A-Z NEWS
Pe o piață a vinului de 4,62 mil. hl, BASF România lansează ediția 8 a competiției Povești cu Vinuri Românești

- Premii în valoare totală de 20.000 euro
- Competiție pentru realizarea catalogului Povești cu Vinuri Românești 2023 special adresată tinerilor studenți, cu premii de 2.000 euro
- Etapa finală va cuprinde, în premieră, și vinuri spumante
- Piața locală de vinuri, caracterizată de creșterea constantă a calității
București, 9 martie 2023
BASF Agricultural Solutions România, unul din cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor, continuă tradiția și lansează cea de-a 8-a ediție a concursului Povești cu Vinuri Românești, destinat viticultorilor mici și mijlocii din România.
Prima ediție a competiției a avut loc în 2016 și, încă de atunci, anual, tot mai mulți viticultori mici și mijlocii se alătură concursului Povești cu Vinuri Românești. Astfel, în fiecare an, numărul cramelor înscrise în concurs, dar și al vinurilor, a crescut. Dacă în 2016 Povești cu Vinuri Românești a avut 240 de vinuri participante, pentru anul acesta organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.
„România se numără printre cei mai mari producători de vin din lume, conform OIVV, având o producție anuală de 4,62 milioane de hectolitri în 2022, potrivit ultimelor date. Din volumul total, cca. 60% este produs de viticultorii mari, cu suprafețe de peste 100 de hectare. Însă, viticultorii mici și mijlocii câștigă tot mai mult teren și, de la an la an, produc vinuri cu o calitate tot mai ridicată. Tocmai din acest motiv, chiar de la lansare, competiția Povești cu Vinuri Românești a fost gândită să sprijine această categorie de crame în demersul lor de a crea vinuri de calitate cu ajutorul celor mai noi tehnologii de protecție a culturilor”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.
Reprezentantul companiei a subliniat că, așa cum o arată și datele oficiale, producătorii mici și mijlocii se confruntă cu o competiție acerbă din partea principalilor jucători de pe piață. Aceștia exploatează suprafețe mari și au acces la o rețea de distribuție la scară largă, atât în retail, cât și în HoReCa. Tocmai din acest motiv, producătorii medii și mici au nevoie de susținere pentru a se face vizibili pe piața de profil.
„Povești cu Vinuri Românești oferă participanților posibilitatea ca vinurile pe care le produc să fie analizate, fără niciun cost, de o comisie formată din membri ADAR, ce utilizează normele sistemului internațional de evaluare stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV). De asemenea, premiile în valoare totală de 20.000 de euro oferite câștigătorilor reprezintă un sprijn pentru aceștia”, a mai spus Mario Tomšić.
Până la ediția lansată în acest an, Povești cu Vinuri Românești premia trei categorii – vinuri albe, roșii și rosé. Începând cu 2023, BASF lansează și secțiunea vinurilor spumante, care se va desfășura doar în cadrul etapei naționale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga țară, fără a exista o limită a suprafeței cultivate cu viță de vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante – alb și rosé, brut, semi-brut sau extra-brut. Pentru această categorie, premiul oferit de organizator va fi, ca și în cazul vinurilor, în valoare de 5.000 de euro.
Pentru vinurile albe, roșii și rosé competiția se va desfășura în 4 etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finaliști (câte 3 câștigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, vor exista jurizări separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania și Banat, Oltenia și Dobrogea.
Concurs de creativitate pentru studenți
În contextul în care an de an vinurile finaliste sunt promovate într-un catalog dedicat, BASF lansează în acest an un concurs de design al coperții acestei broșuri. Acesta se va adresa în principal studenților de la facultățile de design și arte care au împlinit vârsta de 18 ani. Juriul va fi format din specialiști din domeniu, precum profesori de la facultățile de artă sau design și ilustratori. Marele câștigător va fi anunțat în cadrul etapei finale a ediției din acest an, premiul fiind în valoare de 2.000 euro.
Dincolo de concursul destinat vinurilor locale, BASF continuă și tradiția competiției dedicate etichetelor de pe sticlele de vin. Acest concurs se desfășoară pe pagina de Facebook a companiei, utilizatorii platformei având posibilitatea de a vota cea mai frumoasă etichetă din fiecare regiune, dar și din marea finală.
Piața locală de vinuri, caracterizată de creșterea constantă a calității
În ceea ce privește evoluția pieței locale de vin, reprezentații companiei se așteaptă la o creștere constantă a calității vinurilor produse local și în acest an, mai ales în ceea ce le privește pe cele aromate și semi-aromate.
„Pentru acest an, ne așteptăm la o serie de vinuri cu un grad alcoolic mai ridicat decât la primele ediții ale concursului, datorită acumulărilor de zahăr ridicate în contextul climatic al ultimilor ani, dar și la prezența vinurilor bio în competiție. Deși acest trend este încă la început și numărul de producători pe acest segment este încă redus pe plan local, este evident interesul pentru această nișă”, a afirmat Robert Băicoianu, Director culturi horticole BASF Agricultural Solutions România.
Un alt aspect subliniat de acesta este nevoia tot mai mare a vinurilor locale de a se face cunoscute la export. Conform datelor OIVV, chiar dacă producția anuală locală, la nivel de 2022, a fost de 4,62 mil. hl, România ocupând locul 11 mondial, datele oficiale arată că doar o mică parte din aceasta ajunge la export.
„Pentru moment, cum România este pe locul 14 în lume la consumul de vin per capita (24,6 l de vin/anual) potrivit celor mai recente informații oficiale, producția locală este aproape integral acoperită de cererea internă. Însă, tot mai multe crame locale se uită și către piețele externe. Tocmai din acest motiv, jurizarea vinurilor în cadrul unei competiții precum Povești cu Vinuri Românești, alături de expunerea pe care o au producătorii în urma participării la un astfel de concurs, vor avea un impact major în dezvoltarea acestora pe termen lung”, a încheiat Mario Tomšić.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare

You may like
A-Z NEWS
Philips anunță noul monitor portabil 16B1P3302D

București, 21 martie 2023 – Philips Monitors anunță partenerul perfect pentru călătorii: Monitorul Philips 16B1P3302D, parte din gama de monitoare portabile ale brandului, a cărui design a câștigat în 2021 premiile iF Design Award și Red Dot.
O nouă modalitate de productivitate în mișcare
Recunoscut pentru design-ul sau portabil, monitorul Philips 16B1P3302D cu ecran de 15.6 inci (39.6 cm) încape cu ușurință într-o servietă sau ghiozdan. Prezența celor două porturi USB – C aflate pe laterala monitorului facilitează încărcarea sau pot fi folosite pentru un aranjament cu două monitoare.
Caracteristici suplimentare
Suportul monitorului se poate înclina de la 0 la 90 de grade iar unghiurile de vizualizare de 170/170 de grade ale ecranului cu tehnologie IPS LED ajută la vizualizarea ușoară din aproape orice unghi.
Philips 16B1P3302D oferă o imaginie cu rezoluție Full HD 16:9 și tehnologia SmartImage pentru imagini optimizate și cu un contrast ridicat.
Monitorul este echipat cu funcția EasyRead și modul LowBlue pentru a reduce oboseala ochilor și pentru a oferi o experiență de utilizare mai confortabilă.
Având în vedere toate aceste caracteristici, acest monitor este ideal pentru oricine dorește să-și îmbunătățească spațiul de lucru portabil, menținând în același timp același nivel de confort care vine cu un birou tradițional.
Preț și Disponibilitate:
Monitorul Philips 16B1P3302D va fi disponibil începând cu luna aprilie la prețul recomandat de 1373 lei.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
A-Z NEWS
Primăvara vine cu soluții TP-Link: Cum să ai o locuință smart, sigură, conectată la Internet stabil și eficientă din punct de vedere energetic

