A-Z NEWS
Rareş, iubitul Ceraselei, după primul bonfire: „Dacă ştiam că e aşa, nu mai veneam”
Published
3 ani agoon
Cele mai noi episoade Insula iubirii, difuzate astăzi şi mâine, de la 20:30, la Antena 1 vin să le demonstreze concurenţilor, o dată în plus, că pe Insula Iubirii nimic nu e previzibil, tentaţia pândeşte la tot pasul şi poate schimba radical sentimente. S-au deschis, s-au apropiat de ispite şi au făcut confidenţe tot mai periculoase pentru relaţiilor lor, asta vor descoperi telespectatorii în cele mai noi episoade ale celui mai fierbinte reality show al momentului.

După câteva ore de la sosirea în Thailanda, încrederea Ceraselei (motivul pentru care aceasta şi partenerul ei, Rareş, au venit să se supună celui mai dur test al fidelităţii) începe să câştige teren, în vreme ce confuzia se instalează în rândul ispitelor, care nu înţeleg de ce acţiunile Ceraselei nu se leagă cu neîncrederea ei. Povestea tristă de viaţă pare să explice comportamentul dual al acesteia: „Mama şi cu tata nu m-au vrut! Am crescut cu bunicii. M-am simţit inferioară!”, va dezvălui ea la testimonial. De cealaltă parte, deşi pare că se adaptează încet-încet şi îşi respectă principiile, după prima ceremonie a focului, Rareş, partenerul Ceraselei, va declara: „Dacă ştiam că e aşa, nu mai veneam”. Ce l-a determinat pe acesta să facă o asemenea afirmaţie, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii, diseară şi mâine, de la 20:30, la Antena 1.
Tot atunci, aceştia vor putea urmări primele alegeri ale concurenţilor de a-şi petrece timpul alături de ispite. „Sunteţi 5 cupluri, pentru 5 date-uri”, le va spune Radu concurenţilor, după ce aceştia au decis cu cine vor să iasă la date, completând: „noutatea este că 3 cupluri veţi pleca la întâlnire în afara resorturilui, în vreme ce 2 cupluri vor rămâne la date-uri aici, la vilă! Aveţi două minute să luaţi deciziile!”. Ce ispite vor alege concurenţii pentru întâlniri şi unde vor ieşi, pentru prima oară, în fara resoturilor, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:30, la Antena 1.
- ExxonMobil aniversează 100 de ani de la lansarea lubrifianților Mobil™ Delvac™
- Mai puțină oboseală, mai multă energie și sănătate cu MÖLLER’S TOTAL!
- GEWISS achiziționează majoritatea acțiunilor BEGHELLI și anunță o ofertă publică obligatorie de delistare
- SGS se angajează în promovarea standardelor globale pentru sustenabilitate, transparență și incluziune în construcții
- Dr. Alfred Najm, premiat pentru al treilea an consecutiv cu Premiul de Excelenta de la Doctorbun.ro
Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
“Urmează-ţi fericirea şi Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri” –Josep Campbell

You may like
De ce este important să spui „nu” uneori și cum să o faci fără vinovăție
Du-ți pasiunea pentru apicultură la nivelul următor!
Biroul individual notarial Mihaela Baltă oferă servicii notariale rapide si flexibile
Cum să te îmbraci ca Miss Univers made in Romania
Transformă rafting-ul într-o aventură sigură, fără riscuri
Dr. Ion Bogdan Codorean și tatăl său, Prof. Univ. Dr. Ioan Codorean au scris o carte publicată de Editura Springer, cea mai importantă și exclusivistă editură medicală din lume
Personajul din basmele românești, Sfarmă Piatră, chiar există și îl veți cunoaște duminică la „Asta-i România!”
Descoperă gama variată de produse MaxTools pentru toate proiectele tale!
Soluții de protecție și confort pentru fiecare casă
Puterea luminii în fiecare casă
Descoperă L’Aterier Coquette, o destinație a modei la prețuri accesibile
Visurile devin realitate. Și lemnul devine casă
Australia. Canguri, urși koala, aborigeni și alte surprize!
Cum să rămâi în vârful industriei fabricării de mobilier
Cele mai bune servicii și piese de climatizare de la PieseClima.ro
6 idei de rețete sănătoase cu Franzelele Boromir
Obiecte de poveste pentru pasionații de daruri frumoase și colecționari
Confort și inovație pentru pentru fiecare familie
De la eleganța clasică la modernitate. O revoluție în lumea tapetului
Stil și confort pentru fiecare sezon
Trending
- A-Z NEWSo zi ago
SGS se angajează în promovarea standardelor globale pentru sustenabilitate, transparență și incluziune în construcții
- A-Z NEWS9 ore ago
Mai puțină oboseală, mai multă energie și sănătate cu MÖLLER’S TOTAL!
- A-Z NEWS2 ore ago
ExxonMobil aniversează 100 de ani de la lansarea lubrifianților Mobil™ Delvac™
- A-Z NEWS9 ore ago
GEWISS achiziționează majoritatea acțiunilor BEGHELLI și anunță o ofertă publică obligatorie de delistare