Lectura
„Noi alegem viitorul”, o apariţie editorială de excepție despre problemele climatice
Published
1 an agoon

Despre schimbările climatice se vorbește tot mai mult în ultima vreme. O parte dintre specialişti atrag atenția asupra pericolului ce ameninţă ecosistemele. Alții neagă existența unei crizei climatice, în timp ce oamenii simpli se întreabă dacă o eventuală acțiune a lor ar avea vreun impact. Este planeta într-un real pericol, iar dacă da, ce se poate face ?
Două personalități politice, Christiana Figueres, artizan și promotor al Acordului de la Paris privind schimbările climatice și Tom Rivett‑Carnac, strateg politic principal al aceleiași convenții internaționale, oferă în Noi alegem viitorul. Cum vom supraviețui crizei climatice un răspuns în egală măsură tulburător, șocant și mobilizator. De altfel, Yuval Noah Harari spunea că este „una dintre cele mai mobilizatoare cărţi pe care le-am citit vreodată”.
Publicată de Lifestyle Publishing, Noi alegem viitorul este o carte care oferă celor preocupați de mediul în care trăim – o categorie în care ar trebui inclusă toată lumea – o imagine clară, creionată realist a posibilelor scenarii ale viitorului planetei. Iar informația provine din cele mai autorizate surse, promotorii Acordului de la Paris privind schimbările climatice agreat de 195 de state.
Christiana Figueres este fiica celui considerat „părintele națiunii costaricane moderne”, ales de trei ori președintele statului și cunoscut drept inițiatorul unora dintre cele mai ample politici de mediu din lume. Descendent direct al președintelui fondator al Companiei Indiilor de Est, fost președinte și director general al organizației Carbon Disclosure Project USA, dar și fost călugăr budist, Tom Rivett-Carnac a început să lucreze cu Christiana Figueres la strategiile de protecție a mediului dintr-un motiv pe care-l împărtășesc amândoi: generațiile care vor urma vor trăi viitorul pe care noi îl alegem astăzi pentru ele.
Noi alegem viitorul este o carte la fel de îndrăzneață precum demersul politic inițiat de cei doi, densă în informații și cu un ritm alert. Este un volum care se citește cu sufletul la gură, cum am lectura un thriller, cu mențiunea că scenariile prezentate în carte nu sunt, din păcate, ficțiune, ci adevăruri științifice care prezintă un viitor al omenirii ce nu poate fi acceptat.
„Ne aflăm în deceniul crucial. Nu este nicio exagerare să spunem că ceea ce facem în privința reducerii emisiilor între momentul prezent și 2030 va determina calitatea vieții oamenilor pe această planetă timp de sute de ani de acum înainte, dacă nu și mai mult”, spun autorii în debutul cărții. În acest moment, dacă statele lumii iau măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon, omenirea are 50% șanse să evite un scenariu catastrofal. Este o situație care privește pe toată lumea, pentru că o degradare a situației va avea repercusiuni pentru toţi.
În cel de-al doilea capitol al cărții, autorii propun cititorilor un exercițiu de imaginație, prezentându-le două scenarii posibile ale viitorului: lumea pe care o creăm acum și care duce la o încălzire cu peste 3 grade Celsius și lumea pe care ar trebui să o făurim, limitând încălzirea la maximum 1,5 grade Celsius.
Cei care cred că încălzirea globală înseamnă doar veri mai toride și vreme capricioasă vor avea o imagine concretă a realității acestui fenomen: biodiversitate decimată, sărăcie extremă, migrație datorată foametei, luptă pentru puținele resurse de apă și hrană, aer care se poate respira doar cu masca filtrantă, boli noi cu impact devastator asupra sănătății cauzate de topirea ghețarilor, zone vaste de pe planetă care nu mai pot fi locuite de oameni, fenomene meteo violente tot mai frecvente, temperaturi de peste 60 de grade în multe locuri ale globului, etc.
„Ne uităm la lumea noastră cum arde sau alegem să facem ce este necesar pentru a ajunge la un altfel de viitor? ” îi întreabă cei doi autori pe cititorii cărții. Pentru că viitorul ar putea arăta mai bine chiar decât prezentul, dacă se iau măsurile necesare și obligatorii din punct de vedere moral, după cum afirmă Christiana Figueres și Tom Rivett-Carnac: „Atunci când copiii noștri și copiii copiilor noștri ni se vor uita drept în ochi și ne vor întreba: Ce ați făcut ?, răspunsul nostru nu va putea fi doar că am făcut și noi ce am putut, ci am făcut tot ce era necesar”. Cu o structură perfect echilibrată și bine organizată, Noi alegem viitorul este o pledoarie pentru protejarea mediului de viață care răspunde tuturor întrebărilor pe care cititorii și le-ar putea pune. Sunt studiate diferitele mentalități de raportare la această problemă, iar în capitolul al 3-lea sunt structurate 10 acțiuni necesare.
Mai mult, în capitolul „Ce poți să faci acum ?” autorii prezintă un calendar de acțiuni ce pot fi întreprinse de fiecare cetățean al planetei azi, săptămâna și luna viitoare sau pe parcursul unui an. „Viitorul nostru este nescris. Va fi modelat de cine alegem să fim acum” spun Christiana Figueres și Tom Rivett-Carnac invitându-ne pe toți să scriem o nouă poveste „despre cea mai mare aventură a omului, în pofida unor greutăți covârșitoare. O poveste a supraviețuirii. Și a existenței înfloritoare”.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
-
NOUTATE EDITORIALĂ de la Editura Creator – Paştele în familie de Bianca Bujor
-
Completează-ţi raftul cărţilor festive cu un titlu special: Emoţie de sărbătoare. Crăciunul
-
Este oare Odiseu un mare macho ? Ce spun femeile despre el
-
Erich Fromm, despre 7 experiențe care i-au marcat viața și profesia de psihanalist
-
Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte aduce mesajul epopeii clasice în secolul 21
-
Magia ordinii la locul de muncă – pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru o viață profesională împlinită
-
Top 7 cărți pentru un an mai bun cu noi înșine, în noutățile publicate la Editura Trei
-
Top 12 cărți – cele mai potrivite cadouri pentru domni, de la Editura Trei
-
Tarryn Fisher: „În spatele ideii de poligamie se ascunde un profund misoginism.”
-
Top 5 cărți despre meditație și mindfulness pentru echilibrul interior, în contextul actual
-
Anul acesta întâmpinăm iarna cu „Emoţie de sărbătoare. Crăciunul”
-
Terapeuta Philippa Perry ne spune care este „Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri”
MEDIA NEWS