București, 22 martie 2023 – Primăvara este perioada preferată de cei mai mulți dintre noi pentru reîmprospătarea locuinței, pentru curățenie generală și ordine, în cele mai mici detalii. În fiecare an ne gândim cum putem să avem o casă și mai organizată, atât din punct de vedere estetic, cât și din perspectivă practică. Iar eficientizarea energetică este un subiect care, mai ales în ultima perioadă, rămâne de mare actualitate.
Pentru a vă bucura de o casă eficientă, inteligentă, dar și mai modernă și mai conectată, TP-Link vine în întâmpinarea utilizatorilor cu soluții performante, variate, potrivite pentru orice tip de utilizator și pentru orice buzunar. Datorită tehnologiilor inovatoare și a produselor diverse din portofoliul TP-Link, vă puteți bucura de un spațiu de locuit frumos, sigur și care funcționează eficient, reducând facturile la energie. Printre astfel de produse oferite de TP-Link se numără: prizele inteligente, becurile inteligente, benzile LED, camerele de supraveghere, sistemele mesh Deco sau routerele și range extenderele cu cele mai noi tehnologii – care vă pot ajuta să vă bucurați de un ecosistem smart accesibil și de cea mai bună și eficientă conexiune la Internet.
Soluții inteligente și eficiente energetic pentru locuințe smart, cu TP-Link Tapo
Pentru a putea avea o locuință eficientă din punct de vedere energetic, printre primele lucruri către care ar trebui să ne îndreptăm atenția sunt prizele. TP-Link oferă mai multe tipuri de prize inteligente, iar printre acestea se numără modelele Tapo P110 și Tapo P115. Cu ajutorul acestora poți controla dispozitivele conectate prin intermediul telefonului, dar mai ales poți monitoriza consumul de energie și le poți porni și opri automat, lucru care contribuie la obținerea unui consum mai scăzut de energie.
Tot din gama TP-Link Tapo sunt și becurile multicolore și inteligente, Tapo L630, eficiente energetic, cu o temperatură ajustabilă, control vocal și programare posibilă prin intermediul aplicației TP-Link Tapo. Mai mult, cele 16 milioane de nuanțe de care sunt capabile le fac becuri perfecte pentru a crea atmosfera ideală în funcție de activitate. Pentru a contribui și mai mult la conturarea cadrului perfect în locuință, în completarea becurilor inteligente vine și banda LED Tapo L930-5, pe care pot fi setate până la 50 de zone diferite de culoare pentru efecte spectaculoase. De asemenea, adezivul 3M de pe spate permite o montare foarte ușoară, astfel încât banda poate fi amplasată pe diverse suprafețe, de diferite forme, și nu necesită un hub pentru a fi conectate la rețeaua Wi-Fi din locuință.
Tot în perioada primăverii, pe măsură ce vremea începe să fie mai frumoasă, plimbările și ieșirile de weekend devin tot mai frecvente, iar pentru aceste momente și pentru a fi siguri că locuința este în siguranță în permanență, TP-Link propune o serie de camere de supraveghere, printre cele mai noi lansate de companie. Astfel, modelele Tapo C500, Tapo C225 și Tapo C420S2 au diferite funcții și avantaje de care poți beneficia atunci când nu ești acasă. Noul model Tapo C500, spre exemplu, este o cameră de supraveghere pentru exterior cu funcție Pan/Tilt, care dispune de rezoluție 1080p și o rotație de până la 360 grade pe orizontală și 130 grade pe verticală. Cu ajutorul inteligenței artificiale, aceasta poate identifica dacă în cadru se află oameni, animale, mașini sau alte obiecte și te poate notifica în diferite situații, precum atunci când vine curierul.
Pentru interior, TP-Link recomandă modelul Tapo C225, care dispune, de asemenea, de funcția Pan/Tilt și detectare prin intermediul inteligenței artificiale, dar care vine și cu funcția Night Vision cu infraroșu pentru a putea supraveghea casa și pe timpul nopții. Aceasta poate detecta mișcare și poate porni o alarmă, folosindu-se de difuzorul integrat și de lumini pentru a speria musafirii nedoriți.
Nu în ultimul rând, modelul Tapo C420S2 este un sistem dual de supraveghere cu acumulatori incluși în pachet, care vine cu rezoluție 2K și până la 180 de zile de funcționare în baza bateriilor. Beneficiind de aceleași funcții ca și modelele de mai sus, este o soluție ideală pentru supravegherea locuinței atunci când lipsiți de acasă, mai ales că dispune și de protecție IP65, fiind rezistentă la praf și umiditate, și de funcția two-way audio, care permite comunicarea cu cei aflați lângă cameră, direct prin aplicația Tapo, mulțumită difuzorului și microfonului integrate.
Conexiuni eficiente la Internet și acoperire Wi-Fi extinsă
O conexiune bună la internet este fără îndoială unul dintre cele mai importante lucruri în casele oamenilor moderni de pretutindeni. Gaming, streaming, vizionare de filme și seriale, navigare online fără probleme, toate sunt experiențe de care utilizatorii vor să se bucure fără a avea întreruperi sau neplăceri, iar toate acestea pot fi obținute cu echipamentul potrivit.
