Connect with us

Timp Liber

Povestea unui tânăr antreprenor de succes din România. A pornit o afacere de la 0 şi a ridicat-o la milioane de euro

Published

on

La doar 20 de ani, când mulți tineri de vârstă lui incă se gândeau pe ce drum o să o apuce în viată, Daniel Henegariu punea bazele unei afaceri în mediul online, iar în prezent generează venituri de aproape 2,5 milioane de euro. 

 

Tanărul antreprenor a descoperit oportunităti uriașe în mediul virtual, când multă lume era sceptică în privință securitătii online-ului, a crezut foarte mult în puterea Internetului de a vinde produse, iar magazinele sale online, autolux.ro și maniamall.ro, se află, la oră actuală, în topul celor mai profitabile site-uri din România.

 

“Multi prieteni nu au crezut în acest tip de afacere. Au motivat cu faptul că sunt mult prea tânăr, nu am experientă, nu am resurse financiare pentru a deschide o afacere, iar pe aceea vreme puțini credeau în vânzările online. Îmi amintesc cum multă lume întreba mirată: “Cine comandă de pe Internet?”. Am crescut treptat, prin mii de ore de muncă și nopți nedormite, îmi veneau ideei noi pe care le aplicăm și aveau succes. Era mult mai comod pentru oameni să cumpere piese de pe un magazin online decât dintr-un magazin fizic, deoarece piese oricum trebuiau făcute pe comandă, și îl scuteam pe client de un drum inutil. Başca faptul că erau mai ieftine din online, deoarece nu plăteam spaţiu de depozitare sau alte cheltuieli specifice unui magazin fizic. La vremea respectivă, și din punct de vedere al promovării era mult mai simplu ca acum, deoarece doar câteva site-uri de anunțuri aveau trafic și nu aveai nevoie de site-ul propriu. După ce site-ul autolux.ro a devenit unul de succes, datorită cererilor și din alte domenii, am fondat maniamall.ro, unde am început să vând și alte tipuri de produse. Prinsesem mecanismul, aveam toată experiența necesară pentru a vinde online, iar la al doilea site mi-a fost mult mai ușor să vând. Pot să spun că vânzările se dublează anual deoarece lucrăm intens la dezvoltare și programare, iar în fiecare lună dezvoltăm noi programe care ne ajută să evoluam”, spune antreprenorul Daniel Henegariu, acum la vârstă de doar 27 de ani.

 

“Ca o afacere să meargă mulți ani, trebuie să ții pasul cu evolutia” 

În opinia tanărului antreprenor, succesul unei afaceri pe termen lung stă în disponibilitatea omului de afaceri de a ține pasul cu evoluția. “Si când am început eu business-ul, exista concurentă, însă majoritatea a dispărut de pe piată deoarece nu a ținut pasul cu evoluția. Aici este întreg succesul în afaceri! Ești sau nu dispus să îți vezi afacerea înfloritoare și peste 20 de ani? Sau te rezumi doar la a câștiga mult pe termen scurt? Dacă vrei să îți construiești o carieră în afaceri – nu o speculă, ci o carieră în adevăratul sens al cuvântului – trebuie să citești mult, trebuie mereu să fii la curent cu trendul, atât al afacerilor tale, cât mai ales din domeniul marketingului. Acum Facebook și Google aduc trafic, pe care îl convertesc destul de rapid în clienți fideli, dar ziua de mâine nu știm ce o să ne rezerve. Sunt abonat la multe site-uri de specialitate străine și primesc sistematic informații despre inovațiile în domeniu; asta pentru că îmi doresc să fiu mereu printre primii din România care vin cu acea idee nouă, revolutionară”, declară Daniel Henegariu, fondatorul magazinelor online autolux.ro și maniamall.ro.

 

E-commerce-ul a trecut în epocă Web 3.0 

Comerțul online a ajuns la un grad al automatizărilor parcă ireal dacă ne raportăm la tehnicile de vânzare din deceniile trecute, iar acest lucru este facilitat și de evoluția Internetului la Web 3.0. “Noul stadiu de evoluție al Internetului selectează informațiile după tendințele de consum ale potențialilor clienți, deoarece în toată epocă Web 2.0 (Social Media), Internetul a construit un profil complex despre utilizatori lui, iar în prezent îl valorifică prin promovare targetată. Astfel, inclusiv magazinele pe care le-am creat se bazează pe oferirea unui “meniu” cu produsele care se află cel mai aproape de gustul consumatorului. Mai multe decât atât, în ceea ce privește precomandă și comandă, am gândit un sistem complex de automatizare, care cuprinde: generare de awb-uri – serviciu online de gestionare a expedițiilor, un call center prin voice over IP, program de listare a comenzilor, program de actualizare automată a produselor, soft-uri de verificare a stocurilor, automatizarea facturilor și a garanțiilor, confirmarea comenzilor cu roboți telefonice etc”, conchide antreprenorul.

