiască la fel de bine și spada și cuvintele. Are un efect devastator asupra femeilor pe care le întâlnește, fie că sunt descendente din zei sau oameni, fascinează și frânge inimi, însă fără voia sa, pentru că nicio clipă nu își ascunde intențiile: vrea să se întoarcă în regatul său, la Penelopa.   

Atributul de „mare macho” acordat de Marilù Oliva lui Odiseu este la fel de îndrăzneț precum ideea cărții pe care a scris-o, însă se subordonează perfect perspectivei din care e narată Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte, pe de-o parte, dar și narațiunii antice, pe de altă parte. Mereu surprinzătorul Odiseu, eroul cu „cea mai caleidoscopică minte”, poate fi și un mare macho dacă luăm în considerare ce spun personajele feminine despre el. 

Cartea semnată de Marilù Oliva debutează cu imaginea unui Odiseu gânditor, pe malul mării, observat de Calypso, care îl ține ostatic de ani îndelungați. „De ce nu-l pot lăsa să plece ?” se întreabă aceasta. „De ce îl urmăresc până aici în fiecare dimineață și mă las pradă umilinței ? Vraja care mă leagă de el ma obligat să-l urmăresc și în această dimineață ca o cățea credincioasă, după ce stăpânul a alungat-o în șuturi. Stau aici deoparte și îl spionez, având din nou confirmarea crudului adevăr: nu voi fi niciodată prima lui grijă, nu sunt nici măcar a doua și nici a treia, pentru că sunt doar puntea dintre două provocări”, mai spune Calypso, „cea cu bucle frumoase”, care-l eliberează pe Odiseu doar la porunca lui Zeus. Lamentările resemnate ale nimfei sunt foarte asemănătoare cu cele ale unei femei a cărei dragoste nu este împărtășită. 

Circe, zeița-vrăjitoare care transformă bărbații în animale, pentru că doar astfel își poate manifesta independența și emanciparea pendulează între sentimente contradictorii în ce-l privește pe Odiseu. „Simt în el ceva teluric, pe care îl au doar zeii, titanii” spune aceasta. Tot Circe oferă și un portret foarte complex al lui Odiseu, cel care o jignește în fiecare clipă cu indiferența lui: „Odiseu este un războinic foarte atrăgător — o știu și celelalte femei care, muritoare sau nu, s-au topit în brațele lui. Dar el are ceva mai mult, dincolo de atractivitate și corpul robust, dincolo de eroismul și răbdarea cu care a îndurat pericole ce depășesc puterea omenească. Are o minte care știe să ţină piept valurilor de calamități și să prețuiască darurile sorţii. Știe să-și imagineze lucrurile menite oamenilor de destinul lor, știe să intuiască probabilitățile, să prevină reacțiile sufletului uman. Știe să calculeze, să reinventeze, să elimine contratimpul. Și mai știe, la nevoie, să se lase dus de val, scoțând la lumină esența sa umană cea mai profundă”.

Străinul adus de mare cucerește și inima lui Nausicaa. Dincolo de trupul plin de răni aceasta vede demnitatea și noblețea unui rege, iscusința cu care vorbește și înțelepciunea lui. „Cel mai perspicace dintre războinicii ahei” nu-și întoarce însă privirea spre o „fetișcană cu ochii plini de dragoste” cum este Nausicaa. Cât despre sirenele care ademenesc bărbații, acestea au ajuns să spună povestea războinicului din Troia în cântecele lor, „un erou a cărui inteligență poate să urzească planuri ingenioase, faimosul rege care a reușit să ne păcălească chiar și pe noi”.

Atena, „zeița fecioară care nu se împreunează cu muritorii, dar pătrunde în mintea unora dintre ei”, este singura care nu cade pradă farmecului lui Odiseu doar pentru că natura sa nu-i îngăduie să simtă astfel de dorințe. Ea este cea care îl sfătuiește constant și acționează, după cum spune Marilù Oliva în același interviu, „ca un înger păzitor nu doar al lui Odiseu, ci și al familiei sale”. 