Mai mult, pentru locuințe care au suprafețe foarte mari, fie că vorbim de apartamente sau case, un alt aspect foarte important pentru experiența de utilizare este acoperirea rețelei de Internet. Cea mai bună soluție oferită de TP-Link pentru o experiență fără probleme într-o astfel de situație este reprezentată de sistemele mesh Deco de la TP-Link, cum ar fi modelele Deco X50 (3-pack) și Deco S7 (2-pack).
Aceste modele vin cu 2 sau 3 unități individuale care pot fi plasate în zone diferite, pentru o acoperire mai extinsă. Deco X50 oferă o acoperire wireless de până la 600mp (varianta 3-pack), fără întreruperi și unitățile sunt compatibile cu standardul Wi-Fi 6, oferind viteze cumulate de până la 3 Gbps și 3 porturi Gigabit pentru suficientă conectivitate pe fir. Este o soluție ideală pentru cei cu locuințe mari, care vor să beneficieze de cea mai bună conexiune indiferent de unde s-ar afla în casă. Pe de altă parte, modelul Deco S7 vine cu o arie de acoperire de până la 360mp (varianta 2 pack) și tot 3 porturi Gigabit pentru o conexiune stabilă și rapidă prin cablu. De asemenea, la fel ca și modelul Deco X50, datorită tehnologiei Mesh, toate unitățile Deco lucrează împreună pentru a forma o rețea Wi-Fi unificată în care dispozitivele se vor conecta automat la cea mai apropiată unitate pentru o experiență incomparabilă atunci când vă deplasați prin casă.
Nu în ultimul rând, ambele modele dispun de instalare ușoară prin intermediul aplicației Deco și de control parental pentru blocarea site-urilor sau a conținutului nepotrivit și limitarea timpului petrecut online.
Pentru cei care nu au neapărat nevoie de un sistem mesh cu o arie de acoperire atât de mare, există soluții individuale sub forma routerelor TP-Link cu Wi-Fi 6, din gama Archer, precum modelele Archer AX73, Archer A53, Archer AX23 și unul dintre cele mai noi modele, Archer AX95. Toate acestea asigură o conexiune sigură, puternică și stabilă care să răspundă tuturor nevoilor utilizatorilor. Tehnologii precum OFDMA cresc capacitatea de 4 ori pentru a permite transmisii simultane către mai multe dispozitive, chiar până la 200 în cazul modelului Archer AX73, Beamforming și antenele speciale se asigură că întreaga suprafață a locuinței dispune de cea mai bună conexiune, iar viteza oferită de standardul Wi-Fi 6 este incomparabilă, oferind cea mai bună experiență de utilizare.
Bineînțeles, toate acestea beneficiază de securitate sporită și protecție pentru rețea și date prin soluția TP-Link HomeShield și datorită celui mai recent protocol de securitate, WPA3. Pentru eficientizarea consumului de energie, modele precum AX53 sunt perfecte pentru că dispun de funcția Target Wake Time, care permite dispozitivelor să comunice mai mult și să folosească mai puțină energie în același timp.
Nu în ultimul rând, dispozitive adeseori foarte utile pentru utilizatori sunt range extenderele TP-Link, cum ar fi modelele RE705X, RE500X și RE300. Toate acestea dispun de tehnologia OneMesh pentru a putea forma o rețea mesh atunci când sunt conectate la routere TP-Link ce dispun de această tehnologie pentru o acoperire fără întreruperi. Folosind luminile inteligente de pe dispozitive, poți afla care este cel mai potrivit loc pentru montarea acestuia, iar modelele RE705X și RE500X sunt compatibile Wi-Fi 6 și dispun de porturi Gigabit pentru o conexiune stabilă prin cablu, ideală pentru televizoare smart, console sau PC-uri.
Toate echipamentele de mai sus pot fi integrate armonios într-o locuință care să devină mai modernă, mai sigură, mai eficientă și mai organizată. Astfel, utilizatorii pot avea o casă smart și performantă în care pot naviga liniștiți pe Internet, pot viziona filmele și serialele preferate, fiind și siguri de faptul că datele și familia lor sunt în siguranță.
###
Despre TP-Link
Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței, IDC, TP-Link este liderul* pieței de echipamente WLAN, cu distribuție în peste 170 de țări și regiuni, servind peste 1.7 miliarde de clienți din întreaga lume.
Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitează www.tp-link.com/ro sau urmărește-ne pe:
- Facebook: facebook.com/TPLinkRomania
- Instagram:instagram.com/tplinkromania/
- TikTok:tiktok.com/@tplink_romania
- YouTube:youtube.com/TPLinkRomania
- LinkedIn: linkedin.com/company/tp-link-romania
*Potrivit raportului IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker, Q2, 2022.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
A-Z NEWS
MEDICAMENTUL EMPAGLIFLOZIN ESTE COMPENSAT 100% PENTRU TRATAMENTUL PACIENȚILOR CU INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ CRONICĂ CU FRACȚIE DE EJECȚIE REDUSĂ

