Connect with us

Documentar

Premiera TVR 1: Un istoric si un arhitect, ghizi prin „Romania construita”

Published

on

Foto Credit: TVR

Din 7 iunie, pornim în călătorie prin „România construită”. Documentarul, producţie TVR în premieră, prezintă evoluția construcțiilor pe spaţiul teritorial al României de azi. Primul episod – duminică, ora 17.00

 

TVR 1 lansează duminică, 7 iunie, serialul documentar România construită, care urmărește evoluția construcțiilor pe spațiul teritorial al României de azi.

„Am vrut să redau imaginea brută a României de astăzi. Așa este ea după aproape două mii de ani de când se construiește pe acest teritoriu. Nu am căutat „mai binele” sau „mai răul”, ci realitatea așa cum se prezintă, produsă de toți cei care au contribuit la realizarea ei. Am încercat totodată să demonstrăm că tot ceea ce avem bun sau rău își are rădăcinile în istoria noastră și că există mereu o legătură între ceea ce suntem și ceea ce am realizat”, explică Alexandru Munteanu, producătorul şi realizatorul serialului.

Advertisement

 

România construită, serial ale cărui gazde sunt Mihaela Simina, istoric, scriitor și jurnalist, respectiv Toader Popescu, doctor în arhitectură, lector la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, se difuzează la TVR 1 duminica, la ora 17.00.

 

„Am construit întreg serialul cronologic, cu intenţia de a realiza o expunere cât mai riguros științifică a imaginii pe care o are astăzi România construită. Am găsit, așa cum de altfel mă așteptam, un lung șir de contraste, de la diferențele dintre civilizația dacă și cea romană, la occidentalizarea prin turci și ruși”, mărturiseşte realizatorul Alexandru Munteanu.

 

Advertisement

Tot pe principiul contrastelor a ales producătorul și prezentatorii serialului: Toader Popescu este exact opusul Mihaelei Simina. „El este riguros în expunerea sa mereu argumentată, cu detalii tehnice și stilistice, față de Mihaela Simina care, fără a neglija deloc rigoarea, este înclinată mereu către detaliile, poveştile ce întregesc tabloul. Pe parcursul filmărilor, fiecare a preluat din când în când din misiunea celuilalt” (Alexandru Munteanu).

 

Serialul documentar România construită, desfăşurat pe parcursul a 10 episoade, a fost filmat în anii 2018 şi 2019, pornind de la scenariul scris de Alexandru Munteanu, Toader Popescu, Mihaela Simina, comentariul aparţinând ultimilor doi.

„În cifre, am filmat în jur de 60 de zile în deplasare și încă vreo 20 de zile în București. Am făcut în total peste 30.000 km, străbătând țara de la Orșova la Botoșani și de la Satu Mare la Vama Veche” – ne povesteşte realizatorul şi producătorul serialului documentar România construită, pe care telespectatorii îl vor putea vedea la TVR 1 începând cu 7 iunie, duminica, de la ora 17.00.

 

Advertisement

Ce vedem în cele 10 episoade ale serialului documentar România construită

 

Dacă primul episod al serialului documentar – Începutul – se întinde cronologic de la descrierea cetății Sarmizegetusa Regia până la descălecat, al doilea episod – Devenirea – este, din punct de vedere vizual, dedicat aproape în exclusivitate arhitecturii religioase de la noi. Continuăm apoi, în episodul 3 – Între imperii, cu evoluția Țărilor Române, dependentă de cele trei mari imperii care ne înconjurau, şi cu trecerea Principatelor Române de la dominația otomană, presărată cu intervenții rusești, la independență, în episodul 4 – Statul. Episodul 5 – Regatul – este dedicat uneia dintre cele mai înfloritoare perioade ale României, marcată de momente decisive: venirea în țară a lui Carol, independența și ulterior înscăunarea sa ca rege întemeietor de dinastie. Despre importanţa momentului Unirii de la 1 decembrie 1918, care a însemnat, în planul dezvoltării țării, o multitudine de provocări, vom afla în episodul 6 – Iluzia, pentru ca în episodul 7 – Noua ordine – să ne lăsăm conduşi prin noua societate care se clădea în tot răsăritul Europei la finalul celui de Al Doilea Război Mondial. Este schimbarea cea mai violentă, noul regim, fără nicio legătură cu trecutul, legitimându-se prin distrugerea a tot ceea ce clădise cel vechi. Viața socială în era comunistă, tot mai dependentă de stat, este subiectul episodului 8 – La comun. Despre isteria proiectelor-gigant, politica centralistă inclusiv în modul în care sunt construite orașele, modernizate drumurile, vedem mai multe în episodul 9 – Marile proiecte. Iar la final, în episodul 10 – Un nou început – realizatorii ne prezintă societatea românească într-o nouă perioadă, cea de după decembrie 1989.

 

România construită – Episodul 1 – Începutul – TVR 1, duminică, 7 iunie, ora 17.00

Advertisement

 

Acest prim episod ne introduce în tonul în care se va desfășura serialul pe durata celor 10 episoade. Ca perioadă istorică, el se întinde de la descrierea cetății Sarmizegetusa Regia la descălecat. Vedem așadar principalele evenimente ale acestor douăsprezece secole: cucerirea romană, migrațiile, creștinarea, închegarea primelor familii nobiliare românești și descălecatul. Locurile în care echipa filmează sunt diverse, de la cele arhicunoscute precum Sarmizegetusa ori Histria, până la cele mai puțin frecventate, precum urmele podului lui Constantin de la Sucidava ori ruinele primelor biserici maramureșene. Iată, în detaliu, locurile şi poveştile locurilor pe care le vom vedea în primul episod: Sarmizegetusa Regia, Drobeta Turnu Severin, Piatra Craivii, Alba Iulia, Adamclisi, Histria, Sucidava, Densuș, Colț, Bogdan Vodă, Rădăuți.

 

Advertisement
top-shop.ro%20
Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Trending