 

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Timp Liber

Scapa de grija colivei pentru inmormantare comandand-o online

Published

on

Pentru multi dintre voi sunt o multime de lucruri pentru care sa va faceti griji. De fapt grijile sunt prezente in viata noastra in fiecare moment, chiar daca noi nu ne dorim acest lucru. Insa cele mai mari griji apar atunci cand trebuie sa te ocupi de o inmormantare, iar tu nu stii de unde sa incepi. Nu stii care sunt pasii necesari pentru astfel de lucruri si nici nu ai la cine sa apelezi pentru a rezolva o situatie ca aceasta. Insa ori de cate ori exista probleme la toate acestea veti gasi solutia potrivita daca aveti rabdare si suficienta stare pentru a va documenta cu privire la solutionarea problemelor.

Dar exista si situatii in care trebuie sa faci rost de o coliva pentru un parastas sau pentru o inmormantare. Din pacate suntem nevoiti sa trecem si prin astfel de situatii, caci realitatea in care traim poate fi destul de cruda. Dar daca nu gasesti pe nimeni care sa-ti pregateasca o coliva online ai putea apela fara nici un fel de probleme la site-urile de specialitate, care va pot oferi astfel de produse alimentare. Indiferent de ceea ce vor spune apropiatii sau persoanele din jur voi trebuie sa constientizati faptul ca aveti nevoie de ajutor si bineinteles sa va puteti rezolva problema. Si cum aceasta solutie este cea mai simpla si in acelasi timp cea mai buna nu trebuie sa va faceti prea multe griji.

Avand in vedere ca este mult mai usor sa dai o comanda de coliva in loc sa te ocupi sa inveti toti pasii pentru realizarea acesteia. Si asta nu pentru ca am devenit niste persoane foarte comode, ci pentru simplul fapt ca nu de foarte multe ori dispunem de timp liber pentru a invata toate lucrurile acestea. Lucruri  care in trecut au fost transmise din generatie in generatie. Iar pentru toate aceste lucruri nu este intocmai vina noastra, ci mai bine spus graba in care traim ne-a facut sa fim astfel de persoane grabite.

Si cum de obicei se spune ca graba strica treaba ar trebui sa aveti in vedere si aceste mici aspecte ce uneori ne pot da viata peste cap. Dar daca veti apela la aceasta metoda foarte simpla cu siguranta veti avea parte de cele mai bune rezultate. Si doar asa veti avea suficient timp si pentru voi. Iar la toate aceste lucruri ar mai trebui sa mai adaugam si faptul ca nu mai consumam atat de multa energie, ca in cazul in care te-ai ocupa de unul singur de aceasta activitate.

Si pana la urma nu este ceva foarte grav, caci in mare parte lucrurile acestea se pot rezolva si de la sine. Si cand spun de la sine ma refer la faptul ca este mult mai usor sa comanzi acest produs decat sa te zbati de unul singur sa o prepari. In plus vei avea certitudinea ca toate lucrurile si produsele de care ai nevoie sunt la indemana ta la momentul potrivit. Stim foarte bine ca ne dorim sa avem parte de lucruri bune, chiar daca senzatia este una dintre cele mai ciudate. Viata ne-a demonstrat ca pe parcursul ei se poate intampla orice, in special acele evenimente pe care nu le dorim si nu ni le-am dorit niciodata.

Continue Reading

Timp Liber

ZAREA 7 Stele, istoria ce merită povestită

Published

on

De o culoare ambră aurie, ZAREA 7 Stele este o băutură echilibrată cu un gust delicat, dar complex, cu finish prelungit, ce captează atenţia celor mai exigenţi cunoscători.