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au publicat modificarea anexei nr. 2 a ordinului nr. 564/499/2021 privind aprobarea protocolului terapeutic al DCI Insuficiență Cardiacă Cronică Cu Fracție De Ejecție Redusă
București, 22 Martie 2023 – Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au emis, joi, 16 Martie, documentul care detaliază protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 26 cod A10BK01-03: DCI Insuficiență Cardiacă Cronică Cu Fracție De Ejecție Redusă. Conform documentului, inhibitorul co-transportorului 2 de sodiu-glucoză (SGLT2) Empagliflozin, cu denumirea comercială Jardiance, este compensat 100% pentru tratamentul pacienților adulți și simptomatici cu insuficiență cardiacă cronică cu fracție de ejecție redusă din România. Doza recomandată de empagliflozin este de 10 mg, administrată o dată pe zi pe cale orală, în orice moment al zilei, cu sau fără alimente. Tratamentul este cronic, iar prescrierea se face de către medicii specialiști de cardiologie și medicină internă. Continuarea tratamentului poate fi facută și de către medicii de familie, pe durata prevazută în scrisoarea medicală.(i)
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, insuficienţa cardiacă reprezintă o preocupare majoră și principala cauză a decesului și a dizabilității, cu o incidenţă în continuă creştere (ii). Insuficienţa cardiacă este o afecţiune progresivă, un sindrom clinic având cauze multiple şi care are ca manifestări fenotipice insuficienţa cardiacă cu fracţie de ejecţie redusă, insuficienţa cardiacă cu fracţie de ejecţie moderat redusă şi insuficienţa cardiacă cu fracţie de ejecţie prezervată.
Insuficiența cardiacă apare atunci când mușchiul inimii nu se contractă în mod eficient și inima pompează în organism mai puțin sânge comparativ cu o inimă care funcționează normal. Principalii factori de risc ai bolilor de inimă sunt alimentația nesănătoasă, inactivitatea fizică, consumul de tutun și consumul dăunător de alcool. Efectele factorilor comportamentali de risc care pot apărea la indivizi sunt creșterea tensiunii arteriale, creșterea glicemiei, creșterea lipidelor din sânge și obezitatea. (iii)
În cazul diagnosticării bolii, obiectivele intervenţiilor terapeutice sunt: atenuarea simptomatologiei, limitarea progresiei bolii, reducerea spitalizărilor, prelungirea vieții și îmbunătățirea calităţii acesteia. Datorită avansului inovației și tehnologiei, noile clase terapeutice cu indicație în insuficiența cardiacă cronică scad numărul de spitalizări din cauza insuficienței cardiace și cresc semnificativ supraviețuirea pacienților care suferă de această afecțiune, schemele de tratament bazate pe studii clinice de înaltă calitate propunând strategii individuale optimizate.
Un studiu recent făcut în România arată cât de grave sunt consecințele insuficienței cardiace, atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical. Rata de mortalitate standardizată din cauza insuficienței cardiace cronice (IC) estimată pentru România (40/100.000 persoane) este de două ori mai mare decât în alte state din Uniunea Europeană. Se estimează că 4.7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă (circa 560.000 de pacienți). La fiecare oră apar, în medie, 5 cazuri noi de insuficiență cardiacă (circa 45.000 cazuri noi/an). Dr. Ovidiu Chioncel, şef de secţie în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu”, avertizează că „una din trei persoane moare sau se reinternează în anul următor ultimei spitalizări. 7,4% dintre pacienții cu insuficienţă cardiacă mor în spital. 9 din 10 pacienți nu știu că suferă de insuficiență cardiacă„.(iv)
Compania farmaceutică Boehringer Ingelheim abordează nevoile medicale neacoperite ale pacienților cu afecțiuni din spectru bolilor cardio-reno-metabolice, oferind tratamente inovatoare care îmbunătățesc îngrijirea pacienților care suferă de o serie de afecțiuni cardiovasculare, printre care și insuficiența cardiacă. Dezvoltarea tratamentelor inovatoare se află în centrul activității companiei, iar misiunea principală constă în crearea unor terapii revoluționare, care impactează pozitiv viețile pacienților și ale famiilor acestora.