Cât privește relația lui Odiseu cu Penelopa, povestea acestei iubiri a străbătut secolele și a rămas până în zilele noastre ca o imagine a fidelității și dragostei care trece peste toate obstacolele. „Pentru mine Penelopa e o mare doamnă” spune Marilù Oliva, „dar ca toate femeile din Odiseea este foarte singură. E o femeie învățată să-și exercite constant și răbdarea și diplomația”. Poate din acest motiv Penelopa nu se aruncă din prima în brațele lui Odiseu, atunci când identitatea acestuia este revelată. Îl ține pe jar și îl supune unui test: să dezvăluie secretul patului lor. Aceasta pentru că era construit de însuși Odiseu, dintr-un măslin gros, ale cărui rădăcini încă erau ancorate în pământ. Acel pat conjugal era pentru Penelopa și Odiseu centrul palatului, dar și centrul lumii. Însă, chiar dacă intuind adevărata sa natură, Odiseu a încercat să-și înfigă adânc rădăcinile în pământul Itacăi, zeița Atena îl avertizează: „…ești cetățeanul neostenitelor valuri. Nu-ți vei putea ține rădăcinile înfipte, nu vei putea să te împotrivești naturii tale”. 

„Tot ce găsește cititorul scris în Odiseea mea provine de la Homer. Am adăugat doar câteva episoade mitologice, dar chiar și detaliile (mâncarea, îmbrăcămintea, plantele) sunt cele din epopeea originală. Structural, am construit cartea pe scheletul narativ al lui Homer, cu excepția începutului. În timp ce în epopeea antică Odiseu apare abia începând cu cartea a 5-a, eu am vrut să-l introduc imediat în scenă, pentru că mi se pare strălucitoare această nouă figură a unui erou care plânge și tânjește după patria sa îndepărtată. El, care a conceput șiretlicul ce a îngenunchiat Troia, este captiv capriciilor unei femei. De ce să-l fac pe cititorul curios să aștepte atât de mult ?” spune autoarea. Revenind la afirmația ei provocatoare despre Odiseu, acesta poate fi considerat un macho, dar un tip mai aparte, pentru că nu urmărește să cucerească femeile – fie regine, nimfe sau zeițe – și se va întoarce, de fiecare dată, acasă. 

„Fromm nu era nici vrăjitor, nici cărturar. Talentul său de a-și lăsa inima să vorbească odată cu mintea e o calitate care, cândva, era cunoscută sub numele de înțelepciune”, notează jurnalistul Hans Jürgen Schultz în prefața cărții Din dragoste de viață, cea mai nouă apariție a Editurii Trei, purtând numele celebrului psihanalist.

Întâlnirile dintre cei doi și conversațiile înregistrate pentru difuzarea radiofonică au dat naștere unei cărți care cuprinde cele mai importante aspecte ale existenței umane care l-au preocupat pe Fromm toată viața: iubirea, consumerismul, viața, moartea, motivațiile umane pentru diferite comportamente sau alegeri, violența, sursa agresivității. Iată care sunt, în viziunea sa, 7 dintre cele mai profunde experiențe de viață și întâlniri care l-au marcat și l-au condus către dezvoltarea sa, personală și profesională. 

1. Copilăria nu s-a numărat printre cele mai fericite. Mama, Rosa Krause Fromm, a fost diagnosticată cu depresie; tatal său, Naphatli Fromm, comerciant de vinuri, era destul de temperamental, iar Erich a suferit din cauza mai multor fobii. Referindu-se la acea perioadă, el a caracterizat-o ca fiind „profund nevrotică”. Dar profesia, alegerile perspectivelor de a privi și gândi aceste aspecte, munca depusă cu sine – toate au condus spre o schimbare. „Faptul că eram unicul copil a doi părinți foarte anxioși nu a avut, desigur, un efect pozitiv asupra dezvoltării mele, dar cu timpul am făcut tot ce am putut să repar răul.” 

2. Primul Război Mondial – un eveniment crucial în dezvoltarea sa. „Aveam 14 ani când a început. Ca majoritatea băieților din clasă, nu am înțeles exact ce era războiul. Dar nu după mult timp, am început să văd dincolo de justificările superficiale legate de el și astfel am început să îmi pun întrebarea care m-a urmărit toată viața. Cum e posibil ? Cum e posibil să dureze patru ani până când se pune capăt acestei situații inumane ?”. Căutarea acestor răspunsuri i-a influențat ideile, i-a format gândirea și sensibilitatea pe durata întregii vieți, după cum precizează în cartea „Din dragoste de viață”. Pentru el, agresivitatea se află într-o relație directă cu frica. „Noi uităm mult prea repede că agresivitatea este o consecință a fricilor noastre. Frica este la fiecare pas pe care îl facem, suntem învățați să nu ne încredem în nimeni și să ne așteptăm la tot ce e mai rău din partea semenilor noștri. (…) Violența nu va dispărea decât atunci când și frica se va disipa”. 

