Connect with us

Psiho

Psihologul Laura Maria Cojocaru: „Controlul exagerat asupra vieţii noastre ne epuizează fizic şi psihic”

Published

on

Atunci când ne naștem suntem liberi: liberi să trăim, liberi să iubim, liberi să facem alegeri, liberi să ne bucurăm de viață. Creștem și începem să învățăm că trebuie” să mulțumim pe cineva, să corespundem, să ne încadrăm, să ne conformăm pentru a fi acceptati, iubiți, bucuroși de viață. Pentru că tot ceea ce ne dorim este afecțiune și siguranța, suntem dispuşi să renunţăm la noi înşine, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, şi să devenim ceea ce vor alţii doar pentru a dispune de cele două resurse.

 

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, o accentuare a controlului asupra vieţii noastre, aspect care coincide cu renunţarea la sinele nostru, nu ne poate aduce decât suferinţă, deoarece afecţiunea şi siguranţa sunt deja resurse care fac parte din viaţa noastră. “Credem că afecţiunea şi siguranţa sunt resurse exterioare, dar ele fac parte din cel mai ascuns şi intim loc ale fiinţei noastre. Paradoxal, crezând că dacă renunţăm la controlul asupra sinelui nostru doar pentru a deveni ceea ce doresc alţii să devenim, vom renunţa şi la afecţiune şi siguranţă. Greşit! De ce? Pentru că aceste două resurse fac parte din sinele nostru încă de când suntem în pântecul mamei. Aşa-zisa libertate de care credem că ne vom bucura dacă ne mulăm personalitatea conform dorinţelor celorlalţi este, în fapt, cea mai elaborată formă de captivitate în care avem nenorocul de a intra”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

Specialistul afirmă că putem analiza ca exemplu deja utilizat ca studiu de reacție psiho-emoțională de către mulți psihologi și traineri, un obicei întâlnit în junglele din Africa: “pentru a captura maimuţele din Africa rapid şi în siguranţă, cu scopul de a fi duse la grădinile zoologice, oamenii folosesc nişte vase lungi, cu gâtul îngust şi destul de grele în care pun o mână de nuci sau fructe. Vasul este lăsat pe jos în junglă, iar maimuța, atrasă de mirosul fructelor și al nucilor, vine la el, bagă mâna în vas, apucă hrana și strânge mâna pe ea. Maimuța are de ales, să dea drumul mâinii de pe fructe și să fie liberă, sau să insiste să ia ce este în vas. Și alege să vrea fructele cu orice preț! Vasul respectiv are deschiderea suficientă pentru a strecura mâna, dar prea mică pentru a a strecura pumnul, în plus este și greu și nu poate fi transportat departe, astfel încât maimuța este prinsă. Acelaşi comportament a fost descoperit şi la oameni, care ţin atât de mult la unele credinţe sau obişnuinţe dăunătoare, încât sunt dispuşi să renunţe la libertate şi fericire în detrimentul controlului. Diferenţa între oameni şi maimuţe este că nouă nu ne pune nimeni o capcană reală, ci alegem să ne construim singuri propriile capcane interioare prin modul nostru de gândire. Cum? Prin reptarea până la obsesie a următoarelor clişee: ”nu pot face acest lucru pentru că …” , ”nu schimb acest aspect pentru că …”, ” nu accept alte păreri pentru că …”, etc. Alegem de fapt să rămânem cu ”pumnul strâns” pe ”fructele” din capcana minții noastre, în timp ce ”jungla” este plină de resurse și ne putem bucura de viață fiind liberi”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

În opinia sa, nevoia de control apare din cauza a trei lucruri esenţiale:

1.    Din frică. Oamenii experimentează totul felul de temeri în decursul vieţii, dar dintre cele mai frecvente numărăm: frica de a pierde, frica de a nu corespunde, frica de a nu se considera suficient de bun, capabil, inteligent, frumos, frica de a pierde simpatia, afecţiunea, siguranţa sau frica de suferinţă. Frica este un proces natural, care izvorăşte din instinctul nostru de supravieţuire, deci are rolul de a ne proteja, însă dacă acest instinct este activat constant, chiar şi atunci când nu există un pericol real, el poate deveni dăunător pentru noi.