Cum iti convingi bunicii sau parintii sa mearga intr-un camin de batrani?
Ghidul complet al sistemului imunitar – Intelegerea si intarirea imunitatii
Beneficiile laptisorului de matca
Cum sa oferi copiilor cea mai buna dieta de stimulare a imunitatii
Beneficiile siropului de propolis pentru copii
Trei moduri de a preveni bolile copiilor

Cât de importantă este Inteligența Emoțională în relația de cuplu?

Marii câştigători ai MARATONULUI NISIPULUI: Basarabenii Igor Țimbalist și Diana Sinic

De ce cheamă Luis Gabriel doctorul? Artistul a scos o piesă pentru inimi rănite! “Nu există o pastilă de iubire!”

Descopera bazele oricarei rutine de ingrijire a pielii

Anca Alungulesei lupta cu dependentele alimentare de Ziua Europeana a Obezității

EXCLUSIV Interviu cu Alexandra Crâșmaru – fondatoarea clinicii Illuma Clinique

Dr. Florin Bloj: „Tromboza venoasă profundă se trateaza 100% si in România prin radiologie interventionala”

Ana-Maria Ichim – Gimnasta care a lăsat Parlamentul pentru o carieră în imobiliare

Rată impresionantă de prezență la Noaptea Muzeelor 2022

Jenni a lansat videoclipul piesei „Prietena mea”, o adevărată desfășurare de forțe

Hipnoza -cel mai vechi și natural mod de vindecare cunoscut de om

Iuly Neamțu a revenit cu „Afrodisiac”, un nou hit balkanic

”GHIDUL de BUNE PRACTICI ALIMENTARE pentru persoanele vârstnice aflate în grupă de risc

Ștefan Feldmann vorbește despre Psihologia Iubirii pe Antena Play

Ana-Maria Ichim – Gimnasta care a lăsat Parlamentul pentru o carieră în imobiliare
De ce sunt importante manusile de unica folosinta in diverse domenii?

Clinica Dr. Andrei Capră – soluția ta pentru un zâmbet perfect
Cum alegem scutecele de adulti adecvate?
Întreținerea și curățarea pardoselilor

TOMMY si DEE HILFIGER au participat la GALA MET 2022
Cand si ce tip tip de comprese sa folosim, in functie de nevoie?