3. O altă întâmplare marcantă care a avut loc în jurul aceleiași vârste l-a condus spre viitoarea profesie. O tânără prietenă de familie, artistă, foarte frumoasă şi-a pus capăt zilelor după moartea tatălui său bătrân, notează Hans Jürgen Schultz în prezentarea lui Fromm. Ultima ei dorință a fost aceea de a rămâne împreună cu el. Cum putea ea să își fi iubit tatăl atât de mult încât să aleagă moartea cu el, în loc de bucuriile vieții, care îi erau atât de accesibile și familiare ? Această experiență și, din nou, întrebările pe care întâmplarea le-a trezit în Fromm l-au condus spre psihanaliză și spre cercetarea motivelor comportamentului uman.  

4. Întâlnirile cu clienții săi și relația terapeutică. Erich Fromm a studiat psihologie, filosofie și sociologie la Heidelberg, luându-și doctoratul la vârsta de douăzeci și doi de ani. Și-a continuat studiile la München și Frankfurt. Și-a terminat formarea la renumitul Institut Psihanalitic din Berlin și, în 1930, a început să practice psihanaliza. Ca profesie, Erich Fromm a fost psihanalist. Pe parcurs a devenit adept al curentului umanist, punând mai mult accent pe întrebările despre potențialul uman. Povestește în „Din dragoste de viață” cum revelația autenticității din relația cu clienții a fost cheia unei terapii cu sens. „Pe măsură ce atenția mea a început să se aplece din ce în ce mai mult pe ceea ce am început să consider central în munca mea, anume pe relația dintre o ființă și alta și pe emoțiile specific umane care nu izvorăsc din instinct, ci din existența omului ca ființă umană, am început să îmi dau seama și să înțeleg mult mai bine ce se întâmplă în terapie.” 

5. Erich Fromm s-a născut într-o familie de evrei ortodocși stricți. Deși a primit o educație conservatoare, Fromm a renunțat încă din tinerețe la credința religioasă. Menționează că, în privința moștenirii din familie, cel mai mult l-a influențat faptul că a crescut în spiritul unei tradiții vechi, preburgheze și precapitaliste. De aici a moștenit respectul și dedicarea pentru cunoaștere și studiu, vitale pentru o existență cu sens în raport cu societatea modernă orientată doar spre câștig și consum, în opinia sa.

6. O altă întâlnire cu adevărat profundă ca viziune asupra existenței și credinței a fost cea cu filosofia budistă. „Budismul ne dă un exemplu strălucit de cum unele culturi dezvoltă principii morale fără subtext autoritar sau patriarhal. Acele principii sunt înrădăcinate și înfloresc, dacă vreți, în solul uman”, explică el în capitolul „Fiascoul religiei” din cartea „Dragoste de viață”. 

Freud și opera sa s-au numărat printre influențele esențiale care i-au format gândirea și dezvoltarea. În capitolul „Psihologia pentru nepsihologi”, Fromm explică pe larg și pe înțelesul tuturor nu doar teoriile freudiene, din perspectiva sa, ci și conceptele actuale și prezente în orice formă de terapie și în comportamentul uman: refularea, rezistența și transferul. De ce le „practicăm” intens în viața de zi cu zi și în ce fel înțelegerea lor ne va ajuta să rupem tiparele disfuncționale din relația cu noi înșine și cu ceilalți sunt doar câteva aspecte pe care Erich Fromm le nuanțează, cu exemple concrete, în cartea Din dragoste de viață.

Temerară, ingenioasă și profund originală, acestea sunt atributele care descriu cel mai exact cartea semnată de scriitoarea italiană Marilù Oliva, Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte, publicată de Editura Trei. 

Scriitoare, dar și profesoară de literatură pasionată de marile epopei ale Antichității, Marilù Oliva își propune să aducă în contemporaneitate atât de cunoscuta poveste a lui Odiseu, însă într-o manieră neconvențională. Autoarea spune istoria de viață a celui mai ingenios dintre eroii legendari reușind pe de-o parte să se țină cât mai aproape de linia epică a epopeii clasice, dar totodată schimbând radical perspectiva. Personajele feminine – Penelopa, Circe, Calypso, Nausicaa, Eurycleia, sirenele și zeița Atena – trec printr-un filtru al sensibilității feminine aventurile lui Odiseu. Prin acest mod inedit de abordare, autoarea reușește să confere voce personajelor feminine din epopee, dar fără a-l exclude pe Odiseu din lumina reflectoarelor. Mai mult decât atât, Marilù Oliva reușește să aducă mesajul mereu actual al epopeii mai aproape de omul secolului 21. 