ZAREA 7 Stele este licoarea creată de un producător cu un secol de tradiţie şi cu o istorie ce poate fi oricând subiectul unei conversaţii spumoase între prieteni. Povestea acestei băuturi pe bază de distilat de vin învechit în butoaie de stejar este foarte interesantă. În anii ’50 cele mai nobile băuturi se realizau la secţia ZAREA 5, secţia de „Coniacuri de calitate superioară” în care adevăraţi maeştri ai gustului înfrăţeau distilatul, alcoolul şi maceratele naturale, desăvârşindu-şi talentele în arta băuturilor distilate. Zarea, Dunărea şi Tomis sunt doar câteva dintre brandurile realizate în crama ZAREA, branduri medaliate în cadrul competiţiilor internaţionale.

Tradiţia de producător de băuturi spirtoase de înaltă calitate este recunoscută şi azi, când consumatorii români au votat  ZAREA ca fiind Nr.1 în ceea ce privește Calitatea în categoria Băuturilor Spirtoase conform studiului de piața QUDAL – QUality meDAL realizat de ICERTIAS în România (www.icertias.com)

ZAREA 7 Stele este o băutură românească cu tradiţie, fină şi sofisticată. Această experienţă a gustului şi a mirosului e ideală pentru a fi împărtăşită cu prietenii la masa de sărbători, alături de poveşti despre alte vremuri sau veşti proaspete despre ultimele realizări.

ZAREA 7 Stele se găseşte într-o sticlă cu prezentare premium, în litraje de 0,5L, 0,7L sau într-o cutie elegantă, gata pentru a fi oferită cadou, ZAREA Connaisseur cu 2 pahare elegante.

Continue Reading

Timp Liber

Crearea de noi locuri de joaca pentru copii

Published

on

Anul 2018 a fost un an in care sucevenii au dus la bun sfarsit un proiect la care au visat de ani de zile. Proiectul intitulat “Crearea locurilor de joaca pentru copii”, avea ca obiectiv principal, dupa cum reiese si din titlu, crearea unor noi spatii de joaca pentru copii si amenajarea acestora .

Proiectul a pornit de la dorinta de a solutiona pe cat posibil problema cu care se confrunta cetatenii orasului, din pricina faptului ca nu sunt locuri special amenajate pentru copii. In special spatii unde acestia pot sa isi dezvolte cultura generala, sa petreca timpul liber facand diferite activitati recreative, cu scop educational, distractive unde pot sa isi dezvolte creativitatea, imaginatia si simtul petrecerii timpului liber in cadrul spatiilor verzi , nu doar in fata calculatorului.

Aceasta investitie a fost demarata in urma cu 10 ani, prin transferarea de la Guvern a unei suprafete de 7 hectare, din care un hectar luciu de apa – doua iazuri. Si iata ca , desi initial, inaugurarea era programata pentru data de 1 Mai, termenul a fost devansat, astazi sucevenii dispun de numeroase spatii verzi amenajate cu gazon, plante si arbusti ornamentali, de acces gratuit la o multime de facilitati – locuri de joaca pentru copii, terenuri de minigolf, terenuri de sport, un foisor muzical, un debarcader cu barci si hidrobiciclete, o fantana arteziana, cladiri administrative si o cafenea.

Prin intermediul acestui proiect, s-a dorit acordarea unei maini de ajutor atat parintilor cat si copiilor in vederea realizarii unui proiect ce presupune amenajari pentru parcuri, deoarece cei mici vor avea unde se juca si desigur, parintii isi vor vedea micutii fericiti.

Partenerii acestui proiect, cunoscand situatia critica din zona in ceea ce priveste locurile de joaca pentru copii au fost dispusi sa ajute la ameliorarea acestei probleme , sau chiar eliminarea acesteia. S-a mizat si pe atractivitatea zonei si nevoia de relaxare a parintilor si a copiilor in spatiile verzi.

Punctele slabe ale realizarii proiectului au fost in primul rand insuficienta spatiilor pentru amenajare, apoi slaba implicare si lipsa de fonduri, avand in vedere faptul ca oamenii, in general, trebuie convinsi ca lipsa acestor locuri reprezinta intradevar o problema si este necesar ajutorul lor pentru a o putea solutiona.