Empagliflozin este un inhibitor al co-transportorului 2 de sodiu-glucoză (iSGLT2) cu administrare orală, o dată pe zi, cu selectivitate înaltă, care potrivit studiilor clinice EMPEROR-Reduced (EMPagliflozin outcomE tRial in patients with chrOnic heaRt failure with REDUCED ejection fraction – Studiul clinic privind rezultatele cu empagliflozin la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică și fracție de ejecție redusă), a redus un obiectiv primar compozit de deces cardiovascular și spitalizări pentru insuficiența cardiacă, încetinind semnificativ deteriorarea funcției renale. Cu denumirea comercială Jardiance, Empagliflozin este primul tratament aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) care a demonstrat reducerea riscului de spitalizare sau deces cardiovascular pentru insuficiență cardiacă cronică pe intreg spectrul de fracții de ejecțieîn diferite stadii de evoluție a acestei boli.
Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 26 cod A10BK01-03 recomandă acest tratament ca terapie de bază la pacienții cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă, ca terapie combinată cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau un inhibitor al receptorilor angiotensinei (ARB) sau un inhibitor al receptorilor angiotensinei combinat cu un inhibitor al neprilizinei (ARNI) sau un beta (1)-blocant sau un antagonist al receptorilor mineralocorticoizi (MRA). Protocolul detaliază schemele terapeutice și criteriile pentru includerea pacienților adulți și simptomatici în tratament și asigură accesul populației la terapie, în condiții de eficiență și sustenabilitate financiară.
„Accesul pacienţilor la cele mai bune și inovatoare soluții terapeutice este obiectivul nostru principal. De aceea, vrem să ne asigurăm că atunci când avem astfel de tratamente inovatoare disponibile, ele pot ajunge rapid și la pacienţi, iar publicarea protocolului oficial de compensare a Jardiance (Empagliflozin) reprezintă un pas extrem de important în prelungirea și îmbunătățirea calității vieții pacienților din România care trăiesc cu ICFEr.”, a afirmat Jan Hendrik Sitz, General Manager al sucursalei Boehringer Ingelheim România.
Despre insuficiența cardiacă
Insuficiența cardiacă este o afecțiune progresivă, debilitantă și cu potențial letal care apare atunci când inima nu poate asigura o circulație adecvată pentru a îndeplini necesitățile de sânge oxigenat ale organismului sau, pentru a realiza acest lucru, necesită un volum crescut de sânge, ceea ce duce la acumularea de lichid (congestie) în plămâni și țesuturile periferice. Este o afecțiune extrem de răspândită, care afectează mai mult de 60 de milioane de persoane la nivel global, număr care este preconizat să crească pe măsura îmbătrânirii populației (v).
Despre Boehringer Ingelheim
Dezvoltarea unor medicamente noi se află în centrul activității noastre. Fiind o companie farmaceutică de top la nivel mondial, cu activitatea concentrată pe cercetare, creăm valoare prin inovație, în domenii medicale cu nevoi neacoperite. Fondată în 1885 ca o companie de familie, Boehringer Ingelheim are planuri de dezvoltare pe termen lung. Aproximativ 52.000 de angajați din peste 130 de țări își aduc contribuția în fiecare zi, în cele trei domenii de activitate: Medicină Umană, Medicina Animalelor și Producție Biofarmaceutică cu Contract.
References
i Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 216 bis/16.III.2023, Anexa nr. 2, Poziția 26, Protocol A10BK01-03.
ii Cardiovascular Disease. Disponibil pe Organizația Mondială a Sănătății la: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/cardiovascular-diseases-(cvds). Accesat Martie 2023.
iii American Heart Association. Types of Heart Failure. Disponibil la: https://www.heart.org/en/health-topics/heart- failure/what-is-heart-failure/types-of-heart-failure. Accesat: Martie 2023.
ivComunicat SRC: În spitalele din România, în fiecare oră moare un pacient cu insuficiență cardiacă, disponibil la: https://www.cardioportal.ro/comunicat-src-in-spitalele-din-romania-in-fiecare-ora-moare-un-pacient-cu-insuficienta-cardiaca/. Accesat: Martie 2023.
v American Heart Association. Types of Heart Failure. Disponibil la: https://www.heart.org/en/health-topics/heart- failure/what-is-heart-failure/types-of-heart-failure. Accesat: Martie 2023.
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare

Sună a hit! Luis Gabriel, fascinat de “Dulceața buzelor”

Philips anunță noul monitor portabil 16B1P3302D

Primăvara vine cu soluții TP-Link: Cum să ai o locuință smart, sigură, conectată la Internet stabil și eficientă din punct de vedere energetic

MEDICAMENTUL EMPAGLIFLOZIN ESTE COMPENSAT 100% PENTRU TRATAMENTUL PACIENȚILOR CU INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ CRONICĂ CU FRACȚIE DE EJECȚIE REDUSĂ

Anca Alungulesei integrează HIPNOTERAPIA în Psiho-Dietă

Noile PC-uri HP Fortis, instrumente de business și educație într-o lume digitală

ACCESORIILE DEDICATE ZILEI INTERNAȚIONALE A FEMEII SUNT ACUM DISPONIBILE ÎN EA SPORTS™ FIFA 23

Top 10 cei mai frumoși trandafiri franțuzești

Competiția arhitecților, ilustratorilor, fotografilor și pictorilor, la Romanian Creative Week

Anca Alungulesei integrează HIPNOTERAPIA în Psiho-Dietă

Sună a hit! Luis Gabriel, fascinat de “Dulceața buzelor”

Luis Gabriel lansează “Amnezie”! Artistul a încercat un nou stil muzical și se pare că i-a ieșit de minune!

Misha Miller este revelația muzicii dance internaționale

Luis Gabriel dă lovitura din nou cu „Florile Mele (Răspuns)”

La Mulţi Ani 2023!
Trending
-
SANATATEo zi ago
Anca Alungulesei integrează HIPNOTERAPIA în Psiho-Dietă
-
A-Z NEWS5 zile ago
Achizițiile sociale și de mediu devin o prioritate în strategiile de dezvoltare ale companiilor
-
CASA SI GRADINA6 zile ago
Cum afectează calitatea semințelor de floarea soarelui sănătatea recoltei
-
A-Z NEWS6 zile ago
Noul mouse mat Razer Atlas, fabricat din sticlă securizată, oferă o nouă dimensiune a preciziei
-
A-Z NEWS6 zile ago
TikTok lansează o modalitate de resetare a feed-ului For You și actualizează sistemul de recomandări