„Foarte contemporan este și Odiseu”, spune autoarea în nota finală a cărții. Aceasta pentru că „știe să se reinventeze, să se ascundă și apoi să-și facă apariția în numele unei justiții care mai întâi de toate este umană. El, care nu-și pierde niciodată speranța, el, care știe cât se poate dovedi de prețios un mic gest de solidaritate, el, care, improvizând, se poate transforma în marinar, suveran, timonier, ţăran, cerșetor și tâmplar ne învață că smerenia este primul pas către civilizație. Cade și se ridică de fiecare dată cu multă demnitate, înșală, însă numai din prudență sau necesitate (niciodată doar de dragul de a înșela), naufragiază și supraviețuiește valurilor mării, la fel cum noi ţinem piept valurilor vieţii cotidiene, luptăm, iubim, ne pierdem, dar reuşim mereu să ne întoarcem la câte ceva. Astfel, fiecare va decide ce să regăsească în Odiseu: efigia de neşters a unui supererou sau poate chiar o frântură — eventual invincibilă — din sine”.

Carte pentru cititorii de toate vârstele sau genurile, Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte este scrisă la persoana I, într-o proză alertă, naratorul schimbându-se frecvent. Și chiar dacă este o carte povestită de femei, nucleul acesteia este Odiseu. 

Povestea fiecăreia dintre femei are un dublu rol: să surprindă cât mai multe fațete din personalitatea caleidoscopică a eroului, dar și să releve tipologii diferite de femei, care au echivalent și în lumea contemporană. De altfel, din aproape fiecare pagină a cărții străbate intenția evidentă a autoarei de a atrage atenția asupra perenității și universalității tipologiilor existente în Odiseea. Viziunea Penelopei, simbol al fidelității și diplomației, o completează pe cea a lui Circe, care devine în cartea lui Marilù Oliva o imagine a femeii emancipate, independente. Devotamentul doicii Eurycleia o impune ca pe-o figură cu atribute materne, în timp ce reflecțiile celebrei Elena din Troia îndeamnă cititorii la o meditație asupra consecințelor pasiunii pentru care frumusețea feminină este factorul declanșator. „Frumusețea nu aparține celei care o deţine, ci aparține celor care o admiră”, crede Elena din Troia, care, după ce petrece o viață regretând greșelile pe care le-a făcut, în discuția cu Telemah, fiul lui Odiseu, ajunge la concluzia că „frumusețea și moartea merg mână în mână”.

Din doar câteva trăsături sumare, dând cuvântul pe rând personajelor feminine, scriitoarea italiană reușește să realizeze o galerie de portrete de femei foarte complexe. Însă, dintre toate personajele cărții, uimește modul cum este portretizat Odiseu, unul dintre cei mai cunoscuți eroi ai războiului troian. Autoarea a încercat să fie cât mai fidelă descrierii originale din epopeea lui Homer, care folosește termenul „polýtropos” – „care se orientează în multe direcții” – și să-l redea în carte prin folosirea mai multor sensuri. Odiseu este astfel cel iubit de zei, dar dușmănit de Poseidon și pizmuit de oameni. Odiseu este extraordinar de versatil, uneori șiret, alteori înțelept și abil diplomat. Ca rege în Itaca are o noblețe naturală și evidente calități de lider. Este puternic fizic, curajos, creativ și rezilient – am spune astăzi. Iar mai presus de toate acestea, este empatic și foarte uman.

Odiseu nu se sfiește să-și arate sensibilitatea și chiar să plângă adesea de dorul pământurilor țării sale, al Penelopei sau al lui Telemah. Iar dacă din epopeea antică, eroul Troiei a rămas ca un simbol al călătorului care trebuie să înfrunte nenumărate primejdii pe uscat sau pe apă pentru a ajunge acasă, Marilù Oliva propune cititorilor în Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte un alt tip de interpretare: Odiseu este fiecare dintre noi, sunt toți cei care se încumetă să depășească toate obstacolele din cale pentru a se descoperi pe sine. „Marea forță a Odiseei este capacitatea sa de a se oglindi în prezent”, spune scriitoarea italiană, iar marele merit al cărții sale este că ne reamintește acest lucru.