Astfel, pornind de la problema principala, si anume: insuficienta locurilor de joaca pentru copii, s-a mers pe dezvoltarea acesteia, scotand in evidenta totalitatea lucurilor ce dauneaza copiilor si care se rasfrang asupra lor din cauza problemei principale. Astfel, au intrat in discutie:

–           Insuficienta spatiilor disponbile pentru amenajarea de locuri de joaca pentru copii, pornind de la dezvoltarea constructiilor in urma planurilor de urbanizare; aceste actiuni ce aveau ca rezultat petrecerea copiilor mai mult timp in fata calculatorului, ceea ce stim cu totii ca nu este deloc sanatos deoarece afecteaza atentia si de asemenea dezvolta un dezinteres al micutilor pentru activitatile in natura, care, pe langa faptul ca sunt distractive, sunt si sanatoase, aducand numai beneficii.

–           Apoi, s-a constatat un dezinteres din partea unor investitori, care, acaparati de alte probleme sau proiecte, pe care le-au considerat mai importante, considerandu-le totodata si mai profitabile; neluand in considerare problema cu care se confrunta copii si parintii. S-a ajuns astfel la imosibilitatea organizarii unor evenimente cu impact favorabil pentru copii, dar si pentru zona, astfel nu ar mai scade atractivitatea zonei, ceea ce ar putea determina ca familiile tinere sa plece in orase mai mari.

–           Echipa implicata in proiect a constatat ca problema si insuficienta timpului pentru relaxare atat a copiilor cat si a parintilor, a copiilor deoarece majoritatea erau aglomerati cu teme/ sarcini, din cauza cerintelor ridicate din partea cadrelor didactice.

In concluzie, toate acestea conduceau la stres crescut in randul parintilor, afectarea timpului acestora de la cadrul de munca si chiar afectarea calitatii vietii.

In al treilea pas al proiectului, echipa a incercat sa priveasca activitatile si de ce nu, interesele copiilor si chiar ale parintilor, in conditiile in care ar exista acele amenajari locuri de joaca  si spatiile special amenajate pentru asta.

Cu toate ca zona de agrement a fost facuta cu un efort financiar considerabil, partial dintr-un credit si partial de la bugetul local – cheltuielile neeligibile, accesul populatiei la facilitatile create – locuri de joaca, terenurile de mini-golf, terenurile de sport, biciclete, hidrobiciclete, barci etc. – nu este conditionat de plata vreunei taxe.
Curand urmeaza sa fie pus in practica si un al doilea proiect, de dotare a zonei de agrement Tatarasi cu noi facilitati pentru suceveni, cele mai importante fiind cele doua tiroliene, una cu o lungime de 100 de metri, pentru copii sub 12 ani, iar a doua, cu o lungime de 600 de metri, pentru copii de peste 12 ani.

Continue Reading
Advertisement
Frumusete2 săptămâni ago

Salon de infrumusetare. Vezi toate beneficile!

Sanatate2 săptămâni ago

NU mai ține durerea în gât!

Sanatate2 săptămâni ago

Cancerul de colon, cum il tratam!

Timp Liber2 săptămâni ago

Scapa de grija colivei pentru inmormantare comandand-o online

Sanatate3 săptămâni ago

Cobză de răcit? Treci pe natural!

Psiho4 săptămâni ago

Alexandru Pleșea: 8 tehnici de întinerire

Sanatate1 lună ago

Pășește încrezătoate într-o nouă etapă din viață, cu Mastrelle Meno

Frumusete1 lună ago

Gama SantaDerm ParasiteS împotriva păduchilor, o soluție naturală, sigură și eficientă

Timp Liber2 luni ago

ZAREA 7 Stele, istoria ce merită povestită

Sanatate2 luni ago

Victoria Asanache organizeaza primele cursuri de Navigatori de pacienti oncologici din Romania

Frumusete2 luni ago

Luptă împotriva îmbătrânirii tenului cu noua gamă ACM: Duolys

Life Style2 luni ago

Arcca, cel mai mare operator de campusuri private din România, pune la dispoziția studenților peste 2500 de locuri de cazare

Frumusete2 luni ago

Premiera – Onda, prima optiune pentru cei cu grasime localizata!

Life Style2 luni ago

S-a lansat platforma online myorganic.ro

Frumusete2 luni ago

Bucură-te de un păr bogat, sănătos și plin de vitalitate cu Plantur 39

Timp Liber2 luni ago

Crearea de noi locuri de joaca pentru copii

Life Style2 luni ago

De ce sa alegem incaltaminte de calitate?

Antreprenoriat2 luni ago

Cupio, succes 100% românesc pe piața autohtonă de beauty

Antreprenoriat2 luni ago

Importanta echipamentului de protectie in industria alimentara

Sanatate3 luni ago

De ce sa alegi epilarea definitiva?

Trending