Killa Fonic și Delia colaborează în premieră pentru piesa „Cum am știut”

Rată impresionantă de prezență la Noaptea Muzeelor 2022

Mircea Eremia lansează “Iubirea ta”. Ce fel de iubită își dorește artistul lângă el pe viitor

Luis Gabriel s-a specializat în melodii de dragoste – a lansat videoclipul piesei „Inima Ta”

Mario Fresh continuă călătoria muzicală cu „Floarea Mea”, cea de a doua piesă de pe primul său EP

Audien si XIRA au lansat „One Last Dance”, o piesa plina de emotie. „Piesa aceasta este rezultatul unei perioade dificile”

Prima Dragoste lanseaza „Epigraf”, primul sau EP – o radiografie a maturizarii artistei si a emotiilor ei

EXCLUSIV Interviu cu Alexandra Crâșmaru – fondatoarea clinicii Illuma Clinique

”GHIDUL de BUNE PRACTICI ALIMENTARE pentru persoanele vârstnice aflate în grupă de risc

Ștefan Feldmann vorbește despre Psihologia Iubirii pe Antena Play

Dr. Florin Bloj: „Tromboza venoasă profundă se trateaza 100% si in România prin radiologie interventionala”

Iuly Neamțu a revenit cu „Afrodisiac”, un nou hit balkanic

Jenni a lansat videoclipul piesei „Prietena mea”, o adevărată desfășurare de forțe

De ce cheamă Luis Gabriel doctorul? Artistul a scos o piesă pentru inimi rănite! “Nu există o pastilă de iubire!”

Jenni a lansat videoclipul piesei „Prietena mea”, o adevărată desfășurare de forțe

Iuly Neamțu a revenit cu „Afrodisiac”, un nou hit balkanic

Audien si XIRA au lansat „One Last Dance”, o piesa plina de emotie. „Piesa aceasta este rezultatul unei perioade dificile”

Luis Gabriel s-a specializat în melodii de dragoste – a lansat videoclipul piesei „Inima Ta”

Mario Fresh continuă călătoria muzicală cu „Floarea Mea”, cea de a doua piesă de pe primul său EP

Prima Dragoste lanseaza „Epigraf”, primul sau EP – o radiografie a maturizarii artistei si a emotiilor ei

Killa Fonic și Delia colaborează în premieră pentru piesa „Cum am știut”

Alina Eremia lansează „Ce ar spune sufletul” – prima lansare dintr-un nou concept al artistei

Amedeo: „Este vorba despre o poveste ascunsă”. „Albastru” – în versiunea acustică

Trackula revine cu un nou single alături de SBSTN, Toxic

Ce piesă specială a lansat Luis Gabriel! Ce rol joacă artistul în noul său videoclip!

DJ SAVA colaborează pentru prima dată cu BiBi și lansează „Dalida”

Tamiga & 2Bad – Sunset With Me

Luis Gabriel lansează „Ochii tăi”, o declarație de dragoste pentru jumătatea lui! „Eu de ochii iubitei mele m-am îndrăgostit”

Andres Chiriac dă din nou lovitura și lansează videoclipul piesei „Nu Mai Pot”!

Cum slăbim corect, fără a afecta sănătatea organismului?

Iuly Neamțu a lansat „OLTCIT”, o piesă parodie muzicală

Adrian Minune lansează „Luna”, o nouă piesă de dragoste! “Vreau să acord cât mai mult timp familiei mele”

Miryam are parte de un ,,Doctor în iubire” – „M-am gândit că ar fi prea ușor”
Trending
-
Psihologie3 zile ago
Cât de importantă este Inteligența Emoțională în relația de cuplu?
-
Sanatateo zi ago
Trei moduri de a preveni bolile copiilor
-
EVENTS3 zile ago
Marii câştigători ai MARATONULUI NISIPULUI: Basarabenii Igor Țimbalist și Diana Sinic
-
Sanatateo zi ago
Beneficiile laptisorului de matca
-
Sanatateo zi ago
Beneficiile siropului de propolis pentru copii
-
Sanatateo zi ago
Cum sa oferi copiilor cea mai buna dieta de stimulare a imunitatii
-
Sanatateo zi ago
Ghidul complet al sistemului imunitar – Intelegerea si intarirea imunitatii
-
Lectura13 ore ago
Cum iti convingi bunicii sau parintii sa mearga intr-un camin de batrani?