2.    Din nevoia de a înţelege lucrurile. Câteodată suntem atât de obsedaţi de a înţelege orice se întâmplă în jurul nostru, încât ne pierdem timpul şi energiile în direcţii mult prea solicitante pentru noi. Raţionalizăm atât de mult detalii nesemnificative, încât renunţăm practic la controlul asupra sinelui. Există lucruri care se raţionalizează şi lucruri care se simt, iar noi avem tendinţa de a face confuzii majore între a simţi pur şi simplu şi a raţionaliza acel sentiment.

3.    Dintr-un model parental defectuos. Dacă am avut, în familie, un părinte care avea o tendinţă exagerată de control, atunci vom dezvolta şi noi această tendinţă, pe care o vom transmite mai departe şi copiilor noştri. Acest cerc vicios poate fi întrerupt cu ajutorul unui psiholog sau al unui specialist în programare neuro-lingvistică de exemplu, prin aplicarea unei serii de tehnici terapeutice menite schimbării și detașării de această tendință.

“Avem senzația iluzorie că, dacă ținem sub control modul în care arătam, ne prezentăm, jucăm niște roluri față de ceilalți, vom putea păstra totul intact în viețiile noastre. Din contră! Cu cât ne agățam mai mult de aceste aspecte, cu atât devenim captivi siguri în capcana propriilor raționamente sau a friciilor noastre. Pe de altă parte, cu cât renunțăm la a controla aspectele vieții noastre, cu atât ne rămâne mai mult timp, mai multă energie și mai multă atenție pentru a ne bucura pur și simplu de viață. Deci, tocmai atunci când renunțăm la control, putem trăi un control real și benefic asupra vieții noastre”, conchide psihologul şi trainerul NLP Laura Maria Cojocaru.

 

Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociației ”Generația Iubire”, este psihoterapeut şi trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 6 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare şi psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu şi familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică și terapii florale Bach. De peste 7 ani ghidează oamenii, atât în ședințe individuale, cât și de grup, și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Psiho

Alexandru Pleșea: 8 tehnici de întinerire

Published

on

Corpul nostru, ca și toate celelalte plante și animale din jur, are o viață determinată de condițiile vremii unde se naște: soare, mâncare, aer – la animale și plante, iar la om, în plus, de gânduri și trăiri.

Potrivit psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, diferența dintre noi și faună și floră stă în ceea ce facem cu ce avem, în disponibilitatea noastră de decizie asupra consumului intern de energie.

“Acumulatorii noștri se încarcă și descarcă cât e ziua și noaptea de lungă. Cel mai rapid se descarcă prin gânduri și emoții negative, iar cel mai rapid se încarcă prin hrană mentală și emoțională cu recunoștința pentru tot ce este în jur. Mâncarea are un rol mic, dar substanțial ca aport de energie-hrană pentru corpul nostru. Metodele prin care un corp poate întineri sunt mai nou legate de mâncare, însă ea este limitată la nivel chimic și fizic pentru corpul nostru”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

 

Întinerirea se găsește prin toate culturile și religiile lumii:

  • La chinezi – prin masaj, tai chi, qi gong;
  • La creștini – prin rugăciune, postul creștin și mătănii;
  • La hinduși – prin yoga, recunoștință;
  • La budiști – prin meditație, concentrare;
  • La egipteni – prin uleiuri, condimente, ierburi;
  • La musulmani – prin pelerinaje, post și rugăciuni zilnice;
  • La triburi uitate – prin dansuri și ritualuri sacre.

 

Toate includ recunoștința pentru o stare sau ființe Divine așa cum, la o clasa ierarhică mai jos, câinele sau pisica ta dau cu coadă pe lângă tine ca să le dai ceva. Astfel, animalele au recunoștință și dorință de la ființele superioare lor.

 

Întinerirea zilelor noastre include:

  1. Folosirea telefonului strict pentru eficiența ta (alte plăceri creează dependență);
  2. Mâncarea vie cu nutrienți în ea (total imortală, neprocesată și fără multă apă);
  3. Somnul de minimum 7.30 h. Cu gânduri de recunoștință înainte și după  somn;
  4. Gânditul la ce faci, în clipă în care faci – vigilența de moment;
  5. Determinarea trăirilor după cum vrei ACUM, nu cum vor alții și nici din trecutul tău;
  6. 5 minute Auto Masaj zilnic – scalp, față, spate, mâini, burtă, ceafă;
  7. Întinderea articulațiilor– Asane Yoga – Tai Chi, etc – Mișcări lente și conștientizate;
  8. Eliminarea voluntară a trecutului și a viitorului (gânduri asociative produse de minte).

 

“Întinerirea este un proces care va veni în urma folosirii uneia sau a tuturor acestor tehnici. Toate sunt la îndemâna și ușor de folosit pentru cel care dorește ca energia sa interioară, fizică și spirituală să crească pe zi ce trece. Efectele acestor tehnici transformă și alchimizează multe din procesele zilnice cotidiene, făcându-ne mai atenți, concentrați, creativi, energici, bucuroși, recunoscători, zâmbitori și sănătoși”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Continue Reading

Psiho

Cum să înţelegem trăirile unei persoane bolnave?

Published

on

Foto Credit: Pixabay.com

Să înţelegem un bolnav este primul pas în vindecarea lui, deoarece boala apare atunci când ne aşteptăm mai puțin, iar confuzia şi nevoia de înţelegere sunt primele stări care inundă mintea unui pacient.

În opinia cunoscutului psiholog Lenke Iuhoş, schimbările radicale provoacă nevoi, demonstrate prin comportamentul bolnavului, iar orice confruntare cu o situaţie stresantă provoacă un şir de aşteptări personale, care diferă în funcţie de percepţia bolii de către pacient.

“Comportamentul specific bolnavului are o formă adaptabilă, cu elemente care chiar descriu asumarea rolului de bolnav. Altfel spus, persoana bolnavă se adaptează la circumstanţele induse de perioada de criză. Atitudinea celor din jur – specialiştii, familia, prietenii – poate ameliora sau, de ce nu, agrava starea psiho-emoţională a bolnavului, care se observă imediat în comportamente mici, poate chiar neobservabile; însă aici porneşte ideea susţinerii unui bolnav, iar sfatul meu este să–i acordăm atenţie sporită”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

 

Care sunt principalele nevoi ale unui bolnav?

  1. De a fi informat!

“Simptomele, modificările substanţiale în stilul de viaţă cer răspunsuri la unele întrebări formulate în starea de suferinţă: De ce eu?, Ce se întâmplă?, Cum pot să mă vindec? Este o nevoie, care dacă e îndeplinită reduce starea de negare. Bolnavul poate primi şi chiar interioriza informaţii despre diagnostic, tabloul bolii, tratament, evoluţie, posibilităţile de recuperare, poate înţelege multiplele consecinţe. Informaţiile primite îmbrăcate pozitiv cresc optimismul persoanei, ceea ce îi dă un motiv în plus în lupta cu boala”, declară Lenke Iuhoş.

 

  1. De a fi înţeles!

“Pacientul poate simţi deseori că nu e înţeles, că ceilalţi se distanţează. Boala nu e uşor de înţeles de persoanele din jur. E drept că oamenii nu înţeleg de multe ori ce se întâmplă în viaţa lor, darămite să mai înţeleagă şi pe alţii. Orice situatie neînţeleasă are o greutate, dar nu e scuză ca o persoană să nu se comporte empatic cu un bolnav. Dispunem de capacitatea de a ne pune în situaţii trăite de semeni, este un sentiment înălţător, chiar divin; este vorba de empatie. Nu e greu să ne alegem comportamentul, să alegem cuvintele în discuţiile cu bolnavii, fără să-i învinovăţim de starea lor de sănătate”, este de părere psihologul Lenke Iuhoş.

 

  1. De a fi respectat!

Respectul e cerut în starea de disconfort. Apariţia stării de neputinţă și schimbarea rolului impus de boală pot naşte sentimentul de inferioritate, care prin lipsă de respect poate alimenta în profunzime starea emoţională a pacientului. Respectul faţă de boala sa, un şir de comportamente care să simtă că cel din jur îi acordă atenţie activă, sunt gesturi care îi dau curaj unui pacient, continuă psihologul.

 

  1. De a se simţi mai puţin anxios!

“Anxietatea provocată de boală este deranjantă, poate duce la dezvoltarea negărilor în reuşita recuperării. Starea de anxietate declanşată poate fi redusă foarte uşor ascultând dorinţele bolnavului: doreşte să fie vizitat de cineva, doreşte să aibă un confort fizic plăcut, haine curate, alimente etc. Anxietatea este un răspuns emoţional la boală înainte de diagnostic, nelinişte provocată de necunoaşterea procedurilor medicale, emoţii disfuncţionale legate de evoluţia bolii”, explică specialistul.

 

  1. De a avea control!

“Lipsa de control strică autonomia personală. Neputinţa în “nu ştiu” sau “cum va fi” poate dezvolta depresie prin pierderea independenţei. În acest caz, e preferabil să nu lovim în bolnav cu cuvinte aruncate haotic. Cuvinte precum “Stai şi odihneşte-te, ai nevoie de multă odihnă, noi suntem alături” – sunt cuvintele mult aşteptate de o persoana bolnavă. Pacientul caută înţelegere, nu îşi doreşte să se simte inferior, oferă-i controlul, fă-l să se simtă puternic”, declară psihologul Lenke Iuhoş.

 

  1. De a-şi păstra demnitatea!

“Demnitatea alimentează starea de bine. Boala schimbă multe aspecte în viaţă, sentimentul de neajutorare alimentat de cei din jurul bolnavului poate fi interpretat greşit de pacient. Acesta va reacţiona cu furie la prezenţa unor persoane, la modificări aduse în protocolul medical, la vorbe cu multe conotaţii. În rolul de bolnav apare şi depersonalizarea, ruptura de viaţa de dinainte, tipic în mediul spitalicesc, totul e nedrept pentru el. În astfel de cazuri e bine să se ştie de această confruntare personală, să se acţioneze prin asistare, suport pozitiv, crescând imaginea de sine a pacientului. Cunoşterea nevoilor unui bolnav reduce timpul de recuperare, costurile suplimentare, facilitează adaptarea persoanei la boală”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

 

După boală…

Dacă lupta cu boala se termină cu bine, începe o nouă etapă a vieții: recuperarea. Cu siguranţă multe nu vor mai fi ca înainte, deci prin urmare, este foarte important ca pacientul să se străduiască să-şi iubească viaţa; să trăiască conştient având în vedere recomandarea medicului, să desfășoare activități care sunt cu adevărat legate de prezent. Cel mai important lucru este acela de fi ocupat cu viaţa în mod plăcut, deoarece este cel mai bun instrument împotriva anxietăților și temerilor, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

Continue Reading

Psiho

7 sfaturi practice pentru a preveni atacurile de panică

Published

on

Foto Credit: Pixabay.com

Fiecare dintre noi a experimentat, cel puţin o dată, o stare de frică sau de anxietate intensă, apărută brusc, în situaţii în care viaţa nu ne este ameninţată. Acelea sunt atacurile de panică, caracterizate prin accelerarea bătăilor inimii, respiraţii rapide şi scurte, sentimentul de pierdere a controlului şi de moarte iminentă.

În opinia psihologului Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, toate reacţiile chimice şi fizice ale organismului apar ca un răspuns al acestuia la sentimentele de frică pentru a face faţă unui pericol iminent, de viaţă şi de moarte. În cazul atacurilor de panică, organismul nostru supraevaluează evenimentul prezumtiv periculos şi transmite semnale exagerate sau inutile creierului.

“Atacul de panică este precum un semnal fals de alarmă, din cauză că organismul nostru nu a anticipat corect gravitatea situaţiei în care ne aflăm. Odată ce au fost transmise primele impulsuri creierului, se produce o reacţie în lanţ ireversibilă. Atacurile de panică apar, de regulă, din senin şi ating apogeul după 10 minute şi pot dura până la 30 de minute. Am putea descrie un atac de panică ca pe un coșmar emoțional, iar rezultatul său este în cele mai multe cazuri unul dureros din punct de vedere mental și emoțional”, explică psihoterapeutul Angela Nuţu.

 

Cauzele atacurilor de panică

Deşi la ora actuală cauzele exacte ale atacurilor sau tulburărilor de panică sunt neclare, tendința o putem regăsi în cele mai multe cazuri în mediul familial. Există, de asemenea, o legătură cu evenimentele de tranziție majore în viață, cum ar fi absolvirea facultățiii și integrarea într-un loc de muncă, căsătoria sau apariția unui copil, mutarea în altă localitate, țară. Stresul sever, cum ar fi moartea unei persoane dragi, divorțul sau pierderea locului de muncă pot provoca, de asemenea, un atac de panică.

“De obicei, la cazurile de atac de panică, identificăm cu ușurință 3 categorii de factori declanşatori. Factorii biologici sunt, în general, predominanţi şi sunt caracterizaţi prin hipersecreţia de adrenalină, sensibilitate crescută la schimbări hormonale, hipersensibilitate la temperatură sau lumină, reacţii adverse la medicamente etc. Factorii de personalitate au, totodată, o incidenţă destul de mare asupra exprimării atacurilor de panică, cum ar fi: hipersensibilitatea la stimuli de natură emoţională, perfecţionismul, raţiunea nenuanţată, nevoia de control sau aprobare, tendinţa de a nega sau de a suprima sentimente, un nivel ridicat de imaginaţie etc. Nu în ultimul rând, factorii familiali contribuie la astfel de reacţii, anume: abuzul fizic sau psihic, mediu cu reguli foarte stricte, critica exagerată sau aşteptări nerealiste din partea părinţilor etc.”, menţionează psihologul Angela Nuţu.

 

Cum se tratează atacurile de panică?

Dacă suferi de atacuri de panică în mod frecvent sau chiar un singur astfel de episod te-a speriat suficient de tare încât să îți provoace o stare continuă de stres și anxietate, cu siguranță ești unul dintre oamenii care au nevoie de ajutor.

Deși atacurile de panică nu te afectează la nivel fizic și sunt uneori tratate poate prea superficial de cei din jurul tău, pentru sănătatea ta mintală și emoțională, este vital să înveți să depășești momentul. În mod obișnuit, tratarea atacului de panică are scopul de a ușura impactul pe care îl are anxietatea asupra vieții tale și te învață cum să faci față când veți simți că un atac poate fi declanșat. Terapiile psihologice sunt opțiuni de tratament obișnuite, iar în unele cazuri poate fi prescrisă și medicamentație.

De asemenea, Asociaţia Română de Hipnoză propune hipnoterapia, o metodă tot mai recunoscută pentru tratarea anxietății și, de asemenea, foarte utilă în gestionarea atacurilor de panică.

“Hipnoterapia pentru anxietate poate ajuta la reconstruirea încrederii de sine și la sporirea stimei de sine, precum și la reducerea sentimentelor de frică și îngrijorare. Hipnoterapia te poate ajuta să înveți și să dezvolți capacitatea de a accesa o stare de spirit calmă, care este necesară pentru a te ajuta să faci față emoțiilor copleșitoare pe care le simți. Hipnoza pentru atacurile de panică este similară hipnoterapiei pentru anxietate. Scopul este să accesezi subconștientul și să utilizezi  puterea de sugestie pentru a promova schimbările pozitive. Sugestiile folosite de hipnoterapeut vor fi adaptate situației tale individuale – ceea ce provoacă atacurile de panică și de ce, și ce se poate face pentru a schimba modul în care organismul tău răspunde la factorii declanșatori”, explică Angela Nuţu.

Totodată, hipnoterapia pentru atacurile de panică te poate ajuta să îți recâștigi sentimentul de control și normalitate în viața ta. Te poate ajuta să înțelegi ce anume a cauzat anxietatea, să recunoașteți semnele declanșării unui atac și îți oferă instrumentele necesare pentru a depăși momentul.

Relaxarea este, de asemenea, o parte a terapiei. Atacurile de panică pot provoca adesea sau pot agrava senzația de anxietate, deoarece te temi de următorul atac, fără să știi când se va întâmpla. Tot cu ajutorul hipnozei poți învăța tehnici de relaxare, pentru a te ajuta să reduci stresul și îngrijorarea generală – scăzând riscul unui alt atac.

Atunci când o persoană cu atacuri de panică este motivată să rezolve problema și dispusă să accepte sugestii de vindecare, acea persoană schimbă literalmente modul în care creierul răspunde la stres/anxietate/panică. Când schimbi modul în care creierul răspunde, anxietatea și panica vor continua să se micșoreze, sugestiile vor deveni mai puternice și panica va înceta să mai provoace probleme.

 

7 sfaturi practice pentru a preveni atacurile de panică

 

  1. Informează-te despre panică și anxietate. Simpla cunoaștere a mai multor informații despre atacurile de panică ajută la ameliorarea stresului. Așa că citește cât mai mult despre anxietate, tulburare de panică și înțelege ce se întâmplă cu tine când experimentezi un atac de panică.
  2. Evită fumatul, alcoolul și cofeina. Toate acestea cresc gradul de risc la atacuri de panică mai alea la oamenii susceptibili. Ca urmare, este bine să eviți alcoolul, țigările, cafeaua și alte băuturi cu cofeină. De asemenea, ai grijă la medicamentele care conțin stimulente, cum ar fi pastilele de slăbit.
  3. Învață să controlezi respirația și fă constant exerciții de respirație. Hiperventilația (senzația de aprindere și apăsare a pieptului) este unul dintre cele mai întâlnite simptome în timpul unui atac de panică, și cea care generează panica. Respirația profundă, pe de altă parte, poate ameliora simptomele de panică.
  4. Practică tehnici de relaxare. Atunci când practici în mod regulat activități precum yoga, se întărește răspunsul de relaxare al organismului – opusul răspunsului la stres implicat în anxietate și panică. Și nu numai, aceste practici pot duce la creșterea  sentimentelor de bucurie și echilibru.
  5. Conectează-te mai mult cu familia și prietenii. Riscul apariției unui atac de panică este mai mare în cazul persoanelor care se izolează sau nu au relații sociale apropiate.
  6. Fă sport regulat. Exercițiul este un remediu natural al anxietății, așa că încearcă să te deplasezi timp de cel puțin 30 de minute pe zi (trei sesiuni de 10 minute sunt la fel de bune). Exercițiul ritmic care necesită mișcarea atât a brațelor cât și a picioarelor – cum ar fi mersul pe jos, alergatul, înotul sau dansul – poate fi deosebit de eficient.
  7. Dormi suficient. Somnul insuficient sau de slabă calitate poate provoca și spori anxietatea, așa că încercă să dormi între 7 și 9 ore în fiecare noapte.

 

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.

Continue Reading
Advertisement
Sanatate7 zile ago

Cele mai bune idei pentru un mic dejun gustos si satios

FrumuseteO săptămână ago

Masti pentru eliminarea punctelor negre: retete cu ingrediente din bucatarie

Timp Liber3 săptămâni ago

Latte Art și percepția românilor despre cafea

Frumusete1 lună ago

Vara aceasta se poartă SensoDays

Frumusete2 luni ago

Atunci când îți colorezi părul și îi împiedici căderea

Frumusete2 luni ago

Starea de bine nu cunoaste varsta – noul concept de vacanță balneo

Culinar2 luni ago

Top 3 tipuri de pizza cu reteta simbolica

Timp Liber3 luni ago

Preparatele potrivite pentru pauza de pranz de la birou

Frumusete4 luni ago

Dr Levy a ales România pentru a deschide o clinică pentru intervenții estetice spectaculoase

Sanatate4 luni ago

Primul Centru de Excelenţă în Stroke din România a fost inaugurat

Sanatate4 luni ago

12 Motive pentru care e bine sa mergi la nutritionist

Frumusete4 luni ago

Șatenele au un nou secret de îngrijire a părului: Gama Brilliant Brown de la PARUSAN

Naturiste4 luni ago

Locuri și oameni dedicați vieții sănătoase și de calitate

Frumusete4 luni ago

PREMIERA! Dermalinfusion – tehnologie revolutionara cu 3 acțiuni simultane, acum si in Romania!

Life Style5 luni ago

Caută rețete sănătoase pe NutritionMixLife, scapă de grija meniului zilnic

Timp Liber6 luni ago

ANA Hotels SPA Collection inaugurează centrul ANA Wellness & SPA din cadrul Hotelului Crowne Plaza Bucharest

Life Style6 luni ago

Cum să alegi comoda tv perfectă pentru living

Frumusete7 luni ago

Tratament hydrafacial Bucuresti. Ce este si de ce a devenit atat de popular

Sanatate7 luni ago

Aquatique, frumusețe din apă

Sanatate8 luni ago

Sistemul tău imunitar este în impas? Întărește-ți imunitatea cu Detrical